Articole

Asistenta record pe Progresul Spartac!

Dupa cum am anticipat, un public numeros a dorit sa urmareasca meciul de Cupa cu U Cluj, umpland micile tribune ale stadionului Progresul Spartac. Apreciem ca aproape 400 de spectatori au asistat la aceasta partida, ceea ce reprezinta un record absolut pentru stadionul nostru de cand a fost re-branduit sub numele de Progresul Spartac. Nu putem avea certitudinea ca este si cea mai mare asistenta din istoria arenei – cunoscuta in trecut si sub numele de Betonul sau Prefabricate, in poze istorice din anii ’70 putand observa o tribuna a doua destul de plina (sursa foto: pagina de facebook Stadion de cartier).

Duelul galeriilor nu a mai avut loc, fanii „studentilor” nemaiajungand la Bucuresti in timp ce galeria dinamovista infratita cu ei a avut un meci de handbal de Liga Campionilor al echipei favorite. In schimb, aproape cincizeci de progresisti (si acesta un record) au scandat si cantat pe toata durata jocului, in ciuda rezultatului, iar la final si-au aplaudat cu entuziasm favoritii pentru efortul depus si pentru o participare onoranta in acest sezon de Cupa Romaniei. Din pacate a avut loc si un incident izolat pe care speram sa nu il vedem repetat intrucat poate sa atraga repercusiuni asupra clubului nostru.

Multumim tuturor celor care aleg sa fie prezenti la stadion la meciurile noastre si ne dau motivatia pentru a merge mai departe si a incerca sa devenim mai buni decat suntem! Progresul, tot inainte!

Transmisiune laudativă la Radio România Actualități

Calificarea istorică în 16-imile de finală ale Cupei României la fotbal a însemnat o adevărată lovitură de imagine pentru AFC Progresul 1944 Spartac.

Partida cu Universitatea Cluj-Napoca a fost transmisă secvențial la postul public principal, Radio România Actualități. În imaginea atașată este surprins în acțiune reputatul comentator radio Răzvan Apostolescu, cel care a transmis de pe Stadionul Progresul Spartac.

Omul de radio a vorbit în termeni laudativi despre jocul bleu-albaștrilor, pe care nu i-a considerat cu nimic inferiori clujenilor. Citând din transmisiunea de pe unde hertziene, reiese că Progresul Spartac a avut ocazii, a jucat de la egal la egal cu Universitatea Cluj, diferența creionându-se după un penalty precedat de un fault în atac.

Răzvan Apostolescu a făcut referiri la istoria clubului nostru în transmisiunea directă, dar și la organizarea internă, numărul de grupe de juniori și copii și așa mai departe. S-a insistat mai mult pe Progresul Spartac, desigur, în condițiile în care numele Șepcilor roșii este mult mai cunoscut în rândul microbiștilor români. Comentatorul a citat site-ul oficial al clubului, dar și pliantul de meci editat cu această ocazie.

Aceasta a fost prima transmisiune radiofonică efectuată vreodată de pe Stadionul din ,Intrarea Vrabiei. Condițiile pentru realizarea acestui comentariu au fost improprii, Răzvan Apostolescu improvizând prin urcarea, alături de tehnicianul care l-a însoțit, pe acoperișul vestiarelor. De la Stadionul Progresul Spartac au fost câte trei intervenții în fiecare repriză, plus alte informații punctuale, de genul minutul și scorul.

De asemenea, Federația Română de Fotbal a comandat sosirea la stadion, pentru filmarea meciului, a unei echipe de cameramani cu aparatura necesară. Astfel a rezultat o transmisiune integrală deja încărcată pe Youtube  și care poate fi urmărită la link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=lxS5M3_2REU&app=desktop

Semnalăm și faptul că alte instituții mass-media reputate, precum Gazeta Sporturilor și Liga2.ro au avut trimiși la fața locului, pentru reliefarea livetext a partidei.

Fara surprize in Cupa Romaniei

Din faza saisprezecimilor Cupei Romaniei s-au disputat deja 12 dintre cele 16 partide programate. Desi formatiile de liga inferioara au beneficiat de avantajul terenului, intr-un singur caz au reusit sa se impuna, la partida Csikszereda – Energeticianul (unde am avut o partida intre o echipa de top de liga a treia si una de a doua jumatate in al doilea esalon).

In rest, chiar daca au fost meciuri echilibrate iar de doua ori s-a ajuns chiar pana la penalty-uri, favoritele s-au impus invariabil. Iata lista completa a rezultatelor:

FC Voluntari – FC Botosani 2-1

Csikszereda – Energeticianul 2-1

Sportul Snagov- U Craiova 0-2

ASU Poli – Sepsi 3-5 (dupa 11 m)

Dacia Braila – Dinamo 1-3

UTA – Poli Iasi 6-8 (dupa 11 m)

Progresul Spartac – U Cluj 0-1 (foto)

Academica Clinceni – Hermanstadt 0-2

Sporting Liesti – CS Mioveni 0-3

CSM Slatina – Dunarea Calarasi 0-2

Concordia Chiajna- Viitorul 0-3

Chindia – CFR Cluj 0-1

Sfarsitul unei aventuri frumoase: 0-1 cu U Cluj

Progresul Spartac se opreste in saisprezecimile Cupei, dupa o partida pierduta la limita in fata Universitatii Cluj cu 0-1 (0-1).

Meciul a inceput cu clujenii la conducerea ostilitatilor, doua suturi bune din apropiere ale acestora ocolind de putin poarta lui Raduta. A urmat insa, dupa un corner, uriasa ratare a lui Stanciu, caruia i-a sarit mingea din picior peste poarta goala! In min 34, Grigore este jenat intr-un duel cu atacantul advers si cade peste acesta, iar arbitrul de tusa indica fault si penalty. Capitanul clujenilor, Giurgiu, transforma pentru 0-1.

Dupa pauza, Progresul preia initiativa, dar ocaziile lipsesc, doar pe final portarul clujean scotand de sub transversala lovitura de cap a lui Lixandru. Meciul se incheie cu 0-1 si odata cu el frumoasa aventura a progresistilor in Cupa Romaniei din acest an.

Au evoluat: Raduta- Leafu (46 Vlad), Parfeon, Ghidurea, Grigore (70 E. Radu) – Geana (46 Apostol), Donca – Tudorache, Boiangiu, Lixandru – Stanciu.

Clujenii – oaspeti de seama in Intrarea Vrabiei

Dupa revenirea in primavara lui 2017 pe micuta baza sportiva din Soseaua Giurgiului, situata intr-un cartier care a fost cunoscut si sub numele de… Progresul, am disputat numeroase partide aici atat in liga a patra cat si in liga a treia. De la o asistenta de doua – trei zeci de spectatori la inceput am crescut usor usor, lumea a inceput sa auda de noi, sa aprecieze fotbalul ofensiv practicat, iar in aceasta toamna, chiar daca rezultatele din campionat au fost departe de cele sperate, am jucat constant cu 200 de oameni in tribuna. Sigur, cifra poate parea derizorie pentru cineva din afara, dar pentru noi care stim de unde am plecat, si care ne-am propus sa readucem numele de Progresul in fotbal ca o echipa a cartierului in care evoluam, este deja un succes important. Un succes pe care il datoram in buna masura si entuziastilor nostri fani care lipesc afise in zona sau tiparesc programe la fiecare meci!

In acesti doi ani, stadionul a mai primit vizitatori importanti, ca Academia Rapid si CSA Steaua (ambele in duel cu echipa noastra secunda, anul trecut), CS Afumati sau Metaloglobus, dar U Cluj, oaspetii de maine sunt deja la un alt nivel. Chiar daca sunt si ei „renascuti” de putina vreme, clujenii sunt, prin prisma componentei lotului, dar si a resurselor pe care le au la dispozitie, o echipa de top a ligii secunde, care aspira indreptatit la primivarea in esalonul de varf al fotbalului romanesc. Cu un antrenor experimentat (si fost progresist…), Adrian Falub, fosti internationali ca Florescu si Sepsi sau jucatori determinanti la nivelul primei divizii ca K. Twumasi, Abrudan sau Goga, clujenii au desigur prima sansa maine, dar baietii nostri intra pe teren cu gandul sa dea marea lovitura pentru a razbuna startul ratat din campionat.

Va asteptam in numar cat mai mare alaturi de noi la acest moment important pentru toata suflarea progresista! Progresul, tot inainte!

Agendă progresistă 24 septembrie – 1 octombrie 2018

În perioada 24 septembrie – 1 octombrie 2018, echipele clubului AFC Progresul Spartac au următoarea agendă competițională:

26 septembrie

ora 15.00, Stadion Cautis, Cautis Steaua Sudului – Progresul Spartac, juniori 2005

ora 16.30, Stadion Progresul Spartac, Progresul Spartac – Universitatea Cluj-Napoca, Cupa României

29 septembrie

ora 8.30, Stadion Daco-Getica, Daco-Getica 2 – Progresul Spartac, juniori 2004

ora 11.00, Stadion Proresul Spartac, Progresul Spartac – Dinamo, juniori 2005

ora 12.00, Stadion ”Anghel Iordănescu” Voluntari, FC Voluntari – Progresul Spartac, juniori U19

ora 14.00, Stadion Domnești, ACS Sport Team – Progresul Spartac, juniori U17

ora 17.00, Stadion Municipal Oltenița, CSM Oltenița – Progresul Spartac, Liga a III-a

Mult succes tuturor!

Clujenii sunt favoritii tuturor

Meciul de astazi opune o echipa, Progresul Spartac, care a ratat startul in campionat, acumuland un singur punct in cinci meciuri, uneia dintre fortele ligii secunde, U Cluj, care chiar daca a inceput oscilant ramane una dintre principalele candidate la promovare. Nu este de mirare asadar ca toti specialistii, dar si toate casele de pariuri care au meciul in oferta ii vad mari favoriti pe ardeleni.

Cotele pentru o victorie in 90 de minute a Progresului Spartac sunt de peste 5 iar de a trece mai departe (asta incluzand prelungiri si penalty-uri) in jur de 3,5. Clujenii in schimb au in jur de 1.3 pentru calificare si 1.5 pentru victorie in 90 de minute. Ramane ca baietii nostri sa demonstreze pe teren ca bookmakerii nu sunt infailibili si sa reuseasca marea surpriza!

Vom avea minim doua echipe de Liga a III-a in optimi!

Dupa primele doua meciuri din cadrul saisprezecimilor Cupei Romaniei, disputate astazi dupa amiaza, avem deja o prima echipa de Liga a III-a calificata in faza urmatoare. Aceasta este AFK Csikszereda, echipa din Miercurea Ciuc trecand cu scorul de 2-1 (1-0) de divizionara secunda Energeticianul. Victoria a fost obtinuta chiar de ziua antrenorului gazdelor, Valentin Suciu, acelasi care a dus pe Sepsi Sf. Gheorghe din liga a patra pana in prima divizie.

O a doua echipa de liga a treia se va adauga automat in urma intalnirii de joi din Giulesti, intre Rapid si Turris Turnu Magurele, ambele echipe evoluand in acest esalon. Desigur, noi speram sa fie minim trei echipe din aceasta categorie calificate in optimi dupa meciul de maine al Progresului Spartac…

Anul trecut, doua echipe din esalonul al treilea au participat la faza optimilor, si anume U Cluj si Unirea Slobozia, ambele fiind eliminate in runda respectiva. Tot anul trecut a fost de altfel si primul dupa 35 de ani cand o echipa de liga inferioara, Hermanstadt, a ajuns pana in finala competitiei!

ANUNT IMPORTANT: Accesul pentru partida cu U Cluj

La meciul de Cupa Romaniei contra U Cluj exista posibilitatea sa avem o asistenta mai numeroasa decat de obicei, asa ca dorim sa facem urmatoarele precizari:

Capacitatea totala a tribunelor la Progresul Spartac este de aproximativ 300 de locuri pe scaune individuale si alte circa 80-100 pe gradene. Oaspetii au solicitat 50 de locuri, care le vor fi puse la dispozitie (gratuit) pe gradene, in prelungirea tribunei I, pentru a putea satisface cerintele Jandarmeriei privind izolarea galeriei clujene fata de restul spectatorilor. Pentru restul spectatorilor se vor pune la dispozitie 300 de bilete gratuite, care vor fi oferite la intrare pe principiul „primul venit, primul servit”. In momentul epuizarii acestor bilete, NU vom mai putea permite accesul in incinta stadionului!

Va multumim pentru intelegere si va asteptam alaturi de echipa noastra la acest meci important!

Juniorii republicani continuă în campionatele naționale

Echipele de juniori republicani U19 și U17 ale AFC Progresul 1944 Spartac au încheiat etapa preliminară nereușind să se califice în Liga Elitelor. Drept urmare, ambele noastre formații vor continua sezonul în Campionatul Național.

Federația Română de Fotbal a repartizat echipele rămase în serii după criterii geografice. Față de sezonul trecut, cele două serii nu sunt identice, așa că sistemul de organizare a meciurilor în cuplaj nu mai poate fi practicat în totalitate.

Echipa U19 va evolua alături de Academia de Fotbal Farul Constanța, ASSCS Farul Constanța, FC Metaloglobus, Dunărea Călărași, Unirea Slobozia, FC Voluntari, ACS Centrul de Performanță Rapid București și Daco-Getica București.

Echipa U17 le va avea drept partenere de întrecere pe Academia de Fotbal Farul Constanța, ASSCS Farul Constanța, FC Metaloglobus, Dunărea Călărași, Unirea Slobozia, ACS Sport Team, CSA Steaua București și Daco-Getica București.

În prima etapă, juniorii noștri vor evolua pe 29 septembrie, în deplasare, cei mari la Voluntari de la ora 12.00, iar cei mici la ACS Sport Team, de la ora 14.00.