Incercam sa organizam sambata un eveniment (sub amenintare de furtuna, care ne-ar putea da peste cap planurile), in premiera pentru stadionul Progresul Spartac, o intalnire a fostelor glorii ale clubului din Parcul cu Platani, ocazionata de faptul ca de la infiintarea acestui club s-au implinit recent 75 de ani. Numai pentru ca ne-am propus acest lucru am redeschis deja controversele vechi legate de faliment, palmares, identitate, stadion, brand si toate cele.

Dar nu acesta este scopul. Falimentul Progresului nu este din pacate unul singular in fotbalul romanesc. Daca ne-ar fi zis cineva cu zece ani in urma ca va falimenta Rapidul nu l-ar fi crezut nimeni. Daca zice cineva azi ca in trei ani va falimenta Dinamo va fi privit ca unul care spune ca maine e posibil sa ploua – adica o banalitate. E un subiect in sine, care transcende chiar si granitele Romaniei sau ale fotbalului in sine – de ce unii sunt bogati si altii, mult mai multi, traiesc sub limita saraciei, de ce Liga Campionilor nu mai e a Campionilor, de ce Estul Europei e doar pepiniera de cadre a Vestului, nu doar la fotbal, si … mai bine sa nu mai dezvoltam ca suntem inainte de alegeri si am putea fi suspectati absolut nejustificat de anumite optiuni politice.

Cat despre identitate, am spus-o de la inceput: nu ne vom aroga identitatea altcuiva! Falimentul din 2009 ar fi putut, asa cum pare ca se intampla in cazul Rapidului, Petrolului sau U Cluj, sa fie doar ocazia renasterii clubului pe o noua baza, poate chiar mai sanatoasa decat prima. Dar clubul care a continuat, practic fara intrerupere, traditia progresista, AFC Progresul, s-a impotmolit, din motive asupra carora putem doar specula, la nivelul Ligii a patra bucurestene. Motivele pentru care am ales, suporteri si fotbalisti, sa nu continuam alaturi de acest club, au fost intoarse pe toate fetele, cu argument pro si contra, si nu mai merita readuse in discutie.

Faptul ca suntem suporterii vechiului Progresul si ca numerosi dintre jucatorii nostri au fost legitimati la juniori sau seniori, la clubul din Parcul cu Platani este insa o realitate incontestabila. Si, ca progresisti, ne dorim sa sarbatorim, cu suportul a cat mai multi alti progresisti ca si noi, chiar daca aflati in alte barci, unele chiar in concurenta directa cu noi, o aniversare importanta, cei 75 de ani de la infiintarea clubului care, intr-un fel sau altul, ne-a marcat fiecaruia adolescenta, tineretea si poate chiar intreaga viata. De aceea, vrem sa multumim public tuturor celor care ne vor fi alaturi sambata seara, indiferent de controversele avute in trecut, intelegand ca numele de Progresul este mai presus de micile orgolii individuale ale fiecaruia. Si nu doar lor, ci si celor ce nu ne vor fi alaturi, dar au ocupat un loc, mai mult sau mai putin important, in istoria acestui club.

Un scriitor german, Michael Ende, a scris mai multe carti pentru copii, dintre acestea „Povestea fara sfarsit” aducandu-i celebritatea mondiala, desigur si in urma ecranizarii ei. Un rezumat simplificat sau chiar simplist al acestei naratiuni ar fi ca un copil citeste pasionat o carte despre cum lumea Fantasiei dispare, in ciuda eforturilor disperate ale unui erou numit Atreyu, care incearca sa o salveze, si, in timp ce la sfarsit plange impresionat de sfarsitul tragic al Fantasiei, personajele povestirii ii transmit copilului – cititor ca Fantasia poate reinvia oricand in imaginatia lui, al carei produs fusese de fapt. Paralela este una transparenta, iar Progresul Spartac este produsul eforturilor noastre, ale tuturor celor implicati aici (nu doar imaginare, e adevarat) din ultimii trei ani de a readuce la viata spiritul bleu-albastru. Reusite sau nu, doar urmatorii 75 de ani o vor putea demonstra…

Asteptam asadar cat mai multi progresisti sambata dupa amiaza in Intrarea Vrabiei pentru a sarbatori impreuna PROGRESUL!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s