Transmisiunea live efectuata de la meciul de ieri cu Dinamo 2, distribuita masiv pe grupurile suporterilor dinamovisti, a facut o audienta record – peste 40000 de vizualizari si circa 900 de privitori in acelasi timp.
Spre comparatie, returul barajului pentru promovarea in liga secunda de la Slatina a strans 10 mii de privitori in timp ce meciul Progresul Spartac – Rapid din martie 2019, transmis de clubul oaspete, circa 21 mii.
Recordul ar putea fi doborat chiar saptamana viitoare, la jocul Steaua – Progresul Spartac, meci ce ar putea fi transmis in direct la Digi Sport.
Ieri, la meciul cu Dinamo 2, am mai inregistrat doua noi debuturi oficiale in tricoul bleu – albastru.
A fost mai intai Eduard Matei (2001), fost junior la Daco- Getica, intrat direct ca titular. Acesta, desi acuza probleme musculare si a trebuit inlocuit la jumatatea primei reprize, a reusit sa marcheze, cu o executie inspirata, golul de 1-1.
In ultimul sfert de ora, a fost introdus si foarte tanarul Andrei Ohaci (2004!), care, pe final, servit in pozitie ideala de Vlad, l-a executat cu un sut violent pe Esanu pentru 5-1 (foto). Ohaci nu este cel mai tanar jucator trimis pe teren de Progresul Spartac intr-un meci oficial (Purice a debutat in martie 2018 cu Sportul Chiscani la 16 ani neimpliniti!), dar este cel mai tanar marcator, la numai 16 ani si 7 luni, depasindu recordul lui Tudorache, care reusise aceasta performanta, tot in 2018, la 17 ani si jumatate.
Andrei Ohaci este mijlocas ofensiv si capitanul echipei de 2004 care a facut o figura frumoasa anul trecut la Liga Elitelor U16 – si pe care ne dorim sa o vedem cat mai curand din nou pe teren in cadrul campionatului republican de juniori. Primul sau antrenor a fost George Jecu, la Galactik, tehnicianul lucrand acum si pentru grupele de copii de la Progresul Spartac.
Chiar daca un scor de 5-1 poate parea din exterior unul mai mult decat categoric, vom evita sa analizam partida de ieri exclusiv prin prisma rezultatului, si vom spune ca meciul Progresului cu Dinamo 2 a fost unul foarte echilibrat, in care bleu-albastrii s-au detasat doar pe final.
Progresistii au revenit frumos dupa deschiderea scorului de catre oaspeti si au facut relativ repede 2-1 dupa doua goluri la care pasele excelente ale lui Edi Radu, respectiv Petcu i-au pus pe marcatori in situatie de singur cu portarul.
La 2-1 insa, dinamovistii au avut unele momente de dominare destul de clare, mai ales in prima jumatate a reprizei secunde, creindu-si un mare numar de ocazii, portarul Voican avand doua interventii excelente fata in fata doar cu atacantul advers, iar cand el a fost depasit Parfeon a scos in extremis, din alunecare, de pe linia portii!
Autogolul lui Tone, dar mai ales pauza de apa, au readus in sfarsit luciditatea in tabara progresista, iar degringolada din defensiva a fost stopata, desprinderea de final venind ca o consecinta.
Chiar si antrenorul Andrei Erimia, rareori critic cu prestatia propriei echipe, declara: “Dupa meciul asta chiar putem sa spunem ca am avut noroc!”.
Pentru jocul urmator din Ghencea insa va fi nevoie de un alt nivel de joc pentru a putea spera la un rezultat favorabil…
Partida de ieri din Intrarea Vrabiei, Progresul Spartac – Dinamo II 5-1, a avut un moment de inflexiune. În minutul 62, cel mai tânăr echipier dinamovist, fundașul Țone (16 ani), intrat pe teren de puțin timp, a trimis o banală pasă înapoi, de undeva din vecinătatea liniei mediane. Portarul Eșanu, care se antrenează cu echipa mare, a fost surprins ieșit mult din cadrul porții, nemaiputând împiedica stupidul autogol. Faza seamănă izbitor cu autogolul marcat pe Santiago Bernabeu de Bănel Nicoliță, care, tot astfel, l-a învins pe propriul portar Cernea, la meciul din grupele Ligii Campionilor Real Madrid – Steaua 1-0.
Acest autogol a cântărit foarte mult, poate chiar decisiv în economia partidei. Dinamo II era într-o perioadă foarte bună, în startul reprizei a doua oaspeții creându-și o serie de ocazii periculoase la poarta lui Voican. Cum nereușita lui Țone a dus scorul la 3-1, dinamoviștilot li s-a turnat plumb în ghete iar bleu-albaștrii au zburdat până la final.
A fost apreciată și reacția comentatorilor noștri la faza petrecută în minutul 62. Deși nu puteau fi acuzați de lipsa obiectivității, meciul fiind transmis pe un canal de club, cei delegați au îndemnat la sobrietate, după modelul de la tenis, unde nu se aplaudă greșelile neforțate. ”Să nu ne bucurăm de această nereușită stupidă, să fim eleganți și doar să consemnăm modificarea tabelei de marcaj în favoarea progresiștilor”, s-a notat în cronica sonoră a partidei, la momentul surprinzătorului autogol.
Noua conducere dinamovista acorda se vede o importanta semnificativa cresterii tinerilor fotbalisti, reinfiintand dupa trei ani de pauza echipa secunda la Liga a III-a.
Iar la meciurile acesteia asista dupa cum vedem si din fotografie nu doar antrenorul primei echipe – si fostul selectioner al nationalei – Cosmin Contra, ci si conducerea executiva, inclusiv spaniolul Rufo Collado.
Ieri, ei au asistat la o infrangere la scor a “cainilor mici”, dar scorul e unul mincinos fata de desfasurarea partidei, decisa practic de un autogol antologic de la centrul terenului.
Chiar daca accesul publicului la meci este in continuare restrictionat, galeria Progresului ramane in continuare alaturi de echipa. Daca la meciurile anterioare ei au stat in spatele gardului imprejmuitor al bazei sportive, de aceasta dara si-au gasit un loc cu vizibilate superioara, si anume balconul unuia din blocurile din apropiere. Incurajarile lor vor putea fi speram auzite din nou din tribuna din octombrie, cand se spera la o relaxare a restrictiilor pentru competitiile sportive.
Dupa doua etape, in fruntea clasamentului seriei a patra au ramas doar doua echipe cu punctaj maxim – Progresul Spartac si Steaua. Iar daca dupa prima etapa Steaua ocupa primul loc, victoria la scor cu Dinamo 2 a facut ca bleu-albastrii sa treaca pe primul loc, cu un gol in plus la golaveraj: 8-2 fata de 7-2! Pe locul 3 a urcat Metalul Buzau, cu 4 puncte.
Dupa un meci intre doua echipe cu un joc de atac foarte bun si aparare cel putin … naiva, Progresul Spartac isi trece in cont inca o victorie.
Dinamovistii au deschis scorul inca din min 5 prin Penescu dupa o minge recuperata la marginea careului progresist.
Progresul revine insa si, in ciuda unor momente mai slabe in prima parte a reprizei secunde, se impune categoric cu 5-1 prin golurile lui Ed. Matei (18), Cazaciuc (31), Tone (62- autogol), Petcu (82-11 m) si Ohaci (90).
Au jucat: Voican – Vlad, Alexandrescu, Parfeon, Lixandru- A. Grigore (52 St. Pacionel), Petcu, Milea, Ed. Matei (24 Pancisin, 77 Ohaci) – Cazaciuc (77 Ditu), E. Radu (77 M. Ion).
Primul joc al etapei a II-a in seria a patra s-a disputat azi la Balotesti. Echipa gazda a remizat, 1-1, cu Concordia Chiajna 2, golurile fiind marcate de Greblea (min 61), respectiv Constantin (min 64).
Restul de patru partide se disputa maine dupa cum urmeaza:
Azi dupa amiaza FRF a anuntat meciurile turului II al Cupei Romaniei, ce se vor disputa pe data de 22 septembrie. Progresul Spartac nu va evolua in acest tur, urmand sa intre in competitie direct in turul III.
Trei colege de serie ale bleu-albastrilor vor evolua in acest tur – echipele secunde neavand drept de participare in competitie iar CS Balotesti fiind deja eliminata – astfel: