Eroul meciului câștigat de bleu-albaștri cu CSM Oltenița, scor 1-0, este atacantul de 18 ani și 1,89 m, Robert Cazaciuc. Introdus pe teren în minutul 87, el a marcat unicul gol al meciului, în minutul 89, reluând cu capul din interiorul careului. Practic, acela a fost singurul său contact cu mingea în meciul contra echipei călărășene, fapt, să recunoaștem, mai puțin întâlnit într-un meci de fotbal.

Contactat pentru un scurt ”interviu progresist”, Robert Cazaciuc a sintetizat încă din start: ”Este, până acum, cel mai important gol al carierei mele. Desigur că doresc să înscriu și de aici încolo, dar deocamdată acesta este golul care mă recomandă. Nu vă pot descrie în cuvinte cât de fericit m-am simțit când am văzut că am marcat un gol așa de important”.

Robert Cazaciuc apreciază foarte mult colectivul progresist: ”Suntem o echipă foarte bine pregătită. Toate detaliile sunt puse la punct, iar colectivul este unit. Vrem să câștigăm toate meciurile și să demonstrăm că suntem o forță”. Cazaciuc a crescut la 3 Kids Sport unde a jucat aproape 11 ani.

”Antrenorul Andrei Erimia are încredere în potențialul meu, iar eu încerc să mă pregătesc cât mai bine. Concurența pentru postul de titular la Progresul Spartac este acerbă. Eu doresc să demonstrez că sunt util echipei și să fiu convocat de cât mai multe ori”, a mai adăugat Robert Cazaciuc.

El este elev în ultimul an de liceu și, paralel cu cariera fotbalistică, speră să promoveze examenul de bacalaureat și să fie admis, ulterior, la cursurile unei facultăți de educație fizică și sport.

 

Un gând despre „Robert Cazaciuc: ”Este, desigur, cel mai important gol al carierei mele”

Lasă un comentariu