CS Făurei învinsă de Farul Constanța

Într-un meci amical disputat la Poarta Albă, divizionara secundă SSC Farul Constanța s-a impus în fața colegei noastre de serie, CS Făurei, cu scorul de 5-0.

Brăilenii, conduși și din teren de către fostul internațional Bănel Nicoliță, nu au putut emite nicio pretenție în acest joc de verificare.

Unirea Slobozia a susținut primul amical al iernii

Unirea Slobozia, a doua clasată în seria noastră, s-a reunit pe 14 ianuarie și a început pregătirea de iarnă. Echipa ialomițeană va pleca la Snagov din 31 ianuarie până in 8 februarie pentru cantonamentul de iarnă.

Eecent la Baza Țiriac (București) Unirea Slobozia a disputat primul amical cu echipa de Liga a IV-a Secunda Adâncata, de care a trecut cu scorul de 8-1: Golurile au fost marcate deAdrian Raduca 4, Adrian Ghinea, Nelu Buca, Mihăiță Lemnaru si Gabriel Teodorescu.

Galbeni – Albastrii vor disputa următoarele amicale in perioada de pregătire, dupa cum urmează :

UNIREA – FCSB 2 – 26 ianuarie
UNIREA – Aerostar Bacău – 31 ianuarie
UNIREA – CS Balotesti – 02 februarie
UNIREA – Gloria Buzău – 06 februarie

UNIREA – Dunărea Brăila – 13 februarie

UNIREA – Metalul Buzău – 16 februarie

UNIREA – Oțelul Galați – 23 februarie.

Patru achiziții pentru Tunari

Colega noastră de serie, CS Tunari, și-a primenit lotul, în pauza de iarnă, cu patru noi jucători. Cel mai sonor nume este fundașul dreapta Valentin Dima, care a evoluat în liga secundă, la Daco-Getica. Gabriel Lazăr, tot fundaș, de la Axiopolis Cernavodă (fost la Modelu la partida fatidica din campionatul trecut), a semnat cu Tunariul.

Echipa antrenată de Ștefan Odoroabă și-a mai luat și doi portari tineri, pe Dragoș Petrișor de la Dinamo și pe Cătălin Musceleanu de la Sport Team.

Primul amical al iernii, pentru CS Tunari, va fi cu Progresul 2005, pe 26 ianuarie.

Rapid, victorie în primul amical al iernii

Rapidul a câștigat primul amical al iernii, 3-0 (0-0) cu Carmen, din Liga a IV-a. Daniel Pancu, antrenorul feroviarilor, a utilizat formule diferite în fiecare repriză, după cum urmează:

Drăghia (30′ Voican, 60′ Ciuculescu) – Băjan (46′ I. Voicu), A. Iacob (46′ Babaua), Mocioacă (46′ Catrici), Oanea (46′ Demici) – Jorza (46′ Onyeanula), T. Dimitri (46′ Cârstocea), Duriță (46′ Trip) – A. Grigore (46′ Hlistei), G. Toma (46′ Ș. Ghiță), Goge (46′ Matulevicius).

S-a remarcat lituanianul Matulevicius, care a pasat la toate cele trei goluri marcate după minutul 70 de către Onyeaula, Hlistei și Demici. La Rapid a mai debutat un jucător tânăr, Fabio Trip, 18 ani, transferat de la LPS Banatul Timișoara.

Următorul meci amical pentru liderul seriei este cu CSM Oltenița, pe 26 ianuarie.

foto: fcrapid.ro

Rapid – amical cu Carmen pe 19 ianuarie

Primul nostru adversar din retur, Rapid București, a anunțat reunirea lotului, sub comanda antrenorului Daniel Pancu, pe data de 15 ianuarie, la Baza Coresi. Tot acolo, dar pe 19 ianuarie, de la ora 13.00, giuleștenii vor juca primul amical al iernii, cu Carmen București, din Liga a IV-a.

Echipa rapidistă anunță și că a parafat două transferuri, Cătălin Oanea și Alin Turbatu, ultimul venind de la CSM Oltenița. Sergiu Jurj nu va mai face parte, pentru retur, din lotul alb-vișiniu. Sub comanda lui Daniel Pancu s-au aflat și cele patru noutăți, pe lângă Cătălin Oanea, Alin Turbatu, aflându-se Robert Bejan și Cătălin Hlistei.

Rapid a finalizat și cel de-al cincilea transfer din această iarnă, aducând un nigerian extrem de interesant, de numai 18 ani, un jucător extrem de combativ și cu o viteză incredibilă.

Adus de Florin Manea, Ifeanyi David Onyeanula l-a impresionat pe Daniel Pancu în perioada precedentă, mijlocașul nigerian antrenându-se cu Rapid încă din luna noiembrie a anului trecut, bifând și două jocuri de verificare, cu Progresul Spartac, de la începutul lunii decembrie.

Rapid este liderul seriei, iar în prima etapă a returului va veni pe Stadionul Progresul Spartac. Cel mai probabil, meciul va avea loc pe 1 martie.

Lotul Rapidului

 

PORTARI
👉 Ștefan Ciuculescu
👉 Virgil Drăghia
👉 Andrei Voican

FUNDAȘI
👉 Ionuț Voicu
👉 Alex Iacob
👉 Doru Bratu
👉 Alex Catrici
👉 Alin Demici
👉 Adrian Neacșu
👉 Cătălin Oanea (Sportul Snagov)
👉 Robert Băjan (Viitorul Constanța)

MIJLOCAȘI
👉 Lucian Goge
👉 Cătălin Hlistei (Sportul Snagov)
👉 Alex Duriță
👉 Adrian Grigore
👉 Alin Cârstocea
👉 Amir Jorza
👉 Mircea Manole
👉 Alin Turbatu (CSM Oltenița)
👉 David Onyeanula (în probe)

ATACANȚI
👉 Marian Vlada
👉 Deivydas Matulevicius
👉 Gabriel Toma

foto: fcrapid.ro

 

Rapid s-a impus greu în meciul cu Modelu, la despărțirea de Giulești

Rapid a învins, în ultimul meci al rundei, pe Înainte Modelu cu scorul de 1-0 (1-0). Unicul gol al meciului a fost marcat de Vlada în minutul 41, acesta reluând imparabil cu capul din careul mic.

Acesta a fost ultimul meci e Stadionul ”Valentin Stănescu – Giulești” care urmează să fie modernizat. Partida a coincis și cu retragerea din activitatea de jucător a lui Daniel Pancu, care, la 41 de ani, a ținut să joace câteva minute pe arena pe care s-a consacrat.

Pancu a intrat în minutul 79, fiind ovaționat cu o coregrafie specială de cei 9000 de suporteri rapidiști care au fost prezenți în tribune. Fostul nostru jucator, Adrian Neacsu, a evoluat si de aceasta data ca titular.

În retur, casa rapidiștilor va fi Stadionul Regie, reintrodus astfel în circuitul fotbalistic.

Rapidul are 35 de puncte și se află pe primul loc în clasament, la trei lungimi distanță de CS Afumati.

Rapid – ultimul meci pe Giulești

Etapa din acest week-end programează toate meciurile în ziua de sâmbătă, 24 noiembrie. Unul singur face excepție de la ora oficială a lunii noiembrie, 14.00.

Jocul dintre Rapid București și Înainte Modelu se dispută în nocturnă, de la ora 17.30. Acest meci este ultimul pentru fotbaliștii Rapidului pe Stadionul ”Valentin Stănescu – Giulești”, iar Pancu a anunțat că dorește, simbolic, să evolueze câteva minute pe terenul pe care s-a consacrat.

Săptămâna viitoare, CS Rapid București, îl al cărei patrimoniu se află stadionul, urmează să îl predea către Compania Națională de Investiții, în vederea modernizării. Rapidul urmează să se mute în Regie din primăvară, acolo unde va disputa meciurile de pe teren propriu, în baza unui acord de închiriere cu Universitatea de Arhitecturăși Urbanism ”Ion Mincu” din București.

Sa notam cu aceasta ocazie faptul ca la Rapid a fost titularizat constant, de la venirea ca antrenor a lui Daniel Pancu, fostul nostru jucator, Adrian Neacsu, care a avut evolutii tot mai apreciate.

foto: fcrapid.ro

Rapid a revenit pe primul loc al seriei

Ultimul meci al etapei, în seria noastră, a însemnat un frumos spectacol pe Stadionul ”Valentin Stănescu-Giulești”, unde Rapidul s-a impus cu 3-2 (2-1) în fața ambițioasei CS Tunari. Oaspeții au deschis scorul în minutul 1, prin Bâtfoi, care a reluat cu capul. Tot cu o lovitură de cap a egalat Goge, în minutul 30, iar Jorza i-a adus pe feroviari în avantaj în minutul 38.

În partea a doua, portarul Drăghia și-a băgat mingea în plasă pentru 2-2 (53), însă golul izbăvitor pentru giuleșteni a fost marcat de Vlada, în minutul 77.

Grație acestui succes, Rapid revine pe primul loc în serie, cu 29 de puncte, unul în plus față de Unirea Slobozia. Primele două clasate se vor întâlni etapa viitoare la Slobozia. Acesta a fost penultimul meci al Rapidului pe Stadionul ”Valentin Stănescu-Giulești”, înainte de reconstrucția arenei de lângă Podul Grant.

Din primăvară, alb-vișinii se vor muta pe Regie.

Record de scor stabilit pe Stadionul Progresul Spartac

Vineri, 19 octombrie, la Stadionul Progresul Spartac s-a disputat, fără spectatori, partida dintre LPS Mircea Eliade și CSA Steaua, contând pentru Liga a IV-a municipală.

Steaua s-a impus cu un scor-fluviu de 20-0, ceea ce reprezintă un record all-time pentru o victorie în deplasare, la nivelul Ligii a IV-a organizate de către Asociația Municipală de Fotbal București.

Acest record implică numele Stadionului Progresul Spartac, arena fiind închiriată în acest sens de către echipa gazdă, LPS Mircea Eliade.

foto: Asociația Steliștilor 1947

Meci fără spectatori pe Progresul Spartac între LPS Mircea Eliade și Steaua

În data de 19 octombrie, începând cu ora 13.00, pe Stadionul Progresul Spartac va avea loc un meci de Liga a IV-a bucureșteană. LPS MIrcea Eliade va întâlni CSA Steaua, jocul urmând să se desfășoare fără spectatori în tribune, la solicitarea echipei organizatoare.

LPS Mircea Eliade nu are omologat pentru partide oficiale sinteticul din curtea instituției de învățământ, iar in acest sezon a mai sustinut doua partide ca gazda pe stadionul nostru, dar si una în baza ARCOM, aparținând celor de la FCSB.

In acest campionat, mai multe adversare ale CSA Steaua au ales solutia disputarii meciului fara spectatori pentru a nu-si asuma cheltuielile de organizare cauzate de obligativitatea angajarii unei firme de paza.