
Continuam seria retrospectivei progresiste cu interviuri cu protagonistii primei parti a sezonului al treilea. Venit inca din a doua jumatate a anului la Liga a IV-a (“furat” direct de la rivalii AFC Progresul – foto), Mircea Donca a evoluat sub ochii nostri dintr-un pusti timid venit de la Satu Mare intr-un fotbalist cu valoare si personalitate, unul din starurile de necontestat ale echipei.
In meciul de debut al sezonului de pe Giulesti, transmis in direct la Digi Sport, el a reusit un gol senzational de la 40 m, surprinzandu-l pe portarul Ciuculescu.
Golul cu Rapid este un gol special pentru mine. Am mai povestit asta, a fost ceva minunat deoarece a fost si tatal meu la meci, el fiind un mare rapidist, a fost primul lui meci pe Giulesti si ma bucur ca i-am facut o bucurie enorma. Din pacate, am pierdut acel meci pe final, din doua devieri la ambele goluri. Eram epuizati in ultimele minute, jucasem mai bine de doua treimi din meci in inferioritate, iar sansa a fost de partea lor. Apoi am trecut de Afumati, un adversar greu in Cupa si am crezut ca am depasit “momentul” Rapid… A venit meciul de acasa cu Tunari unde nu am facut un meci grozav, dar pe final puteam sa castigam. Am irosit acel penalty, am batut prost, imi amintesc bine, debusolat fiind si de discutia lui Daniel Stoian cu portarul lor (inainte sa plece, exersam mult cu el si cu Cip penalty-urile). Nu este o scuza, mi-am asumat, colegii m-au incurajat foarte mult atunci si am trecut peste.
A urmat un alt meci cu o miza speciala pentru “ardeleanul” nostru:
Meciul cu U Cluj a fost asteptat de toate suflarea progresista. Dupa un inceput dezastros de campionat, singura bucurie pe care am putut sa le-o oferim era sa avansam in Cupa Romaniei si am intalnit un adversar puternic. Stiam cativa jucatori de la U Cluj, cu Ursu (cel care a scos penalty) am fost coleg la Satu Mare, cu Rares Takacs la fel, cu altii m-am infruntat de multe ori la copii si juniori. I-am spus ce stiam despre ei domnului antrenor, dar din pacate ne-am lasat complesiti o buna perioada din meci de miza acestuia, poate de prea mult respect pentru adversar, pe final ne-am trezit, dar a fost prea tarziu… Poate ca meciul avea alt destin daca Cip marca la acel corner…
Retrospectiva noastra i-a reamintit si de “patania” de la Medgidia.
Meciul cu Medgidia, alt meci horror, l-am controlat de la un capat la altul, cu ocazii, posesie superioara, dar mingea nu intra in poarta.. aveam doi oameni in plus si tot nu reuseam sa ne desprindem pe tabela, apoi a venit minutul 94 si toata lumea cred ca stie ce s-a intamplat. Un fost antrenor de-al meu de la juniori spunea mereu: “daca iti bati joc de fotbal, fotbalul te pedepseste” si atunci chiar am simtit asta!
Pentru ca a venit vorba de golul senzational cu Rapid, ne-am reamintit ca golurile spectaculoase inscrise din afara careului sunt “specialitatea casei” si i-am cerut sa faca un “top 5” al reusitelor sale in tricoul bleu – albastru.
Imi e greu sa fac un top, eu nu marchez foarte des, dar de obicei o fac spectaculos. Daca ar fi sa iau meciurile oficiale doar (pentru ca in amicale am mai marcat doua goluri de la jumatatea terenului, despre care lumea stie ca sunt preferatele mele) cred ca acesta ar fi topul: 1. Golul cu Rapid. 2 Golul de la Modelu, la 4-1. 3 Golul cu Afumati, la 2-0. 4 Golul cu Slobozia, la 2-0 5 Golul de la Moreni.
La 23 de ani, Mircea a strans deja trei ani si ceva de evolutii sub culorile progresiste, fiind unul din veteranii grupului.
Sincer, cand am venit la echipa, nu m-am asteptat sa ma impun asa repede si clar nu mi-a trecut prin cap sa devin un veteran si un lider la 23 de ani. Imi place aceasta postura, deoarece sunt un om caruia ii place sa comunice, sa dea sfaturi, iar lucrurile acestea ma ajuta si in vestiar, dar si in teren. Stanciu, Geana, Raduta si cu mine am ramas “veteranii” de la liga 4 si incercam sa dam totul din noi si sa ramanem tot in formula asta si la liga 2.
In incheiere, i-am cerut jucatorului nostru parerea despre situatia actuala din fotbal:
Nu cred ca cineva se astepta la o asemenea pandemie si lucrul acesta s-a vazut si la nivel mondial. Nu sunt in masura sa imi dau cu parerea despre cum ar trebui sa fie mai bine, ce sa se intample, eu incerc doar sa imi fac meseria si sunt sigur ca oamenii care au aceasta sarcina o sa ia cele mai bune si corecte decizii. Sper ca toata lumea de altfel ca aceasta perioada sa treaca cat mai repede si astept ca progresistii sa umple din nou stadionul si sa ne sustina peste tot. Hai Progresul!