Victorie dramatica pentru U17

In cel mai important meci al grupei U17, Progresul Spartac a obtinut o victorie mare, 3-2 (1-2) cu Rapid, pe terenul acestora. Eroul meciului a fost din nou Nicolas Tong, cu doua goluri si o pasa de gol fructificata de Mircea Dinu. Meciul a fost unul tensionat, iar pe final Margarit de la Rapid si Matei Andrei de la noi au vazut cartonasul rosu.

Cu aceasta victorie, tinerii bleu-albastri iau o serioasa optiune pentru calificarea in premiera in fazele finale ale competitiei!

Din pacate, la U19, echipa noastra a cedat la scor, 0-7, in fata puternicei garnituri rapidiste.

Edi Radu ajunge la “cota” 5

Ieri, varful de atac progresist Eduard Radu a reusit o pasa de gol pentru Mihai Ion in finalul primei reprize, urmata de un gol din apropiere in poarta goala (foto) dupa o faza creata de Lixandru, prin care a stabilit scorul la 2-0. Pentru Radu, aceasta este a cincea reusita in campionat, cu care il depaseste ca golgeter al echipei pe Andrei Grigore (4 goluri in tur, dar si unul in Cupa Romaniei), absent din pacate in retur in urma unei accidentari la genunchi.

Mihai Ion reuseste si el al patrulea gol al acestui sezon competitional, la fel ca A. Grigore si cu unul peste Petcu, Ohaci, Vlad si plecatul Bodea. Interesant este ca in cazul lui Ion trei dintre aceste reusite au venit in retur, el fiind astfel golgeterul echipei in a doua jumatate a competiei.

Derby pe Coresi cu Rapid la juniori

Juniorii republicani ai Progresului Spartac se deplaseaza astazi in zona de nord a Capitalei, pe stadionul Coresi, pentru o “dubla” cu echipele similare ale Rapidului. Meciurile se vor disputa de la orele 12 (U19), respectiv 14 (U17).

Pentru juniorii B, aceasta este considerata o adevarata finala a grupei, cele doua formatii instalandu-se in fruntea clasamentului inca dupa prima etapa.

Tot azi, de la ora 16, echipa U16 va juca in Liga Elitelor, pe stadionul de la 1 Decembrie, cu LPS Viitorul Pitesti, liderul seriei.

Surprize in celelalte meciuri de azi

Astazi s-au disputat alte doua partide din cadrul penultimei etape a Ligii a III-a in seria Progresului.

Ambele meciuri s-au incheiat cu rezultate surprinzatoare. Astfel, Concordia Chiajna 2, care nu reusise sa invinga pana acum decat pe ultima clasata, CS Balotesti, s-a impus la limita in Regie contra echipei secunde a Rapidului (foto). Iar in Berceni, FCSB 2 a pierdut orice sansa, fie ea si teoretica, de a mai urca pe locul I, reusind doar o remiza, si aceea obtinuta in extremis, cu FC Voluntari 2.

Iata rezultatele si marcatorii zilei:

FCSB 2 – FC Voluntari 2 1-1 (0-1):
Cătălin Gogor (90+4) / Adrian Țangulea (44)
CS Baloteşti – Progresul Spartac 0-2 (0-1):
Mihai Ion (35), Eduard Radu (60)
Rapid 2 – Concordia Chiajna 2 0-1 (0-1):
Ovidiu Marin (25)

Progresul continua seria victoriilor

Progresul Spartac a obtinut azi cea de a saptea victorie in ultimele opt partide disputate, invingand cu 2-0 (1-0) ultima clasata, CS Balotesti.

Meciul a curs intr-o singura directie, spre poarta gazdelor, singurul moment de emotie pentru progresisti fiind cel din startul reprizei secunde, cand gazdele au trimis mingea in poarta, dar arbitrul fluierase un fault in atac asupra lui Ciontos.

Pentru noi au inscris cei doi atacanti, M. Ion (35) si Ed. Radu (60), ambii reluind din apropiere in poarta goala pase foarte bune primite de la Radu, respectiv Lixandru. In afara de goluri, bleu-albastrii au mai ratat un mare numar de ocazii, cele ale lui S.Matei si M. Ion fiind cele mai clare.

Au jucat: Ciontos (77 Moro) – Vlad, Alexandrescu, S. Matei, Lixandru- Tong (46 M. Dumitru), Pacionel, Purice (77 Sandru), Ohaci (46 Costea) – M. Ion, Ed. Radu (72 M. Andrei)

Maine jucam la Balotesti

Maine, de la ora 17, Progresul Spartac sustine penultimul meci oficial al acestui sezon, la Balotesti, contra ultimei clasate.

Dupa un tur dezamagitor, in care a obtinut doar un punct, fosta divizionara secunda de acum doi ani a luat in calcul retragerea din campionat, dar a decis in ultima clipa sa continue cu un lot forma din jucatori tineri. Cei de la CS Balotesti nu au reusit nici un punct in retur, dar prestatiile lor s-au imbunatatit pe parcursul competitiei, iar in ultimul joc, la FCSB 2 (foto) au dat unele emotii gazdelor.

Echipa ilfoveana pastreaza totusi sansa mentinerii in esalonul al treilea, urmand sa sustina un baraj cu una din campioanele judetene la jumatatea lunii mai. Pentru Progresul Spartac ultimele doua jocuri nu mai au decat o miza de orgoliu intrucat echipa si-a asigurat deja matematic pozitia a treia a clasamentului.

Cele doua echipe s-au intalnit de doua ori, Progresul Spartac fiind de fiecare data gazda si castigand cu 2-0 in campionatul trecut (joc disputat pe sinteticul bazei FCSB din Berceni) si 7-0 in toamna. Un alt treilea joc, la Balotesti, in martie 2020, a fost anulat cu 24 de ore inainte de start din cauza reglementarilor de urgenta legate de startul pandemiei COVID 19.

Esec la Craiova pentru U16

Astazi, formatia de juniori U16 a Progresului Spartac s-a deplasat la Craiova, pentru meciul de Liga Elitelor cu Academia Gica Popescu.

Dupa un meci echilibrat, gazdele s-au impus la limita cu 1-0 (0-0).

Pentru noi au jucat: Glont – Badin, Vlasceanu, Culina, Costache – Guliman, Marica – Abaluta, Stanga, Savu – Datcu. Au mai jucat: Botan, Anghel, Coseru, Simion, Tiron, Dinache.

Retur excelent cu un lot “in pioneze”

Progresul Spartac a obtinut in retur (luand in calcul si meciul cu FC Voluntari 2, disputat in noiembrie 2020) 18 puncte, din 6 victorii si un singur esec. Cu doua meciuri inca de disputat, bleu-albastrii au deja o zestre net superioara celei din tur, de doar 13 puncte.

Regretul pentru punctele risipite in tur cu Tunari, Chiajna sau Buzau, care ne-ar fi putut duce pe una din pozitiile de baraj acum, este cu atat mai mare cu cat in toamna Progresul a avut la dispozitie un lot mult mai numeros si echilibrat decat acum! Astfel, in pauza de iarna au plecat Milea, Lolescu, Cazaciuc, Bodea si Brocea, venind doar Sandru, iar pe parcursul primaverii i-am mai pierdut si pe A. Grigore, Ditu, Demeter, Parfeon si Costea, accidentati, plus Voican, la care s-a renuntat. Glumind putin, la ultimele jocuri – mai ales acum ca au inceput si meciurile juniorilor – ar putea fi necesar sa intre pe teren chiar si antrenorii Erimia si Oancea!

Redevenind seriosi, apreciem ca una dintre cheile acestei evolutii superioare din retur este soliditatea defensiva, mai ales pe fazele fixe, care in tur reprezentase punctul nevralgic al echipei. Cvintetul defensiv (formula folosita de Andrei Erimia dupa infrangerea cu Steaua) este format din cei mai experimentati jucatori ai echipei – Vlad, Parfeon / Matei, Sandru si Lixandru, la care se adauga Alexandrescu, care este de la meci la meci mai sigur pe el.

Asteptam ca si ultimele doua partide ale anului sa ne aduca rezultate bune si sa confirme un sezon care, avand in vedere circumstantele, ne-a depasit cu mult asteptarile. De altfel, cu punctajul acumulat, 31 de puncte, Progresul s-ar fi clasat pe loc de baraj in jumatate din seriile Ligii a III-a!

Victorie importanta pentru U17

Debutul in competitiile nationale de juniori a luat multe cluburi prin surprindere, iar in cazul Progresului Spartac dificultatea de a prezenta loturi competitive este sporita de faptul ca un numar mare de juniori (Alexandrescu , Purice – U19, Ciontos, Ohaci, M. Andrei, M. Dumitru, Tong – U17) fac parte din lotul restrans al primei echipe.

In formula Bonu – Ivan, Neagu, Budeanu, Petre – Jianu, Tudor – Negoita, Alecu, Burca – Tamas, plus Cirlig in locul lui Ivan si Dinu in locul lui Alecu, juniorii mari au cedat la limita in fata stelistilor, golul nostru fiind reusit de Tamas.

In schimb, in ciuda numeroaselor absente, echipa U17 (foto) a reusit o victorie pretioasa cu 2-1 (1-1). Nicolas Tong, lasat in ultima clipa sa joace pentru cei mici, a reusit un gol si o pasa de gol (finalizata de Marica) si astfel micii progresisti se afla intr-o pozitie favorabila inaintea meciului cu Rapid de sambata viitoare, o posibila finala a grupei.

Echipa folosita a fost : Soare – Dinu, Cergan, Balaceanu, Zamfir – Guliman, Marica – Tong, Stinga, Cerneanu – Butonasi. Au mai intrat Costea, Coseru, Pasare, Vlasceanu, Simion.

Progresul si-a asigurat locul 3

Cu victoria de azi, Progresul Spartac se detaseaza la 7 puncte de Metalul Buzau si 8 de CS Tunari (care o devansa cu doar trei etape in urma!) si nu mai poate fi ajunsa de nici una dintre acestea in cele doua etape ramase de disputat.

Iata rezultatele si marcatorii meciurilor de azi:

FC Voluntari 2 – Concordia Chiajna 2 4-1 (3-0):
Ionuț Stoica (27), John Anderson Souza Fonseca (33), Claudiu Borțoneanu (39), Vasile Mihai (51) / Robert Ivan (70)
Steaua Bucureşti – Rapid 2 2-0 (0-0):
Emilian Pacionel (81 – penalty), Wallace Alves da Silva (89)
Progresul Spartac – Metalul Buzău 3-0 (0-0):
Matei Andrei (60), Mihai Ion (71), Petruț Vlad (88)