Marius Dițu este unul dintre cei mai buni juniori din curtea clubului AFC Progresul 1944 Spartac. Jucător de viteză și tehnică, Marius Dițu a ratat întreaga pregătire de iarnă, inclusiv cantonamentul din Grecia, din cauza unei accidentări. Cu toate acestea, s-a pregătit intens și a reușit să recupereze handicapul față de colegi și să redevină titular.

La jocul cu Victoria Traian a făcut efectiv ravagii pe extrema stângă, astfel că a devenit coautor la primul gol, închizând apoi tabela la 3-1. Acum, vestiarul bleu-albastru este în fierbere, pentru marele derby cu Farul Constanța.

Recunoaștem că suntem superstițioși, așa că vom trage la indigo povestea din tur, când avancronica meciului cu echipa dobrogeană a fost semnată tot de Marius Dițu, într-un interviu pe care vă propunem să îl readuceți în actualitate.

Iar Marius Dițu nu se dezminte și declară sincer: ”Presiunea este tot pe Farul Constanța”. Tot el însă simte nevoia unei completări importante: ”Acum însă și noi avem alte pretenții. Am fost atâta vreme pe primul loc, însă la Farul s-a investit mai mult, comparativ cu noi, motiv pentru care ei ar trebui să joace cu gândul la rezultat. Evident însă că ne-am dori să promovăm și să jucăm la un nivel superior”.

Șirul superstițiilor, sau mai bine zis al congruențelor cu traseul nostru din tur, este unul foarte frumos. Dițu a marcat atunci, în toamnă, cu Voluntari II și cu Traian, performanțe repetate în retur. El a fost omul pentru interviu cu câteva zile înainte de meciul cu Farul, iar acum i-am facilitat aceeași postură. Tot tânărul Dițu a marcat, în poarta constănțenilor, două goluri la acel superb 7-0. Va repeta oare performanța? Sperăm…

”Vom aborda partida cu Farul cu gândul la victorie. Formăm o echipă foarte bună, omogenizată, și care știe să depășească orice tip de probleme”, spune Marius Dițu. ”Cred că față de tur, echipa s-a maturizat foarte mult. Mă refer în special la noi, grupul juniorilor, iar creșterea noastră a făcut să nu existe diferente valorice între compartimentele progresiste”, își completează Marius Dițu ideile.

Înainte de meciul din 14 aprilie, Farul Constanța este lider la golaveraj, însă un rezultat egal, ținând cont de palmaresul direct, ne-ar favoriza: ”Este o curiozitate statistică. Farul are golaveraj mai bun și este pe primul loc, însă acest aspect nu va mai conta la final, când se trage linie. Dacă scoatem un punct vom fi în fața fariștilor. Dacă vom câștiga, atunci ne detașăm și avem rezerva unui alt semieșec, până la finele sezonului. Atenție, așa cum am spus și în tur. Campionatul nu se termină sâmbătă. Mai avem jocuri grele cu Rm. Sărat, Metalul Buzău, în deplasare la Cernavodă. Mai sunt multe puncte puse în joc”, apreciază Marius Dițu.

Autor a 7 goluri pentru Progresul Spartac, Marius Dițu este mulțumit pe plan personal: ”Am depășit o perioadă grea, cu o accidentare care m-a ținut departe de teren. Mă bucur că sunt sănătos acum și că mi-am reluat locul în echipă. Dacă vom avea și performanță colectivă, atunci totul va fi perfect. Am încredere în coechipieri, deoarece am demonstrat că suntem o forță”, subliniază jucătorul nostru.

Marius Dițu a ținut să încheie acest dialog cu un mesaj către suporteri: ”Vă așteptăm în număr cât mai mare la Constanța, la un meci în care promovarea este pe masă. Ați demonstrat că ne sunteți atașați și, indiferent de rezultat, sunteți parte integrantă a echipei. Progresul, tot înainte!”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s