Daca pana acum meciurile de pe „Progresul Spartac” din acest sezon s-au disputat constant pe timp frumos, cu soare si temperaturi de peste 20 de grade, astazi avem din pacate parte de o vreme total ostila fotbalului si iubitorilor acestuia care isi doresc sa vina la stadion.
Astfel, temperatura a scazut brusc in ultimele doua-trei zile de la o maxima de 18 grade la doar 3 astazi. In plus, conform site-urilor de specialitate, din cauza vantului puternic aceasta temperatura va fi resimtita real drept -2 grade! De altfel, pe seara, dupa joc, este posibil sa avem parte si de primii fulgi de zapada ai acestei ierni.
Singurele vesti bune sunt faptul ca s-a oprit ploaia, precum si ca suprafata de joc se va prezenta ca intotdeauna impecabil. Va asteptam asadar in tribune, imbracati in haine cat mai groase!