Bucuria de la finalul meciului (foto: ilfovsport.ro)

Miracol la Crevedia! La 35 de grade, băieții au ținut cu tot dinadinsul să demonstreze că sunt echipa mai bună, alergând până la epuizare pentru o victorie superbă cu 6-2 (2-2)!!

Gazdele au deschis scorul (25′) contrar cursului jocului dar în câteva minute era 2-1 pentru noi după golurile lui Nechita (33′) și Cană (35′)! Stanciu trece pe lângă 3-1 cu o lovitură liberă perfect executată scoasă de la vinclu de portar. Karamian face 2-2 cu o execuție de mare clasă și la pauză pare că șansele noastre sunt minime

 

Dar după pauză veteranii adverși cedează și pe teren e o singură echipă, Progresul Spartac! Nechita șutează la încheietura barelor dar Cană (53′) ne aduce în avantaj: 3-2! Centrare Grigore (care a alergat enorm de mult), cap Stanciu, respins, gol Dedu (65′), 4-2!

 

Adversarii se tăvălesc pe jos la fiecare fază, timpul pare că zboară iar în minutul 82 Nechita, deși epuizat, reușește golul de 5-2!

 

Ne retragem, gazdele sunt grămadă la noi în careu până când Dedu, în prelungiri, elimină orice emoție: 6-2!!

Victorie senzațională a unei echipe superbe care ne garanteaza promovarea in Liga a 3-a. Mulțumim tuturor celor ne-au fost alături, care au continuat să creadă în noi și în proiectul Progresul Spartac chiar și după ce am „comis-o” atât de grav sâmbăta trecută!


Au jucat:
Răduță – Grigore, Stoian, Parfeon, Nemtescu – Frangu, Donca (46 Zaharia), Nechita (84 Damaschin) – Geană (46 Dedu), Stanciu (89 Neacșu), Cană. Antrenori: Erimia Andrei, Oancea Robert; antrerul de portari: Mihai Albu; delegat: Cozma Răzvan

Un gând despre „Am promovat in Liga a 3-a, pe teren

Lasă un comentariu