Meciurile de juniori amânate din cauza ploii

Meciurile de juniori programate sub egida Asociației Municipale de Fotbal București, în acest week-end, au fost amânate și se vor disputa la o dată ulterioară, încă nestabilită.

Această măsură a survenit în urma ploilor abundente căzute în București, de câteva zile încoace.

Astfel, se ajunge la o situație rarisimă în care Agenda progresistă efectiv s-a golit de conținut. Juniorii republicani au etapă liberă, ca și echipa de seniori, care nu are adversar în Liga a III-a.

Rapid a făcut scor cu Făurei

Liderul seriei, Rapid București, a făcut scor cu CS Făurei, în Regie, învingând cu un categoric 10-1. Drăghiceanu a deschis scorul în minutul 10, după care giuleștenii au punctat pe bandă rulantă. Atacantul lituanian Matulevicius a înscris o dublă, Cârstocea și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor, iar Sefer a reușit primul gol în tricoul Rapidului, după ce anterior dăduse două pase decisive.

Amir Jorza a marcat cel mai frumos gol, șut la vinclu din afara careului, el scuturând apoi încă odată plasa brăileană. Un alt gol rapidist a fost semnat de Hlistei. Goge și Robinho au înscris, după aceea, într-un interval de două minute aducând tabela de marcaj la un neverosimil 10-1.

CS Făurei, echipă la care este antrenor-jucător fostul internațional Bănel Nicoliță, era neînvinsă în retur.

Toată runda se dispută sâmbătă

Niciun meci al etapei a șasea din retur, în seria a II a Ligii a III-a la fotbal, nu este programat pentru ziua de vineri, 5 aprilie. Meciurile se dispută sâmbătă, 6 aprilie, cu începere de la ora 17.00.

Iată programul:

Progresul Spartac – CSM Oltenița

Axiopolis Cernavodă – SC Popești-Leordeni

Unirea Slobozia – FCSB II

CS Tunari – Sportul Chiscani

Agricola Borcea – CS Medgidia

Meciul Rapid – CS Făurei se dispută în Regie, de la ora 12.30. Partida Înainte Modelu – Delta Dobrogea Tulcea va fi omologată cu scorul de 3-0, la masa verde.

CS Afumați stă.

Mult succes bleu-albaștrilor!

Doua etape libere pentru republicani

Echipele de juniori republicani U19 și U17 ale AFC Progresul 1944 Spartac au in acest week-end etapă liberă.

Acest fapt se datorează retragerii din campionat a echipelor similare de la Unirea Slobozia, fapt consemnat în pauza dintre tur și retur. Din motive de natură financiară, gruparea ialomițeană nu a mai permis juniorilor republicani reluarea campionatelor naționale.

În acest context, în conformitate cu prevederile regulamentare, ambele meciuri pentru Progresul Spartac, în această rundă, vor fi câștigate la masa verde, cu scorul de 3-0.

Din pacate, pauza se va prelungi apoi cu inca o saptamana, intrucat in serie se afla numar de echipe impar, noua, si urmeaza etapa in care este randul clubului nostru sa stea.

Doua victorii obținute de juniori

Echipele de juniori ale AFC Progresul Spartac s-au comportat foarte bine în meciurile din acest week-end, contând pentru campionatele municipale.

La 2004, echipa lui Mihai Ciparidis, Progresul Spartac 2, s-a impus în deplasare cu Comprest Gim, scor 6-0. Cristi Molea, Marian Uțoiu și Răzvan Oancea au marcat fiecare câte o doppieta. Echipa utilizată de bleu-albaștri în acest meci a fost următoarea: Vlad Dane, Ionuț Alecu, Rareș Nițu, Ricardo Cergan, David Bătinețu, Marian Uțoiu, Marian Costea, Antonio Eftimie, Răzvan Oancea, Cristi Molea și Andrei Vlad. Au mai intrat: Robert Necula, Daniel Mustață, Alexandru Pața, Mario Lazăr, Iosif Duță și Mario Ciolan.

Tot la 2004, Progresul Spartac 1 a învins în deplasare pe Romprim cu 4-0, golurile fiind semnate de Cătălin Mihalace de două ori, Luca Negoiță și Ion Dumitru.

La grupa 2005, Progresul Spartac a pierdut cu 2-0 pe terenul celor de la Dinamo.

Felicitări tuturor!

Progresul Spartac ia avans în ”Clausura”

După cea de-a cincea etapă a returului, privim din nou clasamentul a ceea ce noi am numit Clausura, extrăgând din context doar rezultatele din 2019, adică de la etapa a 16-a încoace.

Ierarhia, la vârf, se prezintă astfel:

  1. Progresul Spartac 15 puncte
  2. Rapid 12
  3. CS Afumați 10
  4. Înainte Modelu 10
  5. Unirea Slobozia 9
  6. CS Făurei 8

Bleu-albaștrii sunt singura echipă cu cinci victorii din tot atâtea meciuri, debutul de retur fiind unul cu adversare foarte grele. Între învinse, reamintim, se numără două echipe cu pretenții și candidatură la promovare, Rapid și Unirea Slobozia, la care se adaugă un alt adversar incomod, Înainte Modelu.

Giuleștenii au pierdut doar în Intrarea Vrabiei, în timp ce CS Afumați a cedat cinci puncte în ultimele două etape. Slobozia a avut oscilații, pierzând două jocuri, în timp ce surpriza plăcută a primăverii este CS Făurei. Brăilenii, patronați de către fostul internațional Bănel Nicoliță, nu au pierdut niciun meci în 2019, ei având și un joc mai puțin, deoarece în programare i-au avut și pe CSO Bragadiru, formație retrasă în tur.

Antrenorul principal de la Progresul Spartac, Andrei Erimia, le-a propus în iarnă elevilor săi, drept obiectiv, câștigarea returului.

Victorie concludentă la 2008

Echipa de juniori 2008 Progresul Spartac a disputat un nou meci în campionatul municipal, la Ștrand Berceni, împotriva celor de la Comprest Gim. Micuții bleu-albaștri au reușit o victorie mai mult decât concludentă cu scorul de 11–0. Iată și marcatorii :4 goluri Cristi, 3 goluri Ștefan iar câte 2 Patrick și Deian.

Mulțumim copiilor pentru spectacolul creat.

Etapă întinsă pe trei zile

Programarea acestei etape din seria a II-a a Ligii a III-a la fotbal este un atipică, întinzându-se de vineri până duminică.

Uvertura rundei este astăzi, la ora 15.00, când FCSB II primește vizita celor de la CS Tunari. Cele mai multe meciuri au loc la ora obișnuită, sâmbătă 30 martie, de la ora 15.00. Partidele respective sunt:

Progresul Spartac – Axiopolis Cernavodă

CS Medgidia – CS Afumați

CS Făurei – Agricola Borcea

SC Popești-Leordeni – Înainte Modelu

Duminică, 31 martie, de la ora 11.00, are loc ultimul meci al rundei, Sportul Chișcani – Rapid București.

ACSM Oltenița are etapă liberă, în timp ce Unirea Slobozia a câștigat la masa verde, scor 3-0, meciul care era programat în deplasare, pe terenul celor de la Delta Dobrogea Tulcea.

Progresul tot înainte!

 

 

Progresul Spartac, în luptă pentru “Clausura”

Începutul excelent de retur pentru Progresul Spartac ne-a alimentat speranțele atingerii obiectivului propus echipei, în iarnă, de către antrenorul principal Andrei Erimia: câștigarea returului.

După cele patru runde deja scurse, Progresul Spartac este singura echipă din seria a II-a a Ligii a III-a cu punctaj maxim. Cele patru victorii care ne-au adus 12 puncte sunt, în ordine cronologică: 3-1 cu Rapid, 2-0 la Tunari, 2-0 cu Unirea Slobozia și 4-1 la Modelu.

Astfel, într-un clasament strict al returului,. Progresul Spartac ocupă prima poziție, cu 12 puncte. Bleu-albaștrii sunt urmați, în această inedită ierarhie, de CS Afumați, cu 10 puncte, Rapid, 9 puncte, si Inainte Modelu cu 7 puncte.

După modelul sud-american, ne-am inspirat spunând că dorim să câștigăm ”Clausura”, adică a doua parte a campionatului. Clausura este un sistem competițional care decernează un titlu național echipei care câștigă returul, având o largă răspândire, de exemplu, în țările latino-americane. Printre federațiile care utilizează sistemul cu două titluri naționale, Apertura și Clausura, se numără, în momentul de față: Canada, Belgia (liga secundă), Belize, Bolivia, Chile, Columbia, Costa Rica, El Salvador, Guatemala, Guyana, Haiti, Honduras, Mexic, Panama, Paraguay, Peru, Uruguay, SUA sau Venezuela. Marile forțe Argentina și Brazilia au renunțat la acest sistem.

Va vom tine la curent cu evolutia clasamentului „Clausura” pe parcursul returului.