CSM Slatina, nemulțumită de meciul egal, 2-2 contra noastră, a anunțat că va depune un memoriu cu privire la prestația brigăzii de arbitri care a oficiat.

Trebuie făcute câteva precizări necesare în acest context. Memoriul respectiv nu poate afecta, în niciun fel și sub nicio formă, rezultatul final, 2-2, consemnat de arbitri în raportul de joc. Memoriul oltenilor va merge direct la Comisia Centrală de Arbitri, neavând nicio tangență cu Comisia de Competiții din cadrul FRF.

Astfel, singurele repercusiuni care pot exista sunt împotriva brigăzii de arbitri, dacă se va constata că au fost anumite decizii greșite. Arbitrii pot fi suspendați sau opriți de la delegări, dar rezultatul de 2-2 nu mai are cum să fie schimbat. Sancțiunile FIFA și UEFA sunt drastice în astfel de cazuri și interzic cu desăvârșire intervenția forurilor de control asupra rezultatelor stabilite în timpul meciului, cu excepția situațiilor în care au fost folosiți jucători în stare de suspendare sau de neregularitate, ceea ce nu este cazul aici.

În plus, așa cum s-a menționat și în dreptul nostru la replică, stadionul slătinean neavând tehnologie pentru verificarea liniei porții, iar imaginile la care s-a făcut referire fiind filmate dintr-un unghi în care cu greu se poate aprecia, memoriul presupus al Slatinei are șanse mici de reușită, împotriva fluierașilor.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s