Articole

Progresul merge in finala barajului!

Pentru a treia oara in ultimii cinci ani, Progresul are ocazia sa lupte pana la ultimul meci pentru promovarea in liga secunda, de aceasta data in fata unui adversar neasteptat, CS Tunari!

Intr-un meci din nou echilibrat si tensionat, intrerupt si de un potop diluvian la pauza, golul proaspatului intrat Costea, la jumatatea reprizei secunde, cu un sut frumos de la 25 m, parea ca a transat duelul. Dar ilfovenii au egalat dupa o lovitura libera si progresistii au trebuit sa reziste eroic in ultimul sfert de ora presiunii oaspetilor.

Felicitari tuturor si mult succes in finala!

Progresul: Ciontos – Alexandrescu, E. Radu, Parfeon – Vlad, S. Matei, Purice (60 Grigore), Lixandru – Ditu (72 Sandru), Petcu (60 Costea) – Tudorache (87 M. Andrei)

Progresul intra cu avantaj minim in retur

Astazi, de la ora 17.30, Progresul disputa pe stadionul propriu din Intrarea Vrabiei mansa a doua a semifinalei barajului de promovare cu CS Popesti Leordeni.

Bleu-albastri intra in partida cu un gol avans dupa 1-0 in tur, astfel ca au nevoie pentru calificare de cel putin un rezultat de egalitate, in timp ce o infrangere la limita, indiferent de scor, i-ar duce in prelungiri. Ambele echipe au cate o indisponibilitate importanta dupa meciul de miercuri – Cezar Mihalache la oaspeti, respectiv Silvian Matei la Progresul.

Meciul va fi arbitrat de Andrei Antonie (Bucuresti), asistat la tuse de Gabriel Catana (Targoviste) si Damian Antal (Bacau).

Va asteptam in numar cat mai mare pe stadion alaturi de baieti!

Celalalt Progresul din playoff

Douazeci de formatii, printre care si Progresul Spartac, isi disputa in aceste zile cele cinci locuri in editia viitoare a ligii secunde.

Desi clubul nostru a mizat intotdeauna pe continuitate, avand si in acest moment titulari cu 5 sau chiar 6 ani vechime in cadrul echipei (Parfeon, Ditu, Lixandru), a existat totusi o remaniere masiva, in vara lui 2020, avand ca directie principala promovarea juniorilor din propria Academie.

Cei plecati atunci au ramas insa pentru noi – si speram, un pic, si in sufletul lor – tot progresisti, si le-am urmarit in continuare cu interes traiectoria. Iar acum observam ca la cele nouasprezece echipe din playoff gasim exact o echipa intreaga de ”fosti”:

Voican (Popesti) – Leafu (Afumati), Acasandrei (Tunari), Lolescu (Popesti) – Dorobantu (Suceava), Milea (Tunari), Donca (Baia Mare), Geana (Afumati), Apostol (Popesti) – Stanciu (Baia Mare), M. Ion (Oradea). Pe langa acestia, Neacsu a ratat “la mustara” intrarea in playoff cu CSM Alexandria.

Am vrea sa le uram tuturor sa promoveze cu echipele lor dar, cum majoritatea sunt angrenati in duel direct pentru locul in liga a doua cu Progresul, nu prea putem …

Gol regulamentar pentru Andrei Matei

Meciul de la Popesti a fost decis practic de doua faze controversate, care au produs numeroase tensiuni si proteste in tabara gazdelor.

Mai intai, in minutul 45+2, o lovitura libera de pe stanga (acordata cu multa usurinta, dupa parerea noastra), este executata lung, Lolescu recentreaza iar Vlada reia cu capul de pe 6 m in plasa. Golul este insa anulat pentru ofsaid, dar, cel mai probabil, nu la Vlada, ci la Lolescu, care, inainte de a iesi spre marginea careului, se gaseste, pentru scurt timp, in fata tuturor aparatorilor progresisti (din pacate momentul executarii loviturii nu este prins pe filmare, centrata pe careul nostru).

Apoi, in minutul 58, Lixandru are o cursa pe stanga continuata cu o lansare catre Matei Andrei, care scapa singur cu Voican si inscrie. Momentul pasei e surprins in foto si, chiar daca unghiul nu ne ajuta, jucatorul in rosu de langa tusa pare ca il scoate din ofsaid pe atacantul progresist.

Doua decizii la limita in favoarea Progresului au creat, logic, tensiune maxima in tabara gazdelor, experimentatul arbitru de prima liga Ionut Coza avand meritul ca nu a lasat jocul sa degenereze in minutele care au urmat, asa cum ni s-a intamplat in meciul greu de uitat din 2019.

Avantaj minim dupa tur pentru Progresul

Prima mansa a semifinalei barajului pentru promovare dintre CS Popesti Leordeni si Progresul a fost, asa cum era de asteptat, una disputata, echilibrata dar si tensionata.

Finalul primei reprize, cu putine ocazii clare la cele doua porti (dintre care am retinut bara lui Purice de la 30 m!), a adus un gol marcat in poarta bleu-albastrilor, dupa un corner, anulat insa la semnalizarea tusierului.

Acelasi arbitru de tusa lasa foarte bine sa curga o faza in care Matei Andrei pleaca inspirat de la limita ofsaidului si, singur cu Voican, il executa calm, deschizand scorul (58).

Gazdele preseaza in ultima treime a partidei si isi creeaza si cateva ocazii, dar cea mai clara apartine tot progresistilor, in ultimul minut de prelungiri, cand Ohaci continua neinspirat un contraatac purtat in 4 contra 1.

Progresul: Ciontos – Parfeon, E. Radu, Grigore – Vlad, S. Matei, Purice (90 Ohaci), Lixandru – Petcu (88 Ditu), M. Andrei (82 Costea) – Tudorache.

De azi incepe barajul

Semifinala barajului de promovare in liga secunda debuteaza azi pentru Progresul, cu un meci in deplasare, de la ora 18, pe stadionul Inter Gaz din Popesti Leordeni (foto – partida din aprilie 2019, scor 2-2).

Patru echipe, trei din Ilfov (Afumati, Tunari si Popesti) si una din Bucuresti, se lupta pentru un singur loc in editia viitoare a campionatului Ligii a II-a. Pentru Progresul este a treia incercare (speram cu noroc) dupa promovarile ratate in extremis in 2018 si 2020, in fata Farului, respectiv CSM Slatina.

Vestea buna este ca Andrei Erimia are in sfarsit, asa cum nu prea s-a intamplat in aceasta primavara, un lot valid la dispozitie, si ca baietii par sa fi depasit momentele mai putin bune de la jumatatea playoff-ului, reusind o serie de rezultate pozitive in ultimele partide.

Partida va putea fi urmarita live pe facebook si youtube, dar, desigur, ii asteptam pe suporterii nostri fideli pe stadion, alaturi de echipa.

Multa bafta!

Baraj cu Popesti miercuri si sambata

Progresul isi cunoaste in sfarsit adversara din semifinala barajului de promovare, dupa ultima etapa a playoff-ului. Este vorba de fapt de o veche cunostinta a noastra si partener traditional de meciuri amicale, CS Popesti Leordeni.

La ilfoveni (foto) regasim mai multi fosti jucatori ai Progresului – Voican, Lolescu, Apostol – dar si un atacant care se poate lauda cu doua promovari reusite in fata bleu-albastrilor, ex-rapidist si slatinean, Marian Vlada.

Progresul a fost colega cu Popesti de serie o singura data in cei cinci ani de Liga a III-a, in sezonul 2018-2019, cand a invins cu 1-0 in Vrabiei si a remizat cu scandal, 2-2, in deplasare. Echipele s-au intalnit in toamna lui 2020 si in Cupa Romaniei, Progresul castigand la Popesti cu un gol reusit in minutul 90+3 de Brocea.

Partidele se vor disputa miercuri de la 18 la Popesti si sambata incepand cu 17.30 in Intrarea Vrabiei.

Revenire spectaculoasa la Corbeanca

Rapid 2 a fost aproape de cea de a treia victorie in trei partide de playoff contra Progresului dupa ce a condus cu 3-0 in minutul 60 prin golurile lui Ignat, Despa si Ghinea.

Progresul a reusit insa o rasturnare spectaculoasa de scor in ultima jumatate de ora, incheind meciul la egalitate, 3-3, si avand chiar zece minute plus prelungirile pentru a forta – fara succes insa – victoria! Golurile lui S. Matei (63), Costea (74) si Nedelcu (81) au adus Progresului o remiza care ii da incredere inainte de semifinala barajului de promovare, pentru care cunoastem acum si numele adversarei, CS Popesti Leordeni.

Progresul: Ciontos (73 Lupescu) – Alexandrescu, E. Radu, Sandru – Vlad, S. Matei, Grigore (57 Purice), Lixandru – Ohaci (63 M. Andrei), Petcu (63 Costea) – Tudorache (73 Nedelcu).

Prima victorie cu Tunari in Vrabiei

Desi Progresul a condus seria de la inceput si pana la sfarsit cu un avans aparent confortabil, meciul de ieri ar fi putut, in cazul unei victorii a oaspetilor, sa creeze premizele unei rasturnari de ultim moment a ierarhiei. Asta pentru ca in ultima etapa bleu-albastrii se deplasau la Corbeanca, la un Rapid 2 care i-a admistrat doua infrangeri in play-off, singurele de altfel suferite in aceasta editie de campionat.

Victoria de ieri, obtinuta dupa cel mai bun joc al primaverii, este cu atat mai importanta cu cat, in istoricul partidelor cu CS Tunari, inceput cu remiza din 2018 (0-0 cu penalty ratat de Donca in ultimul minut), progresistii nu reusisera sa treaca niciodata de ilfoveni pe terenul propriu din Intrarea Vrabiei! Paradoxal, desi in deplasare au obtinut trei victorii si un egal, bleu – albastrii aveau un palmares negativ (trei egaluri si un esec, 1-2, inregistrat in toamna lui 2020) acasa in fata echipei din Tunari.

Traditia s-a rupt insa ieri, dupa o victorie fara drept de apel, 3-0, venita in urma unei prestatii solide atat in atac cat si in zona defensiva, unde oaspetii au creat putine ocazii. Jocul Progresului de ieri este un motiv de sperante si pentru barajul de promovare care urmeaza in scurt timp contra unui adversar ce se va decide doar in ultima etapa dintre Popesti Leordeni (cu prima sansa) si Farul 2.

Progresul este campioana seriei!

Dupa o victorie conturata in repriza secunda, 3-0 cu CS Tunari, Progresul isi asigura primul loc in clasamentul final al seriei a patra a Ligii a III-a cu o etapa inainte de finalul competitiei.

Scorul a fost deschis din penalty de Ditu (49), S. Matei (53) a facut 2-0 cu o reluare din careu dupa un corner, iar Lixandru (67) a inscris pentru 3-0 la primul sau meci ca titular din 2022. Merita mentionat ca Ionut Tudorache a fost coautor la toate cele trei goluri!

Progresul: Ciontos – Alexandrescu, S. Matei, Parfeon – Vlad, Purice (75 Costea), Grigore, Lixandru (79 Sandru)- Ditu (82 Ohaci), Petcu (82 Tong) – Tudorache (82 Nedelcu).

Felicitari si bafta la baraj!