Progresul U17 la o victorie de “Final Four”

Cu succesul fara drept de apel de ieri (4-1 fiind cel mai clar scor inregistrat in cele 7 meciuri jucate efectiv ale optimilor), Progresul Spartac U17 s-a calificat intre ultimele opt echipe ramase in joc in Campionatul National.

In weekend-ul urmator se vor disputa, tot intr-o singura mansa, partidele “fazei eliminatorii II” cum este denumita de FRF – practic cea a sferturilor de finala. Cele patru echipe invingatoare se califica la un “turneu final” ce implica semifinale, finala mica si finala mare, ce va avea loc in baza FRF de la Buftea, participantele urmand a fi cazate in locatie pe durata competitiei.

In turul urmator, ce va fi stabilit luni prin tragere la sorti, fara a neglija criteriul geografic, Progresul ar putea intalni Otelul Galati (insa, cum o echipa calificata se va alege dintre Juniorul Suceava si LPS Iasi, credem ca Otelul va juca cu aceasta), Corona Brasov, Viitorul Pitesti sau U Craiova 1948. Mai sunt calificate doua echipe ardelene, CSS Lugoj si LPS Targu Mures.

indiferent de adversar, speram ca talentatii copii progresisti – ajutati poate si de absentii de ieri, Ohaci, M. Dumitru, Cerneanu – sa obtina o noua victorie, care sa le asigure prezenta in “final four”-ul de la Buftea.

Calificare in sferturi pentru Progresul U17

Echipa de juniori U17 a Progresului Spartac s-a calificat astazi in sferturile de finala ale campionatului national dupa o victorie clara, 4-1 cu Kinder Constanta. Golurile noastre au fost marcate de Costea (35), Petculescu (37) si Pasare (58,77). De mentionat ca autorul golului 2, Robert Petculescu, este un fotbalist nascut in… 2007!!

Au evoluat pentru Progresul: Ciontos- Zanfir, Cergan, Balaceanu, Raduly – Dinu, Costea – Coseru, Tong, Petculescu- M. Andrei. Au mai intrat Pasare, Vlasceanu, Butonasi, Guliman, Soare.

U17 va juca in optimi cu Kinder Constanta

S-a anuntat programul meciurilor din cadrul optimilor de finala ale campionatului national de juniori U17.

Progresul Spartac va avea ca adversara castigatoarea seriei a V-a, ACS Kinder Constanta. Meciul se va disputa intr-un singur tur si va avea loc vineri 28 mai, de la ora 12, in Intrarea Vrabiei.

Accesul spectatorilor este permis, conform reglementarilor, in limita a 25% din capacitatea arenei (de 950 de locuri), pentru persoanele vaccinate sau aflate in posesia unui test covid negativ recent.

Inca un week-end cu baraje

Si in acest week-end au fost programate numeroase partide de baraj pentru ramanarea sau promovarea in ligile inferioare din Romania, avand printre consecinte si stabilirea potentialelor adversare ale Progresului Spartac pentru campionatul viitor.

Unirea Slobozia a evitat in extremis revenirea in Liga a III-a, castigand in prelungiri “dubla” contra celor din Recea, in care a avut de rasturnat scorul de 0-2 din tur.

In finala pentru promovarea in liga secunda, Steaua a castigat cu 2-0 partida cu CS Afumati, echipa lui Geana si Tudorache, si are prima sansa inaintea returului. Un alt fost progresist, Apostol (foto), este favorit acum cu Dacia Braila dupa rezultatul de 1-1 obtinut in deplasare la Otelul Galati.

Duminica s-au incheiat si meciurile de baraj pentru promovarea/ mentinerea in Liga a III-a.
Dintre colegele de serie ale progresistilor din acest an, CS Balotesti a cedat fara drept de apel cu Real Bradu (0-6 scor general), in timp ce Concordia Chiajna 2 nu a avut probleme cu Codlea (6-2).

Viitorul Domnesti, campioana Ilfovului, cu fostul capitan al Progresului Spartac, Daniel Stoian, ca antrenor, a ratat dramatic promovarea in duelul cu Clinceni 2, incasand golul decisiv in minutul 90+2. Alte adversare ale noastre pentru la anul ar putea fi -in functie de distributia pe serii – CSM Oltenita si Recolta Gh. Doja, ambele reusind sa se salveze in dueluri cu echipe campioane judetene.

Rezultat mare pentru U16!

Echipa de juniori U16 a facut un meci mare astazi, reusind un egal, 1-1, cu liderul grupei, U Craiova, echipa care pana azi castigase toate meciurile disputate (inclusiv cel cu FCSB) fara sa primeasca vreun gol!

Progresistii, antrenati de Mihai Ciparidis, au deschis scorul in prima repriza prin Razvan Stanga, dupa un “assist” de la Marica, si au mai avut si o “transversala“ la sutul lui Petculescu (jucator nascut in 2007!), fiind egalati dupa pauza dintr-un penalty.

Felicitari tuturor pentru aceasta performanta!

Prima victorie pentru U19

Intarita cu mai multi jucatori de la U17, dar si cu Vlad Alexandrescu, echipa de juniori U19 a obtinut prima victorie in grupa, 2-1 cu GSA Nucet.

Golurile noastre au fost inscrise de Matei Andrei (din pasa lui Balaceanu) si Tong (assist M. Andrei).

Au jucat: Ciontos- Balaceanu, Alexandrescu, Cergan, Raduly – Costea, Dinu, Jianu, Carlig, Tong – M. Andrei. Au mai intrat: Budeanu, Neagu, Zamfir.

In al doilea meci al “cuplajului”, formatia noastra U17, chiar si lipsita de aportul jucatorilor sus-mentionati, nu a avut probleme, impunandu-se cu 6-1 prin golurile lui Pasare (2), Constantinescu (2), Butonasi si Zaharia.

Ultima etapa in competitiile juniorilor

Astazi se disputa ultimele meciuri ale juniorilor in cadrul competitiillor nationale organizate de FRF. De la orele 12 si 14 are loc “dubla” juniorilor republicani U17 si U15 cu Grupul Scolar Agricol Nucet, iar de la ora 16 juniorii U16 au o partida interesanta cu liderul grupei, U Craiova. Toate partidele se vor disputa pe terenul sintetic al bazei sportive proprii de la 1 Decembrie.

Reamintim ca echipa de juniori U17 a Progresului Spartac si-a asigurat castigarea grupei si calificarea in faza urmatoare a competitiei, unde ar putea intalni castigatoarea seriei a opta, ce urmeaza sa se decida dintre echipele pitestene FC Arges si Viitorul.

Victorie la scor cu Modelu

Progresul Spartac a sustinut astazi o noua partida amicala, in deplasare, cu Inainte Modelu.

Dupa o prima repriza echilibrata, incheiata cu scorul de 2-2 (pentru noi au marcat M. Ion si Lixandru), bleu-albastrii au mai inscris de trei ori dupa pauza, prin Pacionel, Constantin si M. Andrei, impunandu-se cu un categoric 5-2.

Au evoluat: Ciontos- Balaceanu, Alexandrescu, S. Matei, Lixandru – Petcu, Pacionel, Purice, Constantin- E. Radu, M. Ion. Au mai intrat Moro, Costea, M. Andrei, Cergan, Matache, Zamfir, Raduly, Tong, Lupescu.

Esec la FCSB pentru U16

Echipa de juniori U16 a Progresului Spartac, participanta in probabil cea mai puternica grupa din Liga Elitelor, nu a reusit sa reziste in fata celor de la FCSB, pierzand cu 6-0 pe terenul acestora din baza sportiva ARCOM.

In ultima etapa, pe micii progresisti antrenati de Mihai Ciparidis ii asteapta o alta partida foarte dificila in Intrarea Vrabiei, cu U Craiova.

Juniorii U17 si-au asigurat calificarea

Progresul Spartac U17 si-a asigurat calificarea cu o etapa inainte de finalul fazei grupelor, castigand fara emotii cu 8-1 meciul de la Targoviste cu CSS. Golurile noastre au fost reusite de Tong si Costea – cate 2, Butonasi, M. Dumitru, Cergan, plus un autogol. Cu un avans de trei puncte in fata locului doi, ocupat de Rapid, Progresul nu mai poate pierde prima pozitie, avand rezulatul direct favorabil. Felicitari intregii echipe si antrenorului principal Robert Oancea pentru aceasta premiera in scurta istorie a academiei progresiste!

In deschidere, juniori mari au cedat cu 0-5 in fata echipei similare a gazdelor.