Retrospectiva propusă de site-ul nostru îl aduce azi în prim-plan pe Adrian Neacșu, fostul fundaș progresist. În primul campionat disputat in Liga a treia, acesta a fost integralist în tur, pe un post foarte greu, cel de fundaș central, evoluand cate 90 de minute in fiecare meci al sezonului de toamna.

Iată cum a răspuns Adrian Neacșu provocării de a-și aminti despre Progresul Spartac, dar și de a vorbi despre ce a urmat după. ”Pentru mine Progresul Spartac a însemnat și înseamnă în continuare, probabil cu mai multă ardoare pentru că am ajuns la vârsta maturității, o mare familie. Este clubul care m-a primit cu brațele deschise in lumea fotbalului si căruia îi datorez o bună parte din ceea ce am devenit ca sportiv și ca om. Le sunt recunoscator tuturor care au contribuit la ascensiunea mea, de la omul care avea grijă de teren până la antrenorii principali”, spune Neacșu, ai cărui părinți sunt în continuare progresiști și vin la meciurile noastre.

Despre primul sezon in liga a treia, el isi reaminteste cu entuziasm: „Cu siguranță, a fost o toamnă excelentă atât pentru mine cât și pentru echipă. Vorbim de sezonul 2017-2018 în care debutam la liga a 3-a după acel baraj infernal cu Crevedia. Am avut cu toții o ascensiune neașteptată și o serie nesfârșită de rezultate pozitive. Totul mergea peste așteptările noastre. Victoriile veneau pe bandă rulantă și eram din ce in ce mai încrezători în obiectivul propus. Începeam sezonul cu o victorie la scor de tenis, într-un meci nebun, 6-4, cu Oltenița pe stadionul din Popești-Leordeni. Etapele treceau, acumulam cât mai multe puncte și deja visam cu ochii deschiși la un loc in liga a 2-a. În etapa a 7-a, avem ca adversar principala candidată la promovare, Farul Constanța, antrenată de actualul meu antrenor, Petre Grigoraș, pe o furtună aprigă și necruțătoare. Începem jocul neașteptat de bine, reușesc să înscriu chiar în minutul 8, cu capul din interiorul careului. După golurile au venit pe bandă rulantă și așa am reușit să ne doborâm contracandidata cu un rezultat neverosimil de 7-0. Sfârșitul turului de campionat ne găsește pe locul 1 după lungi dueluri cu echipe bune si foarte bune, reușind astfel să fim campioni de “toamna”. Atmosfera de la echipă era una prielnică și exact ceea ce îi trebuia unei echipe profesioniste. Pentru mine, lucrurile mergeau așa cum mi-am dorit. Am fost singurul jucator care nu a ratat niciun minut din toate cele 13 meciuri jucate, ceea ce mi-a dat o încredere și o putere mentală enormă”.

Din pacate, cu putin inainte de inceperea returului, intr-un amical cu FCSB II, Neacsu a suferit o accidentare destul de serioasa la glezna, care l-a facut sa rateze in mare masura sezonul de primavara. Momentul l-a marcat și pe fotbalistul care acum a făcut pasul spre eșalonul secund: ”A fost un moment foarte greu, foarte dificil. Am plâns foarte mult. Nu înțelegeam de ce mi se întâmplă mie asta. Familia mi-a fost alaturi, așa cum îmi este întotdeauna, este foarte important să ai sprijinul lor, in orice domeniu activezi. Am reușit totuși să găsesc ambiție și motivație, am fost puternic mental, am făcut recuperare bună, încercam să imi depășesc limitele ca să pot să-mi revin cât mai repede. Mă uitam puțin cu invidie la colegii mei care se antrenau normal, în timp ce eu mă chinuiam cu turele de teren ca să-mi recapăt condiția fizică”.

Prestatiile inaltului fundas central progresist nu au trecut neobservate, atrăgând atenția principalei candidate la promovare din serie in sezonul urmator, Rapid. Neacșu de altfel s-a și transferat apoi la Rapid, iar apoi a fost rezervă la meciul contra bleu-albastrilor, în Intrarea Vrabiei, la acel inubliabil 3-1. Despre meciul direct, Adrian Neacșu vorbește cu o maturitate greu de imaginat la vârsta sa: ”Pentru mine a fost un campionat foarte bun, cât și pentru Rapid, reușind să promovăm cu câteva etape înainte de sfârșitul campionatului. Am bifat destul de multe meciuri, am marcat chiar și un gol, primul în Regie (foto) și toate lucrurile au mers bine. Am avut rezultatele așteptate in mare parte, mai putin acel “duș rece” cu Progresul Spartac din prima etapa a returului. Acel meci a fost cu totul special dar și trist in același timp. Atmosfera a fost incredibilă, spectacolul a fost nelipsit in teren cât mai ales în tribune. Ambele galerii au arătat pasiune și adorație față de culorile iubite. Emoțiile erau copleșitoare. In momentele acelea nu m-am gândit nicio secundă că Progresul Spartac fusese “casa” mea pana atunci. Ceea ce voiam era să câștige echipa mea, Rapid. Sunt profesionist, trebuia să-mi fac treaba la clubul la care activez. Sentimentalismul era pus pe locul 2”.

Întrebat despre momentele frumoase în cariera de pana acum, Neacșu spune: ”Au fost trei mari momente care au fost foarte frumoase și nu pot alege dintre ele. Le voi lua în ordine cronologică: primul a fost răsturnarea de situație in meciul cu Crevedia, când evoluam pentru Progresul Spartac, reușind să întoarcem rezultatul de la 3-0 într-un meci nebun și incendiar când nimeni nu ne mai dădea nicio șansa. Cel de-al doilea moment, care și-a pus amprenta și mai mult asupra mea, a fost ultimul meci pe “bătrânul” Giulești, și retragerea simbolului, idolului Daniel Pancu. Stadionul a fost arhiplin, pereții vestiarelor vibrau de încărcătura. A fost un moment sacru. Galeria a făcut un spectacol de zile mari. Unele trăiri nu le pot descrie in cuvinte. Totul a fost perfect in acea seara, reușind și victoria care a intensificat bucuria. Al treilea moment a fost meciul cu Slobozia, care ne-a asigurat matematic promovarea in eșalonul secund. Din nou, stadionul a fost neîncăpător, galeria a făcut exact ce știe mai bine si ne-a oferit tot sprijinul de care am avut nevoie. Meciul s-a terminat 3-0, bucuria de dupa a fost nesfârșita”.

Despre cum s-a simțit în Intrarea Vrabiei, Neacșu poate sintetiza în fraze succinte: ”Atmosfera progresista are ceva special în felul ei de a fi. Este susținută si clădită de oameni empatici si foarte pasionați, cu dragoste față de club si culori”.

Adrian vorbește despre ce a urmat după despărțirea de tricoul bleu-albastru: ”Cariera mea ulterioară a suferit unele modificări. Am fost împrumutat de la Rapid un an la Sportul Snagov, care între timp s-a și desființat, ca mai apoi să ajung la Foresta Suceava, echipa la care evoluez acum, tot sub formă de imprumut, urmând ca în vara să revin la Rapid”.

Subiectul principal al perioadei, pandemia planetară, nu poate fi evitat. Iată cum încearcă Adrian Neacșu să depășească perioada fără fotbal: ”Fiind o periodă extrem de dificila, am incercat să stau cât mai mult in casă, să ies la mișcare doar seara, când nu este așa multă lume pe stradă și să ascult indicațiile autorităților. Am cautat unele antrenamente specifice pentru postul meu și astept să se remedieze întreaga situație. Pe această cale, vreau sa le transmit tuturor un Paște fericit, călduros, și mai ales, sănătos și să ne vedem cu bine dupa această pandemie”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s