“Progresistul” Mircea Donca a câștigat Cupa Minerul

La Sala Sporturilor ”Lascăr Pană” din Baia Mare a avut loc, în perioada vacanței, tradiționala competiție de fotbal în sală denumită Cupa Minerul. Competiția a fost câștigată de către cei de la Il Calcio Satu Mare, care au învins în sferturile de finală pe Glory Days cu 4-0.

În semifinale, sătmărenii au trecut de Sebi Marc cu 1-0, pentru ca în finală să învingă pe Orient Fan Sport, cu 4-0.

Între echipierii celor de la Il Calcio Satu Mare s-a aflat și progresistul Mircea Donca. Acesta a plecat să petreacă sărbătorile de iarnă acasă, la părinți, la Satu Mare, dar nu a uitat de fotbal și s-a ales și cu un trofeu.

Printre colegii de echipă ai lui Donca s-au aflat portarul Cherecheș, cel mai bun al turneului, sau Adrian Rus, de la Sepsi OSK Sf. Gheorghe, internaționalul de tineret U 21 fiind desemnat și golgeterul turneului.

Alte nume mari care au participat la Cupa Minerul sunt Claudiu Bumba (Adanaspor), Florin Achim (Academica Clinceni), Cristi Bud (Yverdon Sport FC) și Paul Batin (Concordia Chiajna).

Crăciun Fericit!

Cu ocazia Sfintei Sărbători a Nașterii Domnului, conducerea AFC Progresul 1944 Spartac are plăcerea de a ura tuturor celor care ne susțin, ne simpatizează, ne ajută sau pur și simplu ne respectă eforturile, un sincer Crăciun Fericit!

Să aveți parte de liniște sufletească, de un cămin cald în familie și de tot ce vădoriți.

Crăciun Fericit!

Pierre Semudenge – Mujene, primul nostru stranier

O prezență inedită și exotică, în acest sezon, în tricoul bleu-albastru, este Pierre Semudenge, mijlocașul cu origini din Rwanda.

Povesta sa de viață, precum și motivația de a fi ales Progresul Spartac, este una foarte interesantă.  Pierre s-a refugiat, împreună cu familia sa, din țara natală, Rwanda, la vârsta copilăriei. Rwanda era atunci în plin război civil, soldat cu peste 800.000 de morti, iar Pierre a ajuns în Olanda. Aici a mers la fotbal și a evoluat la academia unui club titrat precum Groningen.

A urmat în paralel studiile universitare și a obținut o licență în drept. După aceea a mers peste Ocean, în Statele Unite ale Americii, pentru a-și continua studiile și pentru a juca fotbal. A primit o bursă din partea Universității Gwinnet, unde a cucerit două titluri studențești pe conferință. De asemenea, a absolvit Facultatea de Științe Politice.

Acolo, în America, a fost remarcat de către fostul internațional român Liță Dumitru, care l-a recomandat la Concordia Chiajna. Numai că ilfovenii nu i-au rezolvat la timp actele necesare transferului, iar varianta de rezervă a fost AFC Rapid, în Liga a IV-a.

Pierre Semudenge vorbește fluent limbile engleză, franceză, germană, olandeză și limba din Rwanda. A început chiar să vorbească românește de când joacă la noi.

Motivația pentru care a ales Progresul Spartac ne este spusă chiar de el: ”Mi-a plăcut proiectul care se bazează pe tineri și pe promovarea acestora. Am citit multe și despre istoria Progresului și mi-am dat seama că este o echipă pentru care mi-ar plăcea să joc”.

Pentru fotbalistul de 25 de ani, aceste sărbători de iarnă vor fi petrecute departe de familia sa, dar integrat în noua familie, cea bleu-albastră.

La petrecerea de final de an, însuși antrenorul principal Andrei Erimia l-a invitat pe Pierre să spună câteva cuvinte motivaționale la microfon și l-a dat exemplu pentru abnegația sa, celor tineri. Visul lui Pierre este ca într-o zi să poată juca la nivelul primei divizii..

Marin Andrei Luca – viitor atacant al Progresului Spartac?

Progresul Spartac este intre echipele interesate pentru transferul atacantul Marin Andrei Luca, de la CS Popesti Leordeni, vecina noastra de clasament in seria a doua a Ligii a III-a, informeaza site-ul ilfovsport.ro.

Luca, nascut in 1993, a fost junior al Progresului din Cotroceni. A mai trecut apoi pe la Unirea Slobozia (in liga secunda), Viitorul Axintele (unde a fost coleg cu Raduta, Frangu si Cana), Dunarea Calarasi (cu care a promovat in 2016 in liga secunda, din nou alaturi de Raduta), CS Tunari si CS Popesti Leordeni. Toamna aceasta, la Popesti, a inscris cinci goluri, printre care si cel in poarta Rapidului, in timp ce in ultima etapa a campionatului trecut reusise sa marcheze si pe Ilie Oana in meciul de promovare al Petrolului.

De serviciile sale mai sunt interesati si cei de la CS Tunari, echipa la care acesta a evoluat inainte de a se transfera la Popesti Leordeni, dar si actuala sa echipa, care ar dori se pare sa il pastreze in continuare.

In fotografie il vedem in tricoul CS Tunari, talonat de un alt jucator aflat acum la Progresul Spartac, Leo Boiangiu (pe atunci la CS Popesti Leordeni).

Petrecerea traditionala de Craciun a Progresului Spartac

Deja traditionala petrecere de Craciun a progresistilor strange de la an la an mai multi participanti. Daca acum doi ani in sala Complexului Belvedere din Clinceni se adunau cam 50 de oameni, ieri aceeasi locatie a fost ocupata de peste 200 de persoane – antrenori, fotbalisti ai primei echipe, juniori si copii, parinti ai acestora dar si „nucleul dur” al galeriei.

Atmosfera a fost una entuziasta, „pigmentata” in premiera si cu muzica live, toti sportivii clubului primind cate un mic cadou de sfarsit de an, dar si revista editata prin forte proprii de suporterii nostri, Bleu-albastru.

Ca de obicei, cel mai asteptat moment al petrecerii a fost aparitia „tortului progresist” cu sloganul consacrat al clubului nostru: Zambetul pe buze / Mingea la picior.

Tuturor celor prezenti dar si celorlalti care ne sunt alaturi le uram un an 2019 mai frumos decat cel care se incheie!

Suporterii au editat primul număr al revistei Bleu-Albastru

La petrecerea de final de an, care a avut locîn această seară, la Restaurantul Belvedere din Clinceni, suporterii progresiști ne-au oferit o foarte plăcută surpriză. Ei au editat, pe speze proprii, numărul inaugural al unei reviste intitulate simbolic și sugestiv ”Bleu-Albastru”.

Revista are un sumar în care se regăsesc fotografii, povestea echipei Progresul Spartac în sezonul 2017-2018, un articol despre combinația nuanțelor bleu și albastru, alte materiale și informații.

Revista are un tiraj de câteva sute de exemplare și a fost distribuită gratuit. La rândul lor, suporterii au fost chemați pe podiumul de premiere unde au primit, din partea conducerii AFC Progresul 1944 Spartac, fulare bleu-albastre și fanioane cu echipalor favorită.

Pentru viitor, există intenția ca această revistă să aiba o apariție trimestrială.

Grupa 2008 a încheiat Cupa Stelele Viitorului

Echipa de fotbal 2008 Progresul Spartac a încheiat Cupa Stelele Viitorului, care a avut loc la Sala Polivalentă ”Ioan Kunst-Ghermănescu”din București.

Formația noastră, antrenată de Robert Oancea, a pierdut în ultimul meci din grupă, contra celor de la Arsenal Sports, cu scorul de 2-1.

Urmare a acestui eșec, formația noastră s-a clasat pe locul 4 în grupă și ar fi trebuit să mai joace un meci de clasament, la ora 20.30, cu Academica Clinceni. Bleu-albaștrii au declarat însă forfait pentru a putea să se alăture colegilor de club, la petrecerea de final de an.

Noi conditii necesare pentru participarea in Liga a II-a

Comitetul Executiv FRF a aprobat în ședința de miercuri, 12 decembrie, Regulamentul de certificare a condițiilor de participare în competiția Liga 2 Casa Pariurilor și a votat modificarea cotei de jucători tineri, începând din sezonul 2019/2020, de la 3 jucători U22 la 2 jucători U20 titulari pentru fiecare echipă.

După ce sezonul 2018/2019 a adus pentru Liga 2 o fază pilot la nivelul condițiilor de participare, administrația FRF a propus Comitetului Executiv un regulament-cadru pe termen lung pentru această competiție.

Acest regulament aduce mai multe noutăți față de varianta aplicată pentru accesul în acest sezon, toate menite să furnizeze o competiție mai solidă, cu cât mai puține echipe retrase, să promoveze cluburile cu viziune strategică a performanței pe termen lung și să confere osiguranță financiară jucătorilor și antrenorilor.

În primul rând, se introduce din sezonul 2019/2010 o garanție financiară la Liga 2, în valoare de 50.000 de lei, obligatorie pentru participarea în competiție și care va fi returnată la finalul sezonului către cluburi.

Totodată, pentru obținerea certificatului de participare în Liga 2, a crescut numărul condițiilor obligatorii. Astfel, din sezonul 2020-2021, nu primește certificat un club care:

• nu furnizează informațiile juridice necesare,

• nu prezintă situațiile financiare anuale,

• are datorii restante către jucători și staff,

• are datorii către asigurările sociale sau fiscale.

O altă reformă importantă, realizată prin modificarea Regulamentului de Organizare a Activității Fotbalistice, vizează numărul obligatoriu de jucători tineri utilizați ca titulari în Liga 2. Astfel, din sezonul 2019/2020, se trece de la 3 jucători sub 22 de ani, la 2 jucători sub 20 de ani.

În plus, un alt punct extrem de important din acest regulament-cadru îl reprezintă obligativitatea tuturor cluburilor din Liga 2 de a avea la dispoziție un teren de dimensiuni normale care să fie folosit exclusiv pentru copii și juniori.

Leo Boiangiu si Andrei Erimia la Sport Total FM

Antrenorul progresist Andrei Erimia, alaturi de Leo Boiangiu, unul din cei mai constanti jucatori ai Progresului Spartac din anul care tocmai se incheie, au fost invitati la emisiunea „Trafic Sport” de la Sport Total FM.

Pe durata de aproape 75 de minute cat s-au aflat in studio, acestia au analizat prestatiile Progresului Spartac din acest sezon si au povestit despre planurile pentru anul viitor. Antrenorul Andrei Erimia a dezvaluit pe jumatate si primul nou transfer al iernii, care urmeaza sa se concretizeze chiar maine, si care ar putea fi un atacant „de la o echipa din imediata vecinatate a Progresului”!

„Cred că sunt mai multe motive pentru care suntem pe locul 5. Seria este mai puternică, dar sunt și motive interne. Am avut mulți accidentați, am avut un început destul de dificil de campionat. Am jucat cu Rapidul în prima etapă și am pierdut în ultimul minut după ce am jucat în zece oameni. E mult mai dificil să câștigi campionatul într-o serie cu Rapid, o echipă puternică din toate punctele de vedere.

Ne propunem să ducem stadionul la nivelul Ligii a II-a. Anul trecut aveam 200 de locuri, acum avem 500. Ne propunem să reconstruim vestiarele. Sunt mai multe lucruri pe care dorim să le facem.

Suporterii au rămas lângă noi și s-au înmulțit. Sunt activi, au fost la toate meciurile, fie că au fost acasă sau în deplasare.

Leo e un jucător foarte bun, cu o inteligență ridicată de joc, cu un spirit de sacrificiu și este foarte folositor pentru un antrenor să îl aibă în teren.

La Progresul Spartac există stabilitate financiară, nu au existat niciodată probleme din acest punct de vedere.

Pregătim un cantonament în Turcia, să putem să ne pregătim, pentru că nu știm cum va fi vremea în România. Încercăm să stabilim și două meciuri amicale acolo” a mai povestit antrenorul bleu-albastrilor pe parcursul emisiunii.

La randul sau, Leo Boiangiu a relatat, printre altele:

„Am muncit la antrenamente, m-am pregătit și domnul profesor mi-a acordat încredere. Principalul meu scop a fost să îmi ajut echipa să promoveze, dar din păcate nu am reușit. Fiecare jucător tânăr își dorește să muncească, să ajungă în Liga I sau chiar mai sus. Aștept cu nerăbdare prima etapă din retur. Rapid vine la noi acasă și sperăm să facem o figură bună.

Mai am de lucru la forță, la viteză. Calitățile mele ar fi inteligența, lovirea, modul cum gândesc anumite faze.”

Pentru cei care nu au ascultat emisiunea, inregistrarea integrala poate fi regasita accesand link-ul de mai jos:

https://sptfm.ro/2018/12/12/audio-exclusiv-andrei-erimia-revine-la-sport-total-fm-de-la-ora-1700/