Vineri, un nou derby la Moreni

Nu au trecut bine ecourile etapei trecute, care i-a adus Progresului pozitia de lider la golaveraj, si intram in febra unui nou derby. Dupa ce la Slatina s-au intalnit doua etape la rand locul I si locul II, vineri la Moreni, de la ora 15, avem locul III (Flacara) versus locul I (Progresul).

Chiar daca dupa etapa a zecea primele doua clasate, Progresul si CSM Slatina, au luat un usor avans, respectiv doua puncte, o victorie a morenarilor i-ar putea readuce pe acestia pe primul loc in cazul ca si CSM ar face un pas gresit in deplasarea de la Voluntari.

Flacara si Progresul s-au intalnit deja in acest sezon in Cupa Romaniei, iar echipa din Moreni a castigat cu 3-1 in fata bleu-albastrilor, care insa au odihnit la acest meci cativa titulari.

Debut abrupt pentru U15 in Liga Elitelor

Calificata merituos in Liga Elitelor, echipa progresista de juniori U15 antrenata de George Jecu debuteaza azi in competitia nationala cu cel mai dificil joc posibil – in deplasare la FCSB, favorita seriei! Jocul este programat de la ora 10 in baza sportiva ARCOM din Berceni.

De la aceeasi ora incepe si in Intrarea Vrabiei o serie de trei meciuri de juniori. Mai intai, echipa U16 infrunta in Liga Elitelor Sport Team. Urmeaza cuplajul juniorilor republicani in compania CSM Ploiesti, de la 12 juniorii mari iar de la 14 cei de U17.

Stanciu a urcat intre golgeterii seriei

Cu cele 9 goluri marcate ieri, Progresul Spartac a devenit cea mai eficace echipa din serie, cu 24 de goluri marcate pe teren din doar noua meciuri jucate efectiv, fata de 10 ale „urmaritoarelor” CSM Slatina si FC Voluntari 2, care au cate 23.

Golgeterul seriei dupa 10 etape este Vasile Mihai (Voluntari 2) cu 10 goluri (2 din penalty), urmat de Sebastian Ivan (Bascov) cu 9 si Vasile Gheorghe (Slatina) cu 8 (2 din penalty). Cele trei reusite de ieri l-au adus pe Ciprian Stanciu in imediata apropierea a podiumului, el ocupand acum locul patru cu 7 reusite (1 din 11 m).

Ceilalti marcatori ai golurilor progresiste sunt:

Tudorache – 5,

Donca – 3,

Acasandrei – 2,

Vlad, Milea, Curt, Ispas, Petcu – cate unul, plus doua autogoluri.

5-4 juniori vs seniori

Meciul de ieri a prilejuit un festival de goluri progresist. Daca golgeterul echipei, Ciprian Stanciu, a profitat pentru a-si rotunji zestrea cu inca trei goluri, iata ca si trei dintre jucatorii U19 ai formatiei au profitat de ocazie pentru a-si trece in cont primul gol in tricoul bleu albastru (Milea si Petcu) sau (in cazul lui Ispas, care marcase pentru noi in Cupa) primul gol in Liga a III-a.

Daca adaugam la reusitele celor trei si cele doua „boabe” semnate de Tudorache, observam ca, in premiera in acest sezon, aportul „juniorilor” a fost superior ieri cu scorul de 5-4 celui al seniorilor! Am folosit totusi ghilimele pentru ca trei dintre cei patru tineri marcatori sunt nascuti in 2000 si sunt considerati U19 doar din perspectiva regulamentului Ligii a III-a, neavand drept de participare in campionatul de juniori republicani. Doar Ispas (nr 99 in fotografie), nascut in 2001, ar putea juca astazi in partida pe care progresistii U19 o vor sustine in Intrarea Vrabiei de la ora 12, in compania CSM Ploiesti.

Rotatia pe primul loc continua

In ultimele trei etape, seria a III-a a avut de fiecare data un lider diferit: CSM Slatina, Flacara Moreni, iar acum Progresul! Si sa nu uitam ca, dupa ce a invins categoric Moreniul (foto), si CSM Slatina s-a bucurat pentru o zi de statutul de lider…

Despre echilibrul din serie am mai vorbit, doar cu trei etape in urma primele 5 clasate fiind separate de un singur punct. Intre timp, CSM Alexandria si Vedita Colonesti au pierdut teren, in timp ce progresistii, cu patru victorii si un egal pe terenul rivalei din Slatina, sunt performerii ultimelor cinci etape. Iar pe locul 6 a aparut surprinzatoarea echipa din Blejoi, care a ingenuncheat pe terenul propriu trei din primele patru clasate: Progresul, Flacara si astazi U Craiova 2!

Etapa viitoare programeaza, vineri, un nou derby: Flacara Moreni – Progresul Spartac. Alternanta „la putere” va continua oare sau bleu-albastrii vor reusi sa isi apere pozitia?

Tractorul – un adversar de luat in serios

Dupa un inceput mai putin convingator, in care a incasat in trei meciuri 14 goluri fara sa marcheze vreunul, nou promovata din judetul Dolj a reusit sa se puna pe picioare, castigand toate jocurile de acasa si fiind invinsa doar in minutul 95 la Craiova de echipa secunda a lui U, una din fruntasele seriei.

Tractorul vine la Bucuresti fara doi jucatori, Stoichitoiu si Misu, banuiti, conform Liga2.ro, de implicarea in discutii legate de pariuri. Dar aceasta aparitie nefavorabila in presa ar putea constitui un imbold pentru cei din Cetate (sositi inca de ieri in Bucuresti) de a demonstra ca reprezinta o echipa redutabila, care isi merita locul in Liga a III-a.

Varful de atac al Tractorului, Coca, este printre golgeterii seriei noastre, cu 6 goluri marcate.

Un meci ce trebuie tratat cu maxima seriozitate asadar, si de la care speram o continuare a seriei pozitive in care am intrat odata cu revenirea pe terenul propriu din Intrarea Vrabiei. Va asteptam la stadion!

Slatina trece la scor de Moreni

CSM Slatina isi recupereaza rapid pozitia de lider dupa ce trece la scor, 5-1, de vremelnica ocupanta a primului loc, Flacara Moreni. Iata rezultatele complete si marcatorii partidelor disputate azi:

AFC Astra 2 – Sporting Roşiori  2-2 (1-1): Gabriel Şerban (41), Dragoş Gheorghe (75) / Liviu Floricel (2), Alexandru Scumpu (61)

CSM Alexandria – Olimpic Cetate Râşnov 0-1 (0-0): Flavius Staicu (74)

CSM Slatina – Flacăra Moreni  5-1 (2-1): Cosmin Căpăţînă (21), Marian Vlada (43), Vasile Gheorghe (47 – penalty, 88), Radu Necşulescu (69) / Florin Leţu (25)