Viitorul Domnești campioană a Ilfovului

Asociația Județeană de Fotbal Ilfov a luat decizia de a suspenda definitiv ediția de campionat 2019-2020 a Ligii a IV-a.

Decizia forului ilfovean, cu privire la campioana județeană și reprezentanta județului la barajul de promovare, este favorabilă liderului din momentul întreruperii ACS Viitorul Domnești.

Echipa antrenată de fostul internațional Vali Bădoi avea 33 de puncte, cu cinci în plus față de a doua clasată, ACS Corbeanca. Pe plan local, vor mai avea loc meciuri în fața județeană a Cupei României, în Ilfov, în această vară.

CSM Slatina și-a anulat două amicale

Deși își programase pentru luna iulie două partide de verificare, adversara noastră de la baraj, CSM Slatina, a fost nevoită să le anuleze pe ambele. Recent, echipa FC U Craiova, patronată de Adrian Mititelu, a anunțat oficial că amicalul cu CSM Slatina nu va mai avea loc. Sursa citată detaliază că antrenorul principal al oltenilot, Mihai Ianovschi, l-a informat pe omologul său de la Craiova, Eugen Trică, de faptul că slătinenii nu au efectuat testul anti Covid-19, așa cum stipulează protocoalele în vigoare.

În acest context, meciul amical nu va mai avea loc. FC U Craiova a promovat direct în liga secundă, din seria a IV-a.

Din motive similare, CSM Slatina a fost nevoită să anuleze și un alt amical planificat, cu CS Mioveni, participantă la play-off-ul Ligii a II-a.

Victorie în Giulești pentru echipa virtuală

Progresul Spartac Esports a obținut două victorii importante aseară, în Liga I Pro Clubs, PlayStation.

Bleu-albaștrii s-au impus cu scorul de 2-1 în fața celor de la Galaxy Timișoara, după care au repetat succesul, la același scor, 2-1, împotriva celor de la FC Rapid, chiar în Giulești.

Grație celor două victorii, Progresul Spartac a urcat pe locul 5 în clasamentul Ligii I, poziția fiind de Europa League. Echipa a fost propulsată puternic, în ultima perioadă, și de achiziția lui Movi, în calitate de comanager. Acesta, psiholog de meserie, coordonează linia de fund, iar eficiența apărării a crescut mult la ultimele partide.

Progresul tot înainte!

Imagini din Intrarea Vrabiei la Pro TV

Postul de televiziune Pro TV a efectuat o filmare la unul din antrenamentele Progresul Spartac, pentru exemplificarea modului în care sunt aplicate măsurile de distanțare socială în sport. Dezinfectarea materialelor sportive și respectarea protocoalelor impuse de autorități sunt temele acestui material difuzat duminică seară și pe care vă propunem să îl vedeți la acest link https://stirileprotv.ro/stiri/sport/sportul-este-o-adevarata-provocare-pe-timpul-pandemiei-zeste-soarele-puternic-putem-face-insolatie.html.

Deoarece regulile impun maximum 10 fotbaliști într-o grupă de pregătire, s-a recurs la soluția unui antrenament fără portar. Pe fundal se aude vocea antrenorului Andrei Erimia care glumește spunând că avem un portar foarte bine antrenat, iar jucătorii de câmp trebuie să se concentreze foarte bine pentru a putea înscrie.

Progresul tot înainte!

SC Popești-Leordeni are antrenor nou

Fosta noastră colegă de serie, SC Popești-Leordeni, s-a despărțit de antrenorul principal, Sorin Colceag, acesta fiind înlocuit cu Valentin Ivan, care a condus Sportul Snagov, în liga secundă.

SC Popești-Leordeni a reluat pregătirile în 6 iulie, la baza proprie, cu grupe de câte 10 jucători, pentru respectarea protocoalelor impuse de autorități. Ivan va fi ajutat de antrenorul secund Nicușor Dumitru și de Cristian Popescu, fost goal-keeper la FC Național, care este antrenor cu portarii. Nicușor Dumitru este încă și jucător activ.

Ilfovenii și-au propus ca, în următorul sezon, să se claseze pe locurile 1-3 ale ierarhiei.

 

Metodă inedită a suporterilor argeșeni

La finele săptămânii trecute, Stadionul Municipal din Turnu Măgurele a găzduit primul meci al play-off-ului de promovare în Liga I. Echipa locală, Turris Oltul Turnu Măgurele, a remizat cu FC Argeș Pitești, scor 0-0.

Meciul s-a disputat pe o căldură caniculară, de peste 37 de grade Celsius. Cu toate acestea, suporterii formației din Trivale au găsit o metodă inedită de a-i încuraja pe favoriți, chiar dacă partida s-a desfășurat cu porțile închise. Mai mulți fani piteșteni s-au grupat undeva în zona unei linii de cale ferată dezafectată, lângă tribuna a doua, în afara incintei oficiale. Ei au cântat și au fluturat drapelul alb-violet, fiind salutați de fotbaliștii argeșeni la final.

La un moment dat, autoritățile locale le-au atras atenția cu privire la respectarea distanței sociale, însă, fiind în aer liber, nu au putut lua măsuri împotriva lor. Crainicul arenei turnene, de asemenea, a salutat prezența suporterilor echipei oaspete.

Majoritatea celor care au încropit ad-hoc galeria argeșeană fac parte din aripa bucureșteană. Unii dintre ei, în baza protocolului de înfrățire cu galeria progresistă, au fost prezenți și în Intrarea Vrabiei, la meciurile susținute de Progresul Spartac.

Felicitări!

Credit foto: Carmen Buliga

Contestația celor de la CS Afumați va fi judecată pe 8 iulie

Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal se va reuni pe 8 iulie în vederea soluționării contestației introduse de CS Afumați, cu privire la dreptul de joc al unui fotbalist folosit în meciul direct din tur, de Înainte Modelu.

În acel meci, Înainte Modelu a ținut în șah pe CS Afumați, scor 1-1. Dacă FRF va da verdict favorabil ilfovenilor, aceștia vor câștiga acel meci la masa verde și vor devansa în clasament pe Mostiștea Ulmu. Astfel, barajul seriei a II-a din Liga a III-a, pentru promovarea în eșalonul secund, va fi cel dintre Unirea Slobozia și CS Afumați, dacă la comisie se va decide astfel.

Vom reveni cu amînunte!

UTA a pierdut apelul la TAS

Clubul UTA Arad a pierdut procesul cu Federația Română de Fotbal la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, unde echipa lider a acestei ediții a Ligii 2 contestase măsurile luate de forul condus de Răzvan Burleanu privind încheierea acestui sezon competițional.

TAS a respins apelul înaintat de UTA împotriva FRF, astfel că modalitatea de încheiere a acestui sezon se încheie așa cum a fost stabilit inițial: cu play-off de cinci etape în care se pornește cu punctele obținute în sezonul regulat înjumătățite.

FRF a anunțat, la rândul său, decizia TAS și precizează că avantajul de care beneficiază UTA și celelalte două echipe de pe podium în play-off este ”de a disputa 3 din cele 5 meciuri pe teren propriu.”

Marți a avut loc audierea on-line a reprezentanților celor două părți, UTA (prin avocații Cosmin Flavius Costaș și Septimiu Ioan Puț) și FRF (prin avocații Adrian Stângaciu și Paul Ciucur). Miercuri s-au adus completări, iar azi a venit verdictul din partea judecătorului englez din Manchester care s-a ocupat de acest caz, unul negativ pentru clubul arădean.

Progresul Spartac depusese de asemenea apel la TAS fata de modalitatea de promovare in Liga a doua decisa de FRF, dar nu a achitat taxa stabilita de tribunalul de la Lausanne, apreciind ca sansele de a obtine un verdict favorabil sunt mici.

Meciul UTA – Petrolul Ploiești, din prima etapă a play-off-ului Ligii a II-a, nu se va disputa deoarece prahovenii sunt în carantină după ce cinci jucători au fost testați pozitiv la Covid-19.

Progresul Spartac la Pro TV

Astă-seară, la știrile de la ora 19.00, postul Pro TV, la rubrica știrilor din sport, va găzdui un material filmat la baza din Intrarea Vrabiei. O echipă de filmare a postului s-a deplasat și a efectuat o înregistrare la un antrenament al echipei conduse de Andrei Erimia, în care se exemplifică, printre altele, modul cum sunt puse în practică măsurile de prevenire a infecției Covid-19.

Vizionare plăcută!

Cupa Bucureștiului și Trofeul AMFB

Comitetul Executiv al Asociației Municipale de Fotbal București a stabilit, la 30 iunie 2020, datele de disputare ale play-off-ului Ligii a IV-a. Competiția se va încheia cu meciurile programate între 16 și 26 iulie, în vreme ce Cupa României, faza municipală, va avea loc până la data de 5 august.

Pentru juniori, în luna august va avea loc tradiționala competiție Cupa Bucureștiului, înscrierile fiind primite între 15 și 27 iulie. Se va juca pe teren redus. De asemenea, prima ediție a Trofeului AMFB se va desfășura în această vară, între 18 și 31 iulie, dacă măsurile de securitate impuse de Guvern se vor putea respecta. Înscrierile pentru Trofeul AMFB au loc în perioada 1-15 iulie.

Se va juca, în măsura posibilităților, pe terenuri de iarbă naturală.

AFC Progresul 1944 Spartac este afiliată la Asociația Municipală de Fotbal București.