
Chiar daca are doar un singur punct dupa opt etape si juca in deplasare la o echipa, Chindia, proaspat retrogradata din prima liga, Progresul a abordat partida intr-un registru extrem de ofensiv, managerul Andrei Erimia ramanand fidel in continuare filozofiei sale de joc.
In primele zece minute, Solet (3’) si Florescu (9’) au avut sanse imense de a deschide scorul, dar golul a venit desigur in poarta noastra, dupa un “cadou” facut de defensiva progresista (11’). Un sut bun al lui Florescu si un posibil penalty la Grigore au precedat si golul doi al targovistenilor, reusit de acelasi Golofca (26’).
Progresul a continuat sa controleze posesia si sa stea perioade indelungate in jumatatea adversa in finalul primei parti a jocului, ca si pe toata durata partii secunde, fiind in mai multe randuri aproape de golul care ar fi relansat partida. S-a terminat insa 3-0, dupa un gol primit pe contraatac, un rezultat care poate parea la prima vedere normal, dar care premiaza in realitate doar echipa cu experienta superioara si sange rece la finalizare.
Iar pentru cei care nu cred ca un meci pierdut cu 0-3 poate veni dupa cea mai consistenta prestatie din acest sezon, atasam mai jos si caseta tehnica a meciului (sursa: superbet.ro)

Progresul : Paun – S. Radu, Parfeon, Leafu (46 Purice), Istrate – Grigore (46 Em. Pacionel), Crivac – Florescu, Petcu (76 M. Preda), Solet (69 Tong) – Chiritoiu (76 A. Matei)








