O televiziune relativ nou intrata in peisajul media de la noi, Metropola TV s-a facut remarcata prin interesul acordat fotbalului autohton la toate nivelurile. Interviurile zilnice ale realizatorului Ionel Lutan, o mai veche cunostinta a iubitorilor fotbalului, inclusiv a celor progresisti, de la emisiunele eadioului Sport Total FM, sunt deja un reper in domeniu.
Ieri, managerul progresist Andrei Erimia a fost invitat din nou in studioul emisiunii “Sport Arena la zi” de la Metropola TV, alaturi de moderatorii Ionel Lutan si Ionut Florea, si a avut ocazia sa prezinte ultimele noutati din viata clubului Progresul Spartac, dar si din evolutia sa personala in cariera.
Emisiunea integrala poate fi urmarita accesand link-ul de mai jos:
Maine se desfasoara o noua etapa, a treia, in cadrul competitiilor nationale de juniori.
Pentru “republicani” urmeaza o dubla in Vrabiei cu echipele similare ale clubului Metaloglobus. In cazul juniorilor U17, aceasta partida are un caracter decisiv pentru castigarea grupei, cele doua echipe fiind fruntasele clasamentului, cu cate doua victorii dupa primele doua meciuri. Antrenorii Robert Oancea si Mihai Ciparidis nu il vor putea folosi pe atacantul Matei Andrei, suspendat trei etape dupa eliminarea din meciul cu Rapid, in timp ce Ciontos este incert in urma accidentarii de sambata. Vor evolua insa toti ceilalti fotbalisti cu prezente constante in cadrul echipei de seniori – Ohaci, Tong, M. Dumitru si Costea.
Meciul, programat de la ora 16, va fi transmis in premiera in format live stream pe paginile noastre de facebook si youtube, cu comentariul lui Dan Mihai Badescu. Va asteptam sa fiti alaturi de copiii bleu-albastri in tentativa de a obtine pentru prima oara in istoria clubului o calificare in fazele finale ale competitiei!
Cu seria de 6 victorii consecutive de dupa esecul cu Steaua, Progresul Spartac a incheiat campionatul cu un total de 37 de puncte si golaveraj 39-18.
Din pacate, din cauza duelului Steaua – FCSB 2, acest punctaj excelent nu a fost suficient pentru a permite calificarea in barajul pentru promovare, desi este cel mai bun obtinut de o ocupanta a locului trei din toate cele zece serii ale ligii a treia din tara! Cu zestrea acumulata, Progresul ar fi depasit ocupanta locului doi in nu mai putin de 6 dintre celelalte 9 serii, ba chiar, in seriile a sasea si a zecea, ar fi fost lider la golaveraj in fata Veditei Colonesti sau Minaur Baia Mare.
Sa speram ca “norocul” de pana acum la Liga a III-a al Progresului Spartac, de a fi mereu in cea mai puternica sau mai echilibrata serie, cu adversari ca Farul, Rapid, Slatina sau Steaua, se va schimba macar in viitorul campionat!
Dupa plecarea lui Ciprian Stanciu, golgeterul si liderul echipei in fiecare dintre cei trei ani si jumatate in care a evoluat pentru Progresul, bleu-albastrii s-au straduit sa isi gaseasca omul de gol care sa il poata inlocui.
Eduard Radu a dat in fiecare start de sezon senzatia ca ar putea fi varful de care avem nevoie, dar s-a “stins” de fiecare data pe parcursul sezonului, inclusiv din cauza unor probleme fizice. Colegul sau din linia de atac, Mihai Ion, a avut la randul sau in prima parte a campionatului multe meciuri in care a ramas dator, iar prestatiile sale nu au trecut peste “linia” celor 200 de puncte in evaluarile INSTAT.
Iata insa ca ultimul a reusit sa isi gaseasca forma pe final de sezon, inscriind nu mai putin de patru goluri in ultimele trei partide, cu care isi ridica totalul anual la 6, suficient pentru a fi golgeterul Progresului in aceasta editie de campionat. Iar randamentul excelent din meciul cu FCSB e confirmat si de INSTAT, care i-a acordat 311 puncte, recordul pentru un progresist intr-un meci oficial din acest an. Sigur, evaluarea are si o componenta subiectiva, intrucat nu tine cont de nivelul de joc al adversarilor, dar este totusi o buna unitate de masura a progresului reusit de “nouarul” progresist pe parcursul sezonului.
Iata mai jos lista completa a marcatorilor celor 39 de goluri ale Progresului din acest an:
6 – M. Ion
5 – Ed. Radu
4 – Ad. Grigore
3 – Petcu, Bodea, Ohaci, Vlad
2 – Milea, Parfeon, M. Andrei
1 – Ed. Matei, Cazaciuc, Lixandru, Tong, Moro, plus Tone (Dinamo) – autogol
Chiar daca nu au putut fi pe stadion, progresistii au avut parte la fiecare meci din acest retur de transmisiuni live impecabile de la meciurile echipei, asigurate aproape de fiecare data de echipa Ionut Nastase – Streaming Team Romania (regizor transmisie) – Petru Floristeanu (operator) – Dan Mihai Badescu (comentator).
Ultimul, fotografiat in “exercitiul functiunii” la meciul de ieri, ne-a oferit comentariile pasionate, care au dat culoare fiecarei transmisii, impresionand prin documentarea mai mult decat minutioasa dinainte de fiecare meci atat asupra propriei echipe cat si a adversarilor, dar si prin obiectivitatea manifestata – chiar si la meciul cu CSA Steaua, in conditiile in care el este membru activ al Asociatiei Stelistilor 1947, organizatia oficiala a fanilor stelisti!
Suntem insa datori si cu un “disclaimer”, mai ales dupa jocul de ieri: daca comentariul a avut o usoara nota partizana, “anti-FCSB”, aceasta reprezinta optiunea personala a comentatorului, si nu pozitia clubului nostru, care se mandreste cu relatii foarte bune cu ambele cluburi bucurestene angrenate in aceasta apriga confruntare pentru promovare.
In incheiere multumim, inclusiv in numele beneficiarilor acestor transmisiuni live, echipei care ni le-a oferit, uneori in conditii meteo extrem de vitrege, si speram ca, in cazul in care juniorii Progresului avanseaza in fazele finale ale campionatului national, partida de ieri sa nu ramana ultimul “live” al sezonului.
Cele patru goluri de ieri ale Progresului Spartac au reprezentat recordul returului pentru bleu-albastri si au oferit ocazia pentru doi progresisti sa isi treaca in premiera numele pe lista marcatorilor in Liga a III-a.
In minutul 76, Andrei Erimia l-a trimis in teren pe tanarul Nicolas Tong (16 ani), iar la prima atingere de balon acesta a reusit o pasa decisiva pentru Mihai Ion care a inscris pentru 2-0. Cateva minute mai tarziu Tong si-a confirmat forma excelenta aratata in campionatul U17, unde a reusit trei dintre cele cinci goluri de pana acum ale echipei, inscriind golul trei cu un sut imparabil pe jos, langa bara, de la marginea careului. La doar 16 ani si 9 luni, “Nico” devine al doilea cel mai tanar marcator din scurta istorie a Progresului Spartac, preluind acel statut de la Andrei Matei, dupa Adi Ohaci, care a marcat in septembrie 2020 la 16 ani si 7 luni.
O accidentare la incalzire a lui Ciontos i-a dat prilejul lui Enrico Moro sa apere din primul minut ieri, dupa ce etapa trecuta debutase pentru Progresul in ultimul sfert de ora de la Balotesti. Italianul de 22 de ani a fost sigur pe el in poarta si a avut parte si de un bonus neasteptat pe final, cand a executat impecabil un penalty scos de Lixandru stabilind scorul la 4-0.
Acesta a fost si primul penalty transformat in acest retur de progresisti, dupa ce Petcu (2), Lixandru si Pacionel ratasera de fiecare data de la punctul cu var!
Din seria noastra Steaua si FCSB 2 merg la baraj, unde vor intalni Mostistea Ulmu, respectiv CS Afumati, invingatoarele urmand sa se intalneasca intre ele pentru un singur loc promovabil in liga secunda.
Progresul Spartac a facut spectacol in ultimul meci al sezonului, dispunand de FCSB 2 cu 4-0 (1-0) si facandu-ne sa regretam si mai mult pasii gresiti din tur, care ne-au scos din lupta pentru o pozitie la barajul de promovare.
Bleu – albastrii au deschis scorul prin Mihai Ion inca din minutul 3 si au controlat clar partida, ratand ocazii dupa ocazii la poarta adversa. Dar desprinderea decisiva a venit abia in ultimul sfert de ora, cand acelasi Ion (77), Tong (85) si chiar portarul Moro (90+2) au dus scorul la un 4-0 mai potrivit cu aspectul partidei.
Au jucat: Moro – Alexandrescu, S. Matei, Sandru – Vlad, Purice (71 Costea), St. Pacionel, Lixandru – Petcu (76 Tong) – M. Ion, E. Radu (40 Ohaci).
Progresul Spartac inchide astazi sezonul oficial de primavara – mai devreme decat de obicei – cu partida din Intrarea Vrabiei contra FCSB 2, ocupanta a locului secund.
Oaspetii de azi au un avans de cinci puncte in clasament in fata bleu-albastrilor, suficient de mare ca sa le asigure prezenta la baraj, dar si suficient de mic pentru a ne lasa noua frustrarea ca, cu ceva mai multa atentie in partidele din tur, am fi putut fi azi in locul lor. Ramanem insa, dupa acest sezon de tranzitie, cu performanta din Cupa Romaniei, cu returul excelent si cu faptul ca o serie de pusti talentati au facut un pas convingator in cadrul echipei de seniori.
Iar pentru suporterii progresisti “hardcore”, sezonul nu se incheie de tot, juniorii U19, U17 si U16 fiind angrenati pe durata lunii mai in competitiile nationale, unii chiar cu sanse bune de calificare in fazele superioare ale competitiei. Echipele de juniori nu au programate meciuri in acest week-end pascal, dar vor reveni pe teren pe 8 mai, pentru etapa a treia din faza grupelor.
Meciurile ultimei etape a sezonului in Liga a III-a sunt programate integral vineri, 30 aprilie, de la ora 15, din cauza sarbatorilor de Paste. Se vor disputa apoi in mai barajele pentru accesul in liga a doua, cate patru echipe clasate pe primele doua pozitii ale seriilor “vecine” urmand sa se bata pentru cate un singur loc promovabil.
Progresul va juca contra ocupantei locului II, echipa secunda a FCSB, intr-un derby doar de orgoliu, bleu-albastri nemaiputand recupera cele cinci puncte diferenta fata de locul calificant la baraj. Interesant este ca, intr-un clasament al returului, progresistii devanseaza totusi cu trei puncte adversara din ultimul meci al sezonului.