Africa își va desemna calificatele la turneul olimpic de fotbal

În perioada 8-22 noiembrie, în Egipt se desfășoară turneul final al Campionatului African de fotbal tineret U23. Competiția este criteriu de calificare la Jocurile Olimpice de anul viitor.

Egipt, Camerun, Ghana și Mali fac parte din componența grupei A, în vreme ce grupa B este alcătuită din Coasta de Fildeș, Africa de Sud, Zambia și Nigeria. Primele două clasate din fiecare grupă merg în semifinale. Primele trei clasate în competiție, finalistele și medaliata cu bronz, se califică pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 2020.

Au mai ajuns la turneul olimpic, până acum, Spania, Germania, Franța, România, Noua Zeelandă și Japonia, în calitate de țară gazdă.

Acesta este al doilea turneu fotbalistic major organizat de Egipt în 2019 după ce în vară, tot lângă Piramide s-a desfășurat și Cupa Africii pe Națiuni, la seniori.

Progresistele joacă sâmbătă

Echipa feminină de fotbal Progresul Spartac va găzdui pe 16 noiembrie, începând cu ora 9.30, un turneu din cadrul Ligii Naționale U15, în cadrul căruia va susține două jocuri.

Formația pregătită de antrenorul Gheorghe Marinescu este în cărțile calificării pentru faza superioară a competiției. De asemenea, fetele bleu-albastre vor evolua la Odorheiu Secuiesc, în 18 decembrie, la turneul Fotbal și feminitate, organizat sub auspiciile Federației Române de Fotbal.

Emisiune despre Progresul la A7TV

Astăzi, 10 noiembrie 2019, cu începere de la ora 22.00, postul de televiziune A7TV găzduiește o dezbatere despre Progresul București, echipa de fotbal de tradiție a Capitalei.

Emisiunea îi va avea ca invitați pe doi dintre progresiștii vechi, jurnaliștii Silviu Ghering și Valentin Căltuț.

Postul, care are statut generalist, poate fi recepționat pe mai multe rețele de cablu din București și din provincie. Cea mai lesnicioasă cale de acces spre această emisiune este însă pe portalul oficial al canalului TV, http://www.a7tv.ro, care preia emisia în direct și pe site.

Nu uitați, ora 22.00!

Doar o victorie la republicani

Echipa de juniori republicani U19 Progresul Spartac s-a impus în deplasare, cu 7-1 (3-1) pe terenul celor de la Liceul Tehnologic Sf. Pantelimon, după un joc foarte bun, valorificat direct proporțional și pe tabela de marcaj. Pentru bleu-albastrii au marcat Jipa (penalty), Moldoveanu, Dragan (2), Iordachescu si Dumitrescu (2).

Au evoluat: Jipa- Stroe, Grigore Denis, Alexandrescu, Grigore Alex, Dragan- Moldoveanu, Iordachescu, Ionica- Anea, Dumitrescu. Au mai intrat Cirlig, Olaru, Calea si Ionita.

În cadrul aceluiași cuplaj, juniorii mici, U17, au pierdut cu echipa similară de la Liceul Tehnologic Sf. Pantelimon, scor 5-3. Marcatori în cel de-al doilea joc au fost Nadolu (2 – primul din 11 m) si Alecu Ionuț.

Echipa la U17: Yildiz Suat, Neculau Florin, Nițu Rares, Negoiță Luca, Nadolu Ionuț – Pană Răzvan, Dinu Mircea – Anița Valentin (C), Călin Nicolae, Jianu Gabriel – Hoanca Vlad. Au mai evoluat: Mătreață Marian, Alecu Ionuț, Molea Cristi.

Silviu Ghering – Intrarea Vrabiei reprezintă acasă pentru Progresul

Un invitat special pentru rubrica Interviuri Progresiste este cunoscutul jurnalist Silviu Ghering, redactor-șef la ziarul Fanatik, cel care ține cu Progresul, din copilărie. Încă din debutul dialogului, Silviu Ghering dorește să povestească întâmplarea care l-a transformat în progresist pe viață: ”Familia mea locuia în Cotroceni, iar Progresul era una dintre echipele cele mai iubite ale Bucureștiului. De aceea, la un derby cu Steaua, disputat pe fostul Stadion Republicii, am mers cu tatăl meu la meci. Stadionul era arhiplin așa că nu am apucat să intrăm în tribune. Am găsit loc de unde se putea vedea meciul de pe un deal, din spatele unui gard. Ne-am urcat pe niște cutii de gheață, cum era pe vremuri. Tata era progresist, iar noi eram flancați de un căpitan și un colonel, care ambii țineau cu Steaua. Progresul a învins atunci cu 1-0 prin golul marcat de Viorel Popescu în minutul 82. Ce frumos a fost. De atunci sunt progresist”.

Jurnalistul precizează că ”niciodată nu și-a încălcat deontologia profesională în detrimentul simpatiei. Munca este muncă, drgostea pentru Progresul este altceva”. Totuși, Silviu Ghering are în palmares o serie de articole emoționante publicate pe tematică legată de istoria progresistă.

Silviu Ghering urmărește atent activitatea depusă la Progresul Spartac: ”Ceea ce se întâmplă la Progresul Spartac este sinonim cu performanța. Etapă de etapă sunt alături de băieți, deoarece lucrurile sunt foarte serioase și echipa merită susținută. Nu pot uita că în ambele sezoane de liga a III-a, în care s-a ratat promovarea, Progresul Spartac a fost superioară, ca rezultate directe, ambelor echipe care au ajuns în eșalonul secund. Cu Farul Constanța, în sezonul 2017-2018, Progresul Spartac a avut scoruri de 7-0 și 1-1, deci elocvente, în vreme ce anul trecut am condus Rapidul în Giulești până în minutul 88. Acel 1-2 de lângă Podul Grant a fost întors în Intrarea Vrabiei, când am învins cu 3-1”.

Discuția merge organic spre acel meci de la început de retur, 3-1 cu Rapid. Iată părerea jurnalistului progresist: ”Acea partidă este una de referință pentru noua casă a Progresului. Au fost peste 1000 de oameni la meci, iar duelul galeriilor a fost unul civilizat.. Sigur că rapidiștii au fost mai mulți, dar am remarcat atunci aplombul cu care micuța galerie progresistă a încercat să rivalizeze cu un oponent disproporționat numeric. În plus, victoria, bazată pe o motivație superioară a bleu-albaștrilor, recomandă acel meci ca unul de colecție”.

Dacă tot s-a vorbit despre suporteri, Silviu Ghering adaugă alte idei: ”Suporterii progresiști au fost întotdeauna speciali. Chiar dacă nu au fost niciodată prea mulți. Acum văd că s-a format o galerie omogenă, iar un număr de 30-40 de suporteri sunt permanent în tribună, pentru Progresul, acasă, dar și în deplasare. Este mare lucru”.

Deși în spațiul public s-a vehiculat multă vreme războiul pentru continuarea tradiției progresiste, Silviu Ghering pune punctul pe i: ”Problema este și va rămâne controversată. Ceea ce pot spune este că, actualmente, Intrarea Vrabiei este casa Progresului. Ceea ce face conducerea clubului Progresul Spartac înseamnă revitalizarea vechiului spirit progresist. Am apreciat că inclusiv pe site-ul oficial s-a făcut remarca potrivit căreia Progresul Spartac este o echipă nouă, care nu are legitimitatea juridică de a se considera continuatoarea tradiției progresiste. Numai că din 2009 încoace, când a apărut fractura în istorie, Progresul Spartac, vorbind despre criteriul performanței sportive și al celei manageriale, este entitatea cea mai în măsură să coaguleze, în jurul ei, spiritul progresist. Ca o dovadă a acestei afirmații este că la meciurile Progresului Spartac mă revăd cu prieteni vechi de peste 40 de ani, pe care i-am întâlnit în Cotroceni”.

Completează ideea același Silviu Ghering: ”Faptul că s-a investit într-un vechi stadion bucureștean, Prefabricate, poate însemna o reparație morală pentru bleu-albaștri. Știm bine cu toții cât am suferit la mutarea tribunelor, ori atunci când ne mutam de pe un stadion pe altul. Investițiile în infrastructură, faptul că recent s-a instalat o suprafață sintetică nouă, modernizarea bazei reprezintă tot atâtea motive să aplaudăm eforturile și să le sprijinim. Progresul Spartac reprezintă mult mai mult decât nimic.  Progresul Spartac este clubul care are dreptul de a se considera, mai departe, echipa guvernată de spiritul progresist, pe care deja l-a reînviat”.

Întrebat despre promovarea în liga secundă, Silviu Ghering răspunde optimist: ”Dincolo de slăbiciunea mea pentru Progresul, încerc să privesc competiția cu un ochi obiectiv. Echipa este tânără, ambițioasă, are jucători foarte buni, antrenori dedicați și conducători atașați de valorile progresiste. Cu o astfel de combinație este imposibil să nu reușești. Este însă greu de estimat, de spus când va promova Progresul Spartac. Deoarece există mulți factori, unii extrasportivi, care pot influența performanța. De aceea cred că orice campionat este foarte greu și niciun adversar nu trebuie subestimat. Sunt însă convins că va veni și vremea bleu-albaștrilor. Curând!”

Dialogul pe tematică progresistă, cu Silviu Ghering, este infinit. Omul este o enciclopedie bleu-albastră și vorbește cu patos despre o echipă specială, deservită și susținută de oameni speciali. La final, Silviu Ghering a promis că va susține în continuare Progresul Spartac, în spiritul atât de frumos al vechiului Progresul: Progresul Spartac ne-a oferit, nou, progresiștilor, minunata opțiune de a nu uita cum era odinioară. Din acest motiv suntem datori, toți progresiștii, să susținem Progresul Spartac. Mult succes mai departe”, a încheiat suporterul Silviu Ghering acest interviu neconvențional.

 

Agendă progresistă 8-10 noiembrie

În perioada 8-10 noiembrie 2019, echipele AFC Progresul 1944 Spartac au următoarea agendă competițională:

8 noiembrie

ora 14.00, Stadion Progresul Spartac, Progresul Spartac – Astra II Giurgiu, Liga a III-a

9 noiembrie

ora 10.00, Stadion Progresul Spartac, Progresul Spartac – ARD Snagov, Liga Elitelor U15

ora 12.00, CSN sintetic – Lia Manoliu, Liceul Tehnologic Sf. Pantelimon – Progresul Spartac, Campionat Național U19

ora 14.00, CSN sintetic – Lia Manoliu, Liceul Tehnologic Sf. Pantelimon – Progresul Spartac, Campionat Național U17

10 noiembrie

ora 10.00, Stadion Progresul Spartac, Progresul Spartac – FC Voluntari, Liga Elitelor U16

Programul se completează cu meciurile echipelor care evoluează în campionatele municipale.

Mult succes tuturor!

Astra va juca în aceeași zi cu satelitul

Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat că data meciului Astra Giurgiu – FC Voluntari, din cadrul etapei a 16-a a Ligii I, s-a schimbat din 11 noiembrie, în 8 noiembrie, ora 18.00, la Stadionul ”Marin Anastasovici” din Giurgiu.

Astfel, cele două echipe ale Astrei vor juca în aceeași zi, deci se reduce la minimum posibilitatea teoretică de apariție a unor jucători de la echipa mare, la Astra II. Tot pe 8 noiembrie, începând cu ora 14.00, Astra II va juca în Liga a III-a în deplasare, cu echipa noastră, Progresul Spartac.

Pe de altă parte, salutăm ”golul olimpic” (direct din corner) marcat de Constantin Budescu, atacantul Astrei, în ultima partidă de campionat, 4-0 cu Poli Iași. Imaginea atașată suprinde exact momentul respectiv, petrecut în minutul 26 al meciului cu Iași.

UTA Arad, nouă meciuri în luna noiembrie

Una dintre echipele de tradiție de la nivelul ligii secunde, UTA Arad, va avea o lună noiembrie ultra-aglomerată. Federația Română de Fotbal le-a programat arădenilor toate cele trei restanțe la mijlocul săptămânilor din noiembrie, lună în care mai este planificată, la Liga a II-a, și o etapă intermediară.

Astfel, rezultă că arădenii vor avea 9 meciuri oficiale, plus deplasările de rigoare, în luna noiembrie. Arădenii sunt dezavantajați și de poziția geografică, așa că deplasările lor se efectuează numai cu avionul.

UTA Arad, condusă de antrenorul Balint Laszlo, se află pe locul 2 în clasament, cu 26 d epuncte, având patru meciuri mai puțin decât liderul CS Mioveni, care a acumulat 30 de puncte. Obiectivul celor de la UTA Arad este să promoveze în elita națională.

Sportul Snagov – Rapid 3-2!

În Liga secundă, ex-lanterna roșie Sportul Snagov a învins Rapid cu 3-2, după un meci foarte frumos. Poștoarcă a deschis scorul pentru ilfoveni, după o incursiune pe dreapta, apoi Roșu a marcat dintr-o lovitură liberă de la 20 de metri, pentru 2-0. Rapidiștii au avut un gol anulat pe motiv de ofsaid, înscris de Labeau din poziție corectă. Argentinianul Roskopf a punctat pentru 2-1, în minutul 48, dar pe contraatac Roșu, din pasa lui Nechita, a ridicat tabela la 3-1. Pe final, Roskopf a înscris cu o lovitură de cap puternică, de la 14 metri, dar rapidiștii au deraiat în halta Snagov.

La echipa locală, Sportul Snagov, au fost titulari mai mulți jucători care au trecut pe la Progresul Spartac, Ghidurea, Neacșu, Apostol și Turbatu. Nechita a intrat pe final, iar Dorobanțu a fost rezervă neutilizată. Dintre acestia, doar Apostol s-a aflat pe teren si la victoria Progresului cu 3-1 in fata Rapidului din primavara.

Sportul Snagov este la al treilea rezultat consecutiv pozitiv pe teren propriu, după 1-1 cu Universitatea Cluj și 3-2 cu Pandurii Tg. Jiu, săltând pe locul 18, cu 8 puncte acumulate. Într-un alt meci al rundei, Metaloglobus a remizat, 0-0, cu FC Argeș, galeria piteșteană și cea progresistă fiind înfrățite.