Progresul – CSM Alexandria 2-1 (1-1)

Start in tromba al Progresului Spartac, care in primele zece minute isi trece in cont un gol (Donca – 8) si doua bare (Cazaciuc si Leafu). Dar scorul fluviu din meciul cu CS Afumati nu se va repeta, Alexandria echilibrand jocul si reusind chiar egalarea in finalul primei reprize.

Si in partea a doua jocul se desfasoara in aceeasi nota, cu ocazii de ambele parti, iar in min 77 Grigore reuseste sa inscrie cu capul din 6 metri sub bara, aducand din nou Progresul in avantaj. Scorul de 2-1 ramane cel final, desi Donca mai trimite un sut in bara laterala dintr-o lovitura libera.

Au evoluat: Raduta – Parfeon, Matei, Leafu, Sandru – Petcu, Geana, Donca, Milea – Stanciu, Cazaciuc. Au mai intrat: Lixandru, Iani, Bodea, Grigore, Acasandrei, Voican, Brocea.

Tractorul Cetate si-a anuntat retragerea

img_5182

Previzibil, avand in vedere ca echipa nu disputase nici un meci amical in acest an, Tractorul Cetate a anuntat pe pagina de facebook ca nu va mai continua activitatea in Liga a treia in aceasta primavara. Retragerea echipei oltene nu va influenta clasamentul actual, meciurile disputate pana acum ramand valabile in timp ce partidele din retur urmeaza a fi omologate cu scorul de 3-0 in favoarea adversarelor.

Deocamdata, din informatiile noastre, retragerea nu a fost anuntata oficial si la FRF.

Pentru Progresul Spartac aceasta retragere inseamna evitarea cele mai lungi deplasari din campionat si o zi de odihna in etapa a 10-a, intre doua partide extrem de dificile pe teren propriu, cu CSM Slatina si Flacara Moreni. Rezultatul meciului tur, 9-0 in Intrarea Vrabiei, va ramane valabil deoarece doljenii au terminat turul de campionat.

Tractorul Cetate va pierde la masa verde, cu 3-0, toate jocurile din retur. Ei oricum aveau o neprezentare la Alexandria, asa ca la urmatoarea vor fi exclusi din competitie, pe baza regulamentara.

Ziua cand da Donca gol (si) cu capul

Progresul Spartac a demonstrat in ultimele doua zile ca se afla intr-un moment foarte bun al pregatirilor, obtinand in mai putin de 48 de ore doua victorii spectaculoase la o echipa de top a ligii secunde, Turris, si o pretendenta la promovarea in aceasta liga, CS Afumati.

Victoria la scor de azi e cu atat mai impresionata cu cat jumatate din titularii de la Turnu Magurele nu au intrat in primul unsprezece. In contextul absentei “veteranilor” Stanciu si Geana banderola a fost purtata de Mircea Donca – nu a fost chiar 100% in premiera pentru ca o mai avusese, pentru un sfert de ora, si la meciul cu Turris.

E clar insa ca postura l-a motivat pe “ardeleanul” Progresului, care a avut o prestatie de exceptie, incununata si cu trei goluri, dintre care unul, in premiera absoluta in cariera de senior, cu capul! Donca a trecut chiar, in ultimele minute, pe langa a patra reusita, un sut al sau de la marginea careului ocolind milimetric poarta. Si a mai reusit ceva decarul progresist in repriza secunda, o “braziliana” spectaculoasa chiar in marginea careului advers.

Clubul CS Afumati, care a avut optiunea sa il recruteze inaintea Progresului atunci cand a venit pentru facultate in Bucuresti, are toate motivele sa il regrete acum.

Victorie la scor cu CS Afumati

Chiar daca a inceput fara Stanciu, Leafu, Sandru, Boiangiu, Geana (menajati), Tudorache si Vlad (ambii accidentati), Progresul s-a impus categoric in fata CS Afumati cu scorul de 5-0 (2-0)!

Au marcat pentru noi Donca (3 – unul din penalty), Petcu si Boiangiu. De mentionat ca pe final scorul putea lua proportii si mai mari, bleu-albastrii avand ocazii uriase printre care si o bara.

Au jucat: Raduta – Parfeon, Acasandrei, Matel, Lixandru – Grigore, Iani, Donca, Petcu – Dorobantu, Bodea. Au mai intrat Voican, Leafu, Sandru, Geana, Boiangiu, Milea. Stanciu, Brocea, Cazaciuc.

Progresul- CS Afumati azi la 12 in Vrabiei

Astazi, de la ora 12, pe terenul propriu din Intrarea Vrabiei, Progresul Spartac va sustine un nou joc amical, la nici 48 de ore de la frumoasa victorie de la Turnu Magurele. Adversar ne va fi CS Afumati, ocupanta locului 2 in C2, la doar un punct in spatele liderului, Unirea Slobozia.

Anul trecut, cele doua echipe au fost colege de serie, sustinand trei meciuri oficiale, doua in campionat si unul in Cupa Romaniei, scorul victoriilor fiind de 2-1 pentru Progresul.

Partida de azi va aduce si o mica surpriza fanilor progresisti, urmand sa fie transmisa live pe pagina de facebook a clubului.

Zi de relaxare pentru progresisti

Intre doua meciuri in mai putin de 48 de ore, progresistii au avut azi dimineata parte de o iesire in grup la biliard si bowling, o relaxare mai mult decat meritata dupa eforturile depuse aseara la meciul cu Turris.

Dupa-amiaza urmeaza insa un nou antrenament iar maine de la 12 in Vrabiei este programat un nou test dificil cu CS Afumati, una din pretendentele la promovare din C2.

Amical cu ambitii de „oficial”

Partida de la Turnu Magurele ar fi parut, pentru un spectator neavizat, una oficiala de Liga a II-a, cateva sute de spectatori umpland tribuna I a frumosului stadion local si transmitand ambelor formatii o ambitie si combativitate neasteptate pentru un joc amical.

Este corect sa mentionam ca antrenorul Turris-ului, Eric Lincar, a menajat cativa dintre titulari, dar la fel merita sa observam ca Progresul Spartac a reusit probabil cea mai buna partide din actuala perioada de pregatiri, invingand o echipa care adunase numai victorii clare pana acum. Bleu albastrii au deschis scorul printr-un sut cu bolta, de la 20m, al lui Stanciu, iar pe final, cand gazdele presau, incurajate de egalarea tarzie (Matei min 74), au obtinut victoria printr-un sut la colt, din interiorul careului, al „veteranului”Geana, dupa un corner. Chiar si arbitrul a parut „prins” de atmosfera incinsa a jocului, prelungind repriza secunda „regulamentar” cu nu mai putin de cinci minute!

Astfel, bleu-albastrii isi iau o frumoasa revansa dupa infrangerile din ultimele doua dispute directe, echilibrand din nou balanta disputelor cu cel mai vechi partener de pregatiri al echipei noastre: trei victorii, un egal si trei infrangeri.

La acest meci, progresistii au inaugurat cu succes noile echipamente Jako, in traditionalele culori bleu-albastre.

Vedita Colonesti a anulat amicalul de la Slatina

Rivala Progresului la pozitia de lider, CSM Slatina, se pregateste la randul sau intens pentru reluarea campionatului. Ieri, pe un teren secundar din complexul sportiv al orasului, otenii au intalnit CSM Alexandria (foto), cu care au incheiat la egalitate, 0-0.

Tot ieri, la Bradu, s-a disputat un alt amical interesant intre doua colege valoroase de serie, Vedita Colonesti si Unirea Bascov. Scorul a fost de 3-1 pentru gazde, care insa s-au resimtit in urma acestei confruntari si au decis sa anuleze in ultimul moment meciul programat sambata la Slatina, cu CSM.

Revansa la Turnu Magurele!

Intr-o partida pe care Turris a programat-o in nocturna ca pe o ultima repetitie inainte de derby-ul cu Rapid din prima etapa a primaverii, Progresul Spartac s-a impus surprinzator cu 2-1 (1-0), luandu-si revansa dupa esecul cu 1-4 de acum trei saptamani in Vrabiei!

Progresul, cu nou venitul Bodea in primul unsprezece (se anunta un duel interesant cu Tudorache, astazi indisponibil, pentru postul de titular), a deschis scorul prin capitanul Stanciu, cu un gol frumos. Gazdele au egalat rapid, dar reusita a fost anulata de arbitru.

In repriza secunda, pe fondul schimbarilor survenite in ambele echipe, Turris inscrie pentru 1-1 (72). Dar Geana da lovitura pentru progresisti in ultimul minut pentru o victorie de prestigiu in fata unui adversar care adunase numai victorii pana acum in pregatiri.

Au evoluat: Raduta – Parfeon, Leafu, Acasandrei, Sandru – Boiangiu, Geana, Donca, Milea – Stanciu, Bodea. Dupa pauza au mai intrat Iani, Petcu, Matei, Lixandru, Dorobantu, Grigore, Voican, Cazaciuc, Brocea.

Sambata de la 12 Progresul va intra din nou pe teren in Intrarea Vrabiei in compania CS Afumati, in timp ce miercuri este programat ultimul amical inainte de startul campionatului, tot pe teren propriu, cu CSM Alexandria.

Cu Turris, maine, de la 18

Partida cu Turris Turnu Magurele este programata maine, pe terenul echipei de divizia secunda, maine de la ora 18. Jocul va reprezenta ultima repetitie pentru teleormaneni inainte de startul abrupt al returului, cu meci in deplasare la Rapid. Cele doua formatii s-au mai intalnit acum ceva mai mult de doua saptamani, in Intrarea Vrabiei, iar Turris a castigat cu 4-1.

Progresul Spartac va mai juca si sambata, de la ora 12, pe stadionul propriu, in compania CS Afumati.