Progresul Spartac a obtinut in retur (luand in calcul si meciul cu FC Voluntari 2, disputat in noiembrie 2020) 18 puncte, din 6 victorii si un singur esec. Cu doua meciuri inca de disputat, bleu-albastrii au deja o zestre net superioara celei din tur, de doar 13 puncte.

Regretul pentru punctele risipite in tur cu Tunari, Chiajna sau Buzau, care ne-ar fi putut duce pe una din pozitiile de baraj acum, este cu atat mai mare cu cat in toamna Progresul a avut la dispozitie un lot mult mai numeros si echilibrat decat acum! Astfel, in pauza de iarna au plecat Milea, Lolescu, Cazaciuc, Bodea si Brocea, venind doar Sandru, iar pe parcursul primaverii i-am mai pierdut si pe A. Grigore, Ditu, Demeter, Parfeon si Costea, accidentati, plus Voican, la care s-a renuntat. Glumind putin, la ultimele jocuri – mai ales acum ca au inceput si meciurile juniorilor – ar putea fi necesar sa intre pe teren chiar si antrenorii Erimia si Oancea!

Redevenind seriosi, apreciem ca una dintre cheile acestei evolutii superioare din retur este soliditatea defensiva, mai ales pe fazele fixe, care in tur reprezentase punctul nevralgic al echipei. Cvintetul defensiv (formula folosita de Andrei Erimia dupa infrangerea cu Steaua) este format din cei mai experimentati jucatori ai echipei – Vlad, Parfeon / Matei, Sandru si Lixandru, la care se adauga Alexandrescu, care este de la meci la meci mai sigur pe el.

Asteptam ca si ultimele doua partide ale anului sa ne aduca rezultate bune si sa confirme un sezon care, avand in vedere circumstantele, ne-a depasit cu mult asteptarile. De altfel, cu punctajul acumulat, 31 de puncte, Progresul s-ar fi clasat pe loc de baraj in jumatate din seriile Ligii a III-a!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s