
Andrei Luca, fost junior al Progresului din Cotroceni, a fost adus in aceasta iarna la Progresul Spartac de la Popesti Leordeni, cu speranta ca va deveni omul de gol care le-a lipsit bleu-albastrilor in tur.
Acomodarea cu colectivul progresist nu s-a produs la fel de rapid ca in cazul lui Lolescu, astfel ca antrenorul Andrei Erimia a ales sa il tina pe banca la primul meci oficial al sezonului, chiar si in contextul absentei lui Tudorache. Dar accidentarea inca dupa primul sfert de ora a lui Leo Boiangiu (fractura de metatarsian, va absenta minim 3 saptamani) a dus la introducerea in teren a lui Luca, iar acesta si-a facut rapid simtita prezenta. Mai intai, a intuit perfect traiectoria „frunzei de toamna” trimise de Donca din corner, deschizand scorul cu capul (min. 27). Dupa doar 3 minute, a deviat excelent o minge trimisa de Ditu, punandu-l pe Edi Radu in pozitie de singur cu portarul, de unde a rezultat penalty si cartonas rosu. Apoi, in minutul 51, tot el a avut o actiune inspirata in careu, fiind faultat pentru o noua lovitura de la 11 m. Ce-i drept, tot el era sa „dea cu piciorul la galeata cu lapte” fiind eliminat (corect) pentru al doilea cartonas galben – asta in timp ce Apostol se afla deja la centrul terenului de vreo doua minute asteptand sa il inlocuiasca. Dar colegii sai au rezistat eroic, in opt sau pentru o perioada (cand Donca era accidentat) chiar in sapte presiunii adverse pentru o victorie memorabila!
Iar Andrei Luca isi adauga in „palmares” un nou gol in poarta Rapidului, dupa ce si in tur marcase la acel 1-1 de la Popesti Leordeni. Nu e de mirare ca dupa ce a fost eliminat, vreo trei adversari mai aveau putin si il scoteau pe sus de pe teren…
