Bucuria de final de meci a suporterilor si jucatorilor, dupa ultimul meci acasa.

Parafrazand sloganul unei reviste de succes in epoca, „suporterii nostri sunt mai inteligenti decat noi”. Asa ca redam in continuare, integral, un articol scris de „Vali Frizerulcare va aparea in programul de meci de maine – realizat, desigur, tot de fani!

Se zice ca in viata e bine sa nu te grabesti, ca graba strica treaba, si ca lucrurile temeinice se fac incet, cu treaba buna. Ma-ntreb – si nu pentru ca obisnuesc sa intarzii – ce atata graba? Si ca sa explic la ce ma refer am s-o iau pe ocolite, fara graba.

Progresul Spartac e un club de cartier, acum in liga a 3-a, cu planuri sa creasca si sa dezvolte aici, pe Intrarea Vrabiei: un centru sportiv la cel mai inalt standard de profesionalism, o scoala de fotbal cu cat mai multe grupe, cu jucatori din echipa mare de un comportament in litera sportivitatii. Progresul Spartac e un club ce intr-adevar aspira sa creasca mare si solid, in timp.

In spiritul acestui demers isi traiesc viata si jucatorii nostri din teren. Echipa progresista este alcatuita in mare parte din tineri, majoritatea pana-n 22 de ani – niste copii cu o intreaga cariera inainte. Poate nu toti vor ramane la noi, ba chiar speram sa nu fie asa, ci sa-i vedem jucand peste niste ani la cluburi de top, si nu doar din tara. Dar pana atunci sunt in tricoul bleu-albastru, se simt bine, joaca cu pofta si modestie ascultand cu fidelitate indicatiile antrenorului si punand reusita echipei pe primul loc, departe de orice urma de individualism.

Acesti jucatori ar fi putut alege sa lucreze in IT sa zicem, sau alte domenii mai sigure decat fotbalul profesionist in care, spre exemplu, o accidentare te poate scoate din carti ani de zile sau definitiv. Dar ei risca. Au curaj. Sunt increzatori in ei si in colegii veterani care-i indruma. Ca voiam sa zic si de ei! Geana, Stanciu, sau Apo, nu doar ca dau tot pe teren meci de meci dar se pregatesc in paralel pentru antrenorat si vor in acest mod sa ramana tot aici, tot progresisti.

Toti acesti oameni sunt profesionisti la un nivel demn si de liga a 2-a. Vor sa faca parte din povestea acestui club si fiecare munceste din greu pentru a putea contribui cat mai mult. Nu sunt vorbe goale. Dovada o face ambitia cu care au luat startul in acest retur, tintind sa castige fiecare meci si sa urce tot mai sus in clasament, chiar daca promovarea nu mai poate fi atinsa. De ce oare? De salarii si prime fabuloase nu incape vorba, de alte interese nici atat. Bleu-albastrii din teren sunt motivati de pasiune pentru fotbal si de apartenenta lor la valorile acestui club si la culorile bleu-albastre. Se vede.

Da, suntem pe valul ala, undeva la inceput. Asta-i echipa care daca va creste impreuna, va putea duce numele acestui club spre performante notabile de care nici pana acum nu am dus lipsa, oricum. Un prim sezon in liga a 3-a, incheiat pe locul 2 dupa o lupta pentru promovare cu alta echipa de traditie – Farul; un nou sezon cu un start ezitant dar salvat prin calificarea in 16-imile Cuperi Romaniei unde puteam produce surpriza, aici, cu nimeni alta decat U Cluj, sau prin victoria cat un sezon in fata celor de la Rapid, tot aici, cu tribunele pline pana la refuz, si nu doar de oaspeti – toate astea sunt momente de neuitat oferite de un colectiv minunat. Si apropo de meciul cu Rapid – am observat ceva atunci, dar si la meciul de saptamana trecuta: cand victoria devine clara, sau cand fluierul final trece rezultatul in istorie, o parte din public se ridica si pleaca, asa, pur si simplu.

Tribuna progresista la meciul cu Rapid, sus la startul meciului, plina, iar jos la nici cinci minute dupa fluierul final, mai putin plina.

Si ma intorc acum la intrebarea de la inceput: care-i toata graba?! Ce arde? Pentru ca ziua de meci nu s-a incheiat. Una din traditiile care fac fotbalul cu atat mai frumos si mai uman este ca la final echipele saluta publicul, indiferent de rezultat. Care-i graba? Urmeaza momentul cand jucatorii se bucura alaturi de public sau se consoleaza, daca rezultatul sperat nu a fost atins, iar echipa si suporterii se incurajeaza reciproc spre a privii inainte, in speranta victoriilor viitoare. Pentru mine asta e unul din cele mai frumoase momente dintr-o zi de meci si n-as renunta la el nici daca as fi pe fuga. Vreau sa raman sa le multumesc jucatorilor pentru efortul depus in teren pentru ca stiu ca nu e usor si pentru ca stiu de ce au ales acest mod de viata. Ce mai inseamna 5 minute in plus petrecute la stadion? Si-asa am intarziat.

 

Salutul jucatorilor la finalul meciului cu Axiopolis Cernavoda:

 

2 gânduri despre „Care-i toata graba?

  1. Articolul prezintă foarte bine viața fotbaliștilor,cu eforturi,riscuri,multe renunțări dar și cu dragostea si devotamentul pentru culorile clubului.Speram ca cei care vin la stadion să reflecteze asupra articolului si să-și schimbe comportamentul de după meci,chiar de mâine.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s