Cerno More Varna – Progresul Spartac 1-4 (0-1)

Echipa de juniori U16 Progresul Spartac a câștigat primul amical al turneului din Bulgaria, la Balcic, 4-1 contra formației similare Cerno More Varna.  Marcatori: Demeter Mihai, Andrei Matei – dubla, Mihalache Cătălin (P). Antrenorii Robert Oancea și Mihai Ciparidis au mizat pe următoarea formulă:

Ciontoș Mihai – Lazăr Mihai, Cergan Ricardo, Văduva Andrei, Raduly Mihai – Costea Ionuț, Ohaci Andrei (C) – Tong Nicolas, Demeter Mihai, Cerneanu Andrei – Andrei Matei

Au mai evoluat: Sitaru Luca, Zamfir Alexandru, Dumitru Ionuț, Butonași Alexandru, Pasăre Valentin, Mihalache Cătălin

Bulgarii au reprezentat un adversar bun, solid, jucatori atletici, bine asezati in teren insa baietii nostri s-au motivat si au avut o evolutie foarte buna, controland meciul de la inceput pana la sfarsit.

Am deschis scorul rapid printr-un gol superb marcat de Demeter Mihai plecat in spatele fundasilor, primind o pasa lunga de la Cergan Ricardo, iar pana la finalul reprizei am mai construit cateva faze foarte bune, neconcretizate insa, cea mai mare fiind un sut foarte bun al lui Ohaci Adrian.

Repriza secunda adversarul a inceput mai bine revenind si pe tabela de marcaj, dar prin dubla lui Andrei Matei, ne-am desprins, la 1-1 am mai avut doua oportunitati mari prin Dumitru Ionuț, respectiv Mihalache Cătălin.

Scorul final a fost stabilit de Mihalache Cătălin printr-o scariță din penalty-ul obtinut de acelasi Matei. Scorul putea fi si mai mare in ultimul minut, am scapat singuri spre poarta prin Pasăre Valentin dar arbitrul a fluierat finalul jocului.

Returul cu Turris pe 19 februarie

Returul meciului amical cu Turris Oltul Turnu Măgurele va avea loc în localitatea teleormăneană, pe Stadionul Municipal, în data de 19 februarie.

Ora de start a disputei urmează să fie stabilită ulterior. În această perioadă de pregătire, Progresul Spartac a susținut și în Intrarea Vrabiei un amical cu Turris, pierdut cu scorul de 4-1.

Turris Oltul Turnu Măgurele ocupă locul al cincilea în liga secundă și va susține, pe 24 februarie, primul meci oficial al anului, cu Rapid, la Voluntari.

Andrei Erimia prezent la Bayern Munchen – RB Leipzig

Astă-seară a avut loc derby-ul Bundesligii, între primele două clasate, Bayern Munchen și RB leipzig. Partida de pe Allianz Arena a fost una foarte tacticizată și s-a terminat la egalitate, 0-0.

În cronica sonoră a acestui derby, pe canalul Look Sport, a fost menționat antrenorul principal de la Progresul Spartac, acesta fiind un adept și admirator al filosofiei fotbalistice prezentate de tânărul tehnician de la Leipzig, Julian Nagelsmann, în vârstă de 32 de ani. De asemenea, în comentariul meciului s-a vorbit despre lecția tactică susținută de Adrian Mutu, selecționerul naționalei de tineret a României, în Intrarea Vrabiei.

În campionatul german, Bayern Munchen este lider cu 43 de puncte, urmată de RB Leipzig, 42 de puncte.

Turneu in Bulgaria pentru juniori

Lotul grupei U16 (an 2004)  de la Progresul Spartac participa la un turneu de pregatire in orasul Balcic din Bulgaria unde va sustine doua meciuri, conform urmatorului program: 10.02.2020, ora 17:30 contra echipei Cerno More Varna, iar pe data de 12.02.2020, ora 11:00 cu Ludogoreț Razgrad
Lotul deplasat de bleu-albastri:
Sitaru Luca, Ciontoș Mihai, Zamfir Alexandru, Raduly Mihai, Dumitru Ionuț, Văduva Andrei, Cergan Ricardo, Lazăr Mihai, Butonași Alexandru, Ohaci Andrei, Pasăre Valentin, Costea Ionuț, Cerneanu Andrei, Tong Nicolas, Mihalache Cătălin, Demeter Mihai, Andrei Matei
Antrenori: Oancea Robert, Ciparidis Mihai
Mult succes!

Argentina la Jocurile Olimpice

La turneul preolimpic sud-american din Columbia s-a ajuns în faza terminală, la turneul final de patru echipe. Argentina a câștigat două meciuri, 3-2 cu Uruguay și 2-1 cu Columbia, obținând astfel calificarea la turneul olimpic.

Brazilia a încheiat ambele meciuri la egalitate, 1-1 cu Columbia și 1-1 cu Uruguay și este pe locul secund. În această noapte vor avea loc ultimele meciuri, Uruguay – Columbia și Argentina – Brazilia, în urma acestora urmând să se stabilească a doua calificată.

România este calificată la turneul olimpic de fotbal, iar tragerea la sorți va avea loc pe 20 aprilie.

Turris Oltul a învins Universitatea II Craiova

Într-un meci amical disputat pe Stadionul Extensiv din Craiova, divizionara secundă Turris Oltul Turnu Măgurele s-a impus fără probleme în fața colegei noastre de serie, Universitatea II Craiova, cu scorul de 5-1.

Turris Oltul ne-a învins și pe noi recent, după ce încheiase un cantonament la Izvorani, cu scorul de 4-1.

Echipa secundă a Craiovei a anunțat intenția de a promova în Liga a II-a.

CSM Slatina a încheiat cantonamentul la Cheile Grădiștei

Principala noastră contracandidată la promovare, CSM Slatina, a încheiat stagiul centralizat la munte, în stațiunea brașoveană Cheile Grădiștei. Oltenii au revenit acasă și vor disputa mai multe meciuri amicale.

Primul test al iernii este programat miercuri, 12 februarie, în deplasare, în compania celor de la Pandurii Târgu Jiu. Va urma confruntarea cu CS Mioveni, de pe 15 februarie, tot în deplasare, jocul de acasă cu CSM Alexandria, programat pe 19 februarie, urmând ca pe 22 februarie, la Slatina, să vină Vediţa Coloneşti. Slătinenii vor mai întâlni, pe teren propriu, pe 26 februarie, colega de serie Unirea Bascov, iar pe 29 februarie, în cadrul ultimului test al iernii, în deplasare, CSO Filiaşi.

Cealaltă echipă reprezentantă a județului Olt din seria noastră, Vedița Colonești, a susținut un amical cu o echipă de ligă județeană, Oltul Curțișoara, câștigat de elevii lui Bobby Verdeș cu scorul de 5-1.

Marele Viscol și Progresul

La 6 februarie 1954 asupra României se abătea urgia albă. Cantități mari de zăpadă au căzut în câteva zile, iar viscolul puternic a ridicat troiene de zăpadă și de cinci metri în Capitală.

Evident, activitatea fotbalistică a fost afectată de terenurile înghețate și pline cu zăpadă, așa că fotbaliștii progresiști nu au putut relua la timp antrenamentele. Atunci se juca în sistemul primăvară-toamnă, începutul campionatului fiind în primele luni ale anului. Fără antrenamente în picioare, fotbaliștii bancari au mers la Arad, în perioada 1-14 martie 1954, pentru un turneu de baraj ca să promoveze în prima ligă. Celelalte participante au fost Metalul Câmpia Turzii și ICO Oradea.

Chiar fără antrenamente consistente, progresiștii s-au prezentat onorabil. Rezultatele lor în triunghiularul arădean au fost următoarele: 1-1 și 0-0 cu Metalul Câmpia Turzii, 0-0 și 0-1 cu ICO Oradea. Sub numele de Spartac Finanțe Bănci București, echipa noastră a terminat pe locul al treilea turneul de baraj, cu trei puncte acumulate.

În luna aprilie a lui 1954 are loc schimbarea de denumire, din Spartac în Progresul București. Apoi, în campionatul Diviziei B, Progresul va defila și va promova la pas, a doua clasată fiind Progresul Sibiu, la 7 puncte distanță. Tot în 1954, dar în toamnă, echipa de juniori Progresul București va deveni campioană națională, sub comanda lui Cornel Drăgușin, după o finală pe Giulești cu Metalul Câmpia Turzii, scor 1-0.

Amintiri…

Turris – Sporting Roșiori 2-0

Într-un meci amical disputat pe Stadionul Municipal din Turnu Măgurele, Turris Turnu Măgurele s-a impus cu 2-0 în fața conjudețenei Sporting Roșiori. Golurile au fost marcate de Voinea, min. 21 și Ciobanu, min. 62.

Sporting a înlocuit-o pe Flacăra Horezu, formație care trebuia să vină la Turnu Măgurele pentru acest amical, dar care a declinat oferta în ultimul moment. Sporting Roșiori, colega noastră de serie, a mai disputat un amicl cu o formație din liga județeană, Rapid Buzescu, pierzând cu 3-0.

Formula propusă în teren de Sporting, la meciul cu Turris:

Priseceanu, Uratu, Lolescu, Sitaru, Epure, Sekouba, Cadolar, Ditu, Raducan, Constantinescu, Mouses.

Rezerve: Gavris, Parghel, Ciochina, Fl. Radu

Sportul Snagov se desființează

Echipa de liga secundă Sportul Snagov a anunțat că se desființează și va abandona lupta din subsolul clasamentului. Snagovenii, conducerea clubului și o parte din lot, au anunțat că se vor muta la Brăila, pentru a încerca să o salveze pe Dacia Unirea de la retrogradarea din Liga a III-a. Dacia Unirea Brăila este momentan între codașele seriei a II-a.

Sportul Snagov a fost lider anul trecut (editia 2018-2019) în Liga a II-a și a ajuns în 16-imile Cupei României. Rezultatele din acest sezon, înregistrate de Sportul Snagov, inclusiv acel neașteptat 3-2 cu Rapid, vor rămâne valabile. Celelalte meciuri pe care ilfovenii le mai aveau planificate vor fi pierdute la masa verde, cu scorul de 3-0. Asa cum am mai relatat pe acest site, la Snagov au evoluat in tur mai multi jucatori trecuti pe la Progresul Spartac: Apostol, Ghidurea, Nechita, Turbatu (primii patru fiind prezenti si in foto, in ultimul unsprezece de start din 2019), Neacsu si Dorobantu.

Sportul Snagov, după Daco-Getica, este a doua echipă care se retrage din Liga a II-a, ediția 2019-2020.