Seria de interviuri marca ”Progresul Spartac” îl are astăzi în prim-plan pe antrenorul secund al echipei de seniori, Robert Oancea. Personalitate aparte, charismatică, Robert Oancea a jucat fotbal pe post de fundaș central. A evoluat la juniorii Rapidului, după care în eșaloanele inferioare, remarcându-se pentru calitățile sale atletice, dar și pentru clarviziune. Postul de libero i se potrivea foarte bine însă, estimând că nu are șanse să ajungă fotbalist de mare performanță, a luat o decizie radicală: ”Deși aveam doar 21 de ani, am hotărât să agăț ghetele în cui. Mi-am dat seama că promovările nu se fac numai pe criterii de valoare și am încercat să îmi găsesc alt drum în viață”. Citește în continuare „Robert Oancea: ”Prefer să vorbească faptele””
Victorie amicală pentru grupa 2008

Echipa de juniori 2008 Progresul Spartac a disputat un joc amical, duminică 10 decembrie 2017, în compania echipei similare FC Locomotiva București. Citește în continuare „Victorie amicală pentru grupa 2008”
O victorie și un egal pentru cei mici
Juniorii mici ai AFC Progresul 1944 Spartac au susținut astăzi, 9 decembrie 2017, ultimele partide oficiale ale anului.
La grupa 2008 am obținut o victorie categorică, 8-2 cu Pro Luceafărul, în timp ce la 2006 am remizat cu echipa similară Dinamo Noua Generație, scor 1-1.
Felicitări pentru aceste rezultate și vacanță plăcută!
Andrei Erimia concluzionează turul de campionat
Rubrica ”Interviul săptămânii” a ajuns, acum, în prag de sărbători, la tânărul antrenor Andrei Erimia, cel care este, fără a folosi cuvinte mari, îndrăgostit nebunește de emblema Progresul Spartac. Cea mai bună dovadă în acest sens este că Andrei Erimia petrece zi-lumină la antrenamentele și meciurile tuturor echipelor noastre. Citește în continuare „Andrei Erimia concluzionează turul de campionat”
Victorie pentru juniori
În data de 6 decembrie 2017, la Stadionul Progresul Spartac a avut loc un meci amical în care o selecționată a juniorilor AFC Progresul 1944 Spartac București a întâlnit echipa de seniori AS Mihai Bravu (jud. Giurgiu). Citește în continuare „Victorie pentru juniori”
Leixoes și dictatorul Salazar – amintiri „progresiste”
Se întâmpla în noiembrie 1961. Progresul câștigase Cupa României și reprezenta țara noastră, în premieră, în Cupa Cupelor. Sorții ne scoseseră în cale echipa portugheză Leixoes, iar prima manșă urma să aibă loc la Lisabona, pe Stadionul ”Jose Alvalade”. Citește în continuare „Leixoes și dictatorul Salazar – amintiri „progresiste””
Week-end cu… 6-1

În acest week-end, unele echipe ale AFC Progresul 1944 Spartac București au disputat partide oficiale în competițiile în care sunt implicate. Citește în continuare „Week-end cu… 6-1”
Cristian Matache: ”Experiența de la seniori îmi folosește enorm”

Unul dintre cei mai prezenți jucători în viața AFC Progresul 1944 Spartac București este tânărul Cristian Matache. Acesta este utilizat, în paralel, dar respectând cerințele regulamentare, atât la seniori, cât și la echipa de juniori U19. De asemenea, Matache nu refuză nici convocările la echipa de Liga a IV-a. Citește în continuare „Cristian Matache: ”Experiența de la seniori îmi folosește enorm””
Agendă progresistă 1-3 decembrie 2017

Ziua Națională este serbata de o parte dintre fotbaliștii legitimați la AFC Progresul 1944 Spartac București chiar pe teren. Iată cum arată ”agenda progresistă” a acestui week-end: Citește în continuare „Agendă progresistă 1-3 decembrie 2017”

