Articole

Bănel Nicoliță a renunțat la CS Făurei

Fostul internațional Bănel Nicoliță a anunțat că renunță la proiectul de investiție în fotbal, la echipa din orașul său natal, CS Făurei. Chiar înainte de Anul Nou, Bănel Nicoliță i-a anunțat pe jucătorii legitimați la CS Făurei că sunt liberi de contract să plece spre alte echipe. Potrivit unor ziare locale brăilene, această decizie a lui Bănel Nicoliță vine pe fondul dezamăgirii produse de autoritățile locale, care nu l-au sprijinit financiar în acest proiect, dar și pentru că Bănel Nicoliță dorește să dedice mai mult timp familiei. Citește în continuare „Bănel Nicoliță a renunțat la CS Făurei”

Mircea Donca, golgeter la Cupa Minerul

Cupa Minerul, competitie traditionala a fotbalului din Maramures, s-a desfasurat si anul acesta in ultimele zile din 2019, reunind pe teren nume grele ca internationalul Adrian Rus, fostul golgeter din Liga I al Concordiei Chiajna, Paul Batin, Darius Buia, Ovidiu Hoban sau Florin Achim.

Desi coleg cu Adrian Rus, Mircea Donca nu a mai reeditat succesul de anul trecut cu echipa sa, Il Calcio Satu Mare, care s-a clasat pe locul 3. In schimb, mijlocasul nostru se poate lauda cu o reusita inviduala – titlul de golgeter al turneului. Felicitari si … tot atatea goluri si in tricoul bleu-albastru!

Rareș Deta la CSM Slatina

Rareș Deta (foto) a semnat cu CSM Slatina până la finele actualului campionat. Deta are 19 ani și joacă pe postul de fundaș stânga, fiind legitimat în tur la liderul Ligii a II-a, UTA Arad. Deta nu a fost folosit deloc în cele 21 de runde, așa că și-a manifestat intenția de a părăsi gruparea arădeană. De serviciile sale a mai fost interesat Mihai Ianovschi, antrenorul oltenilor, în vară, dar lui Deta nu i s-a dat drumul de la UTA.

Rareș Deta este al doilea transfer oficializat în această iarnă de CSM Slatina, după Doman. CSM Slatina se va reuni în vederea returului pe 15 ianuarie 2020.

O altă colegă a noastră de serie, Flacăra Moreni, și ea pe loc fruntaș, și-a asigurat serviciile fundașului central Liviu Floricel, de la Sporting Roșiori. Floricel a jucat în prima ligă la Ceahlăul Piatra Neamț.

Mesajul de concluzie al lui Andrei Erimia

Randurile de mai jos reprezinta o concluzie a antrenorului bleu-albastru, Andrei Erimia, referitoare la prestatia din turul de campionat a formatiei noastre. Va invitam, la ceas de sarbatoare, sa lecturati aceste mesaje transmise de tehnicianul progresist.

„Daca ar fi sa ma refer la anul 2019, cu siguranta a fost unul de referinta in scurta istorie a Progresului Spartac. Am castigat returul campionatului trecut in cea mai puternica serie de liga a III-a de pana acum, devansand Rapidul, iar in acest tur de campionat am reusit sa terminam in pozitia de lideri.

Totusi e mult mai important ce vom reusi sa obtinem la finalul sezonului 2019/2020, iar regulamentul prevede ca doar primul loc la sfarsitul campionatului e premiat. A fost un inceput de sezon ciudat, in care am castigat primul meci fara sa jucam, apoi a urmat o victorie cu 2-0 cu Balotesti ca urmare a unui joc in care ne-am creat multe ocazii si lucrurile pareau ca se indreapta in directia dorita de noi. Au venit apoi trei jocuri in care am obtinut numai doua puncte si am marcat un singur gol cu adversari sub nivelul nostru si, chiar daca jocul prestat a fost unul calitativ, cateva gafe in defensiva si nenumaratele situatii create si irosite (fie ca a fost neispiratie, paradele portarilor sau cateva bare) au facut ca gradul de incredere in cadrul echipei sa fie unul scazut si parea ca ne indepartam iremediabil de primul loc.

Poate un factor ce a contat a fost si faptul ca abia in etapa a 6-a am debutat in acest sezon pe noul gazon din Intrarea Vrabiei, lucru care a coincis si cu revirimentul echipei si recuperarea ecartului fata de primele clasate, pana la sfarsitul turului castigand toate meciurile cu exceptia celor doua egaluri (2-2) din deplasarile de la Slatina si Moreni, meciuri in care echipa a aratat destule argumente pentru a castiga. Din punctul meu de vedere acelea sunt puncte pierdute dupa aspectul jocului, insa putem spune ca nu a fost chiar asa de rau tinand cont ca au fost meciuri in doua deplasari dificile. In consecinta consider ca fiind un tur satisfacator presarat cu sincope ce ar fi trebuit evitate pentru a ne plasa intr-o pozitie mult mai buna.

Tinand cont ca diferenta intre noi si CSM Slatina e una ce tine doar de golaverajul superior pe care il avem va fi foarte dificil sa ne pastram pozitia de lideri pana la sfarsit in duelul de la distanta cu o echipa sustinuta puternic pe plan local si care beneficiaza de o puternica infuzie financiara din bani publici, un buget de cateva ori peste al nostru si aportul unor jucatori cu experienta la nivelul ligii 1. Consider ca ar fi o mare surpriza ca noi sa reusim sa castigam acest duel, insa asa cum am aratat in editiile trecute aceste provocari ne motiveaza si suntem capabili de a realiza lucruri importante. Insa pentru a realiza o performanta de acest gen, e nevoie de o mobilizare totala din partea tuturor celor implicati (conducere, echipa, suporteri, sustinatori) si…de ceva sansa.

Va trebui sa ne depasim limitele si sa castigam si returul de campionat. Cred foarte mult in jucatorii pe care ii antrenez, care, chiar daca nu au experienta in ligile superioare (mai putin doi jucatori), au motivatia de a reusi sa arate ca sunt buni si ca pot juca cel putin la nivel de liga 2. Media de varsta e undeva la 22 de ani, iar atuutile noastre sunt chimia dintre jucatori (multi dintre ei se cunosc de la juniori), capacitatea de a nu renunta cand e greu, stilul de joc ofensiv, organizarea si disciplina. Faptul ca intre conducere, staff tehnic, jucatori si suporteri exista o corelatie bazata pe.o normalitate rar intalnita la echipele de fotbal romanesti, constituie un alt punct forte.

Pe aceasta cale le multumesc suporterilor ca de fiecare data dupa un meci sunt in tribune si ne aplauda indiferent de rezultat si sa le transmit ca aportul lor in timpul jocului e foarte important pentru jucatori si in anumite situatii poate fi decisiv. Salut cu drag toti progresistii, suporteri activi sau doar sustinatori si le transmit, atat lor cat si jucatorilor, antrenorilor si oamenilor din club, ca abia astept sa ne continuam povestea in care toti visam sa umplem tribunele si sa aducem echipe importante pe stadionul nostru.

Insa pentru asta trebuie sa incercam sa fim din ce in ce mai buni, fara frica de a gresi, dar cu multa ambitie, curaj, responsabilitate, inteligenta si spirit de invingatori.

Sarbatori frumoase tuturor!”

Mega-petrecere progresista cu 400 de participanti

Traditionala petrecere de Craciun a Progresului Spartac ne demonstreaza an de an ascensiunea acestui tanar club, plecat de la zero si finantat exclusiv din surse private. Astfel, daca acum trei ani am avut doar in jur de cincizeci de participanti, ieri Complexul Belvedere din Clinceni a fost luat cu asalt de 400 de oameni – copii, juniori, seniori, staff, familii si fani. Si atmosfera a fost una incendiara, la care s-au cantat pe sute de voci cantecele galeriei progresiste.

Petrecerea clubului devine astfel un moment deosebit in care toti membrii comunitatii progresiste pot simti cu adevarat ca fac parte din tot mai numeroasa familie bleu-albastra.

Progresul, tot inainte! Sarbatori fericite tuturor!

Petrecere progresistă de final de an

Este, pentru AFC Progresul 1944 Spartac, deja o tradiție ca în preajma sărbătorilor de iarnă să organizăm o frumoasă petrecere progresistă. Astăzi, de la ora 16.00, la Complexul Belvedere din Clinceni, sunt invitați jucătorii, suporterii, membrii staff-ului, juniorii și copiii clubului, împreună cu familiile, pentru a ciocni un pahar împreună și pentru a petrece sărbătorile în nuanță bleu-albastră.

Progresul tot înainte!

Amical cu Concordia Chiajna pentru progresiști

Reunirea lotului progresist, sub comanda antrenorului principal Andrei Erimia, va avea loc pe data de 13 ianuarie 2020. După antrenamentele la baza proprie, formația noastră a perfectat deja și un prim meci amical, contra divizionarei secunde Concordia Chiajna. Meciul va avea loc la 18 ianuarie, locația, Chiajna sau Stadionul Progresul Spartac, urmând a fi stabilită, în funcție de factorii de atunci, cu două zile înaintea meciului.

Concordia Chiajna este proaspăt retrogradată din prima ligă de fotbal a României.

Doman s-a transferat la CSM Slatina

Fostul jucător de primă divizie, Cătălin Doman (foto) s-a transferat la începutul pauzei de iarnă de la Vedița Colonești la CSM Slatina. Doman, în vârstă de 31 de ani, este primul transfer al grupării din municipiul reședință al județului Olt, el fiind dorit insistent în lot de antrenorul slătinenilor, Mihai Ianovschi.

Cătălin Doman are la activ 10 selecții la echipa națională de tineret a României, promovând pe prima scenă cu FC Argeș, Dunărea Călărași și ACS Politehnica Timișoara. El a câștigat Cupa Azerbaidanului cu Khazar Lenkoran, acolo unde l-a avut antrenor pe Mircea Rednic. A mai jucat la Rapid și CS Mioveni

Doman a fost descoperit chiar de antrenorul Mihai Ianovschi, relația dintre cei doi fiind una de lungă durată.

Pe de altă parte, CSM Slatina și-a programat un stagiu de pregătire la munte, în perioada 29 ianuarie – 7 februarie, la Cheile Grădiștei. Oltenii se vor reuni pe 15 ianuarie și au stabilit deja o serie de amicale tari, după cum urmează: Pandurii Tg. Jiu (12 feb), CS Mioveni (15 feb), CSM Alexandria (19 feb), Vedița Colonești (22 feb) și Unirea Bascov (26 feb).

Obiectivul CSM Slatina este să promoveze în liga secundă, pentru acest lucru fiind vizate mai multe transferuri spectaculoase.

Locul 4 pentru echipa de fete

Progresul Spartac a încheiat turneul ”Fotbal și feminitate”, organizat la Odorheiu Secuiesc, sub auspiciile Federației Române de Fotbal, pe locul al patrulea, la categoria de vârstă U11.

După patru succese în faza grupelor, bleu-albastrele au pierdut în semifinale, la limită, scor 1-0 contra celor de la AFK Csikszereda Miercurea Ciuc. Fetele antrenate de profesorul Gheorghe Marinescu au cedat apoi și în finala mică, împotriva gazdelor de la Vasa Femina Odorheiu Secuiesc, cu scorul de 3-1.

În orice caz, comportarea lor este neașteptat de bună, iar locul ocupat, unul fruntaș, cu ultimele două meciuri jucate împotriva unor formații haghitene, ne dă dreptul să sperăm, pe viitor, la mai mult de la secția feminină a clubului progresist.

Felicitări!

foto: szekelyhon.ro

Excepțional! Progresistele în semifinale

Echipa feminină Progresul Spartac U11 a furnizat marea surpriză la turneul ”Fotbal și feminitate”, organizat la Odorheiu Secuiesc, sub egida Federației Române de Fotbal.  Fetele pregătite de antrenorul Gheorghe Marinescu au câștigat grupa din care porneau cu ultima șansă.

Rezultatele lor sunt următoarele: 4-1 cu U Olimpia Cluj, 4-0 cu Vasas Femina Odorheiu Secuiesc, 1-0 cu CSM Târgoviște și 3-0 cu Vulpițele Galbene Roman.

Grație acestor succese, bleu-albastrele au terminat grupa pe prima poziție și s-au calificat în semifinale. Mâine vor avea loc ultimele meciuri ale turneului.

Felicitări!