Progresistii au facut ieri deplasarea la Iasi, cu trenul, pentru meciul din ultima etapa a sezonului regulat contra Politehnicii, avand timp si de o plimbare de seara prin centrul istoric al orasului (foto).
Chiar daca ne asteapta probabil cea mai grea disputa “afara” din acest an, in fata unei echipe neinvinse pe teren propriu, bleu-albastrii sunt increzatori ca pot reusi o evolutie buna si obtine un nou rezultat pozitiv.
Toate partidele etapei, in urma carora se va stabili componenta seriei de playoff si a celor doua serii de playout de cate sapte formatii se desfasoara astazi de la ora 13. Pentru noi, partidele de interes major vor fi Metaloglobus – Chiajna, Minaur – Buzau si Ripensia – Steaua, care, alaturi de jocul de la Iasi, vor stabili cel mai probabil ierarhia pozitiilor 15-18.
Fotbalistii progresisti Mihai Ciontos si Ionut Costea (foto) au primit convocari pentru lotul largit al echipei U19 a Romaniei care va disputa la sfarsitul lunii partidele din cadrul Turului de Elita pentru calificarea la turneul final al Campionatului European.
Partidele se vor disputa intre 22 si 28 martie in Franta, din grupa Romaniei facand parte, alaturi de tara gazda, Norvegia si Irlanda de Nord. Doar castigatoarea grupei se califica mai departe.
Lotul largit convocat numara 30 de jucatori, o parte urmand nu faca pana la urma deplasarea in Franta. In cazul in care vor fi pastrati in lot, tinerii progresisti ar urma sa rateze primele doua meciuri din playout ale echipei de seniori.
Cu o etapa inainte de finalul sezonului regulat, calculele privind pozitiile in clasament care vor duce la repartizarea in cele doua grupe de playout incep sa prinda contur – dar totul se va decide doar la finele urmatoarelor 90 de minute.
Succesul de azi al Stelei in meciul cu Minaur inseamna ca Progresul – chiar si fara victorie de 13 etape – se afla acum cu doua locuri mai sus in clasament decat la startul sezonului de primavara, devansand Ripensia cu un punct si Minaur cu doua.
Repartitia in cele doua grupe de playout se va face astfel: o grupa va avea echipele clasate pe pozitiile 20, 17, 16, 13,12, 9, 8, iar cealalta 19, 18, 15. 14, 11, 10, 7. Progresul nu poate cadea mai jos de locul 18, dar nici urca mai sus de 15, facand parte impreuna cu Metaloglobus, Ripensia si Minaur dintr-un grup de patru echipe care se vor duela cel mai probabil pentru aceste patru pozitii (15-18).
In ultima etapa, toate cele patru echipe au meciuri dificile, cu adversare din prima parte a clasamentului, angrenate in lupta pentru playoff sau primul loc. Cea mai grea sarcina o are evident chiar Progresul, singura care va evolua in deplasare, la Iasi, dar nici celelalte trei, care au ca adversare acasa pe Chiajna (Metalo), Steaua (Ripensia) si Buzau (Minaur), nu au misiuni facile. Cu mentiunea, totusi, ca daca pierde maine cu Slobozia, Gloria Buzau poate merge la Baia Mare iesita complet din lupta pentru playoff.
In cazul egalitatii de puncte, urmatorul criteriu de departajare este rezultatul direct, iar apoi golaverajul. Din pacate, Progresul a pierdut cu Metaloglobus si a remizat cu celelalte doua, iar la golaveraj sta mai bine doar decat Minaur. Echipele ardelene au remizat intre ele, si au invins ambele clubul din Pantelimon. Astfel, in functie de rezultatele ultimei etape clasamentul se poate rasturna inclusiv complet, cu Minaur pe 15 daca toate celelalte fac pasi gresiti, sau cu Metaloglobus pe 18 daca celelalte trei castiga. Strict teoretic, Metaloglobus poate urca si pe 14, daca bate Chiajna si Selimbar se impiedica la Unirea Constanta, iar Minaur poate ajunge penultima sau chiar ultima daca pierde iar Poli Timisoara (la Dinamo) si / sau Unirea Constanta isi castiga ultimul meci.
Daca din perspectiva financiara si a unor deplasari mai usoare, adversarele de dorit pentru bleu-albastri ar fi Unirea Constanta si Metaloglobus, sansele de supravietuire (reamintind si infrangerea noastra fara drept de apel in fata clubului din Pantelimon) par ceva mai bune in compania Ripensiei, desi aceasta se poate declara pana acum ghinionista primaverii, cu doua partide pierdute la limita in ultimele minute.
Dar calculele acestea raman deocamdata, un “joc” al speculatiilor, iar Progresul trebuie si poate sa isi faca misiunea mai usoara doar regasind cat mai repede calea spre succes.
In fata unui adversar venit sa joace la 0-0, Progresul a dominat teritorial prima repriza, in care cele mai mari ocazii au venit intr-un interval de 6 minute (26-32), la lovitura de cap a lui Leafu pe langa poarta, voleul imprecis din 6 metri al lui Tudorache si “lobul” lui Stanciu putin peste poarta.
Dupa pauza, bleu-albastrii au controlat si mai autoritar disputa, adversarii trecand rareori de centrul terenului cu mingea la picior, dar nu au reusit sa treaca de bine organizata aparare a banatenilor, desi au avut inclusiv sansa unui penalty, executat insa in bara laterala de Stanciu!
Progresul: Winney – Leafu, Parfeon, Menn, Sandru (84 Tong) – Petcu (75 E. Radu), Costea (46 A. Grigore), Purice, Lixandru – Tudorache (46 M. Andrei, 85 M. Dumitru), Stanciu
Progresul Spartac abordeaza sezonul de primavara cu un “buget de avarie” care este – sa o spunem cinstit – drastic limitat chiar si fata de prima jumatate a campionatului. In acest context, principalul obiectiv al clubului este sa duca pana la capat competitia, pentru a putea continua si in editia viitoare macar de la nivelul esalonului al treilea. Orice vine peste – o prezenta in baraj sau chiar evitarea acestuia – trebuie privit ca un “bonus”, daca nu chiar un miracol.
Si totusi, prestatia echipei, chiar si asa, fara o victorie de 12 etape, a fost una mai mult decat onorabila, sentimentul general fiind ca un dram de noroc ne-ar fi putut aduce cu usurinta cel putin doua – trei victorii in plus. Iar fotbalistii bleu-albastri, in majoritate tineri sau chiar juniori, isi doresc, asa cum au aratat-o si sambata trecuta la Miercurea Ciuc (foto), sa demonstreze ca isi merita locul la nivelul esalonului secund.
La egalitate de puncte cu Ripensia, Progresul are inca perspective reale la un loc 16 care poate insemna la final barajul pentru evitarea retrogradarii, care ofera o sansa si… jumatate de a evolua in liga a doua sezonul viitor – fie prin castigarea acestuia, fie printr-o retragere de ultim moment a altui club, asa cum a fost de multe ori cazul anii trecuti. Evitarea (si a) barajului ar insemna ca Progresul sa urce peste inca doua echipe dintre -probabil – Metaloglobus, Selimbar, Dumbravita sau Viitorul Pandurii, ceea ce este (aproape) imposibil, si are in orice caz ca o conditie vitala o victorie sambata cu Dumbravita.
CS Dumbravita este si ea o echipa miracol, care, dupa o victorie de nimeni scontata in barajul cu CSM Resita, a lasat pana in ultima clipa in dubiu chiar inscrierea in competitia esalonului secund. Dar in campionat, banatenii au reusit sa stranga punct dupa punct, fiind dupa 17 etape la cota “22”, sase puncte mai mult decat Progresul, cu care sunt si cea mai bine clasata echipa dintre cele trei ale judetului Timisoara.
Implicatiile meciului de sambata sunt asadar evidente pentru toata lumea, iar pentru echipa care o va obtine o victorie poate insemna chiar mai mult decat cele 6 puncte ale duelului direct – respectiv un mare avantaj la nivelul moralului si increderii pentru ultima parte a competitiei.
Va asteptam asadar pe toti suporterii progresisti sambata dimineata la Buftea, pentru a ne bucura in primul rand de evolutia echipei la acest nivel competitional si poate, cine stie, pentru a face si un prim pas spre o supravietuire miraculoasa!
Progresul a facut ieri o partida solida in fata unui adversar puternic, FK Cszikszereda, aflat in lupta pentru playoff.
Ai nostri au inceput meciul cu trei dintre noii veniti in primul unsprezece – Stanciu, Winney si Menn, ultimii doi (foto) debutantand astfel in tricoul bleu-albastru.
Dupa un start echilibrat, cu putine ocazii, progresistii s-au trezit condusi in minutul 36 cu 2-0, in urma a doua frumoase actiuni construite de gazde. Din fericire, la ultima faza a primei reprize, o recuperare la centrul terenului a dus la lansarea pe stanga a lui Sandru, centrarea acestuia a fost respinsa de portar gresit, pana la Tudorache, care a trimis la vinclu pentru 2-1.
In repriza secunda, impulsionati si de “mutarile” lui Andrei Erimia, care a schimbat inclusiv sistemul de joc (3-4-3 de la 4-4-2 la start), progresistii au evoluat cu curaj si, chiar daca nu putem spune ca au dominat teritorial, si-au creat cele mai clare ocazii de gol ale jumatatii a doua a partidei. Tudorache a fost blocat in extremis de portar (52), Stanciu a sutat puternic, dar pe centrul portii (53), un fundas advers a fost foarte aproape de autogol, respingand in bara laterala (61), Menn a trimis pe langa din 6 m (63), iar Tudorache, singur la coltul careului mic, a ratat ocazia meciului cu un sut care a ocolit de putin vinclul (73).
Golul lui Purice, din minutul al treilea al prelungirilor, chiar daca venit cu o doza de noroc, mingea deviind dintr-un fundas, a facut astfel dreptate, Progresul meritand pe deplin remiza. Rezultatul da sperante, dar este vital sa deblocam in viitor si coloana victoriilor in clasament, ultimul succes datand din etapa a cincea! Din pacate, la meciul urmator, cu Dumbravita, va lipsi Silvian Matei, care a primit ieri cel de-al patrulea cartonas galben.
Progresul incepe sezonul de primavara cu un 2-2 superb la Miercurea Ciuc, dupa ce in minutul 36 gazdele conduceau cu 2-0, prin golurile lui Kruzikas (14) si Jebari (36).
Tudorache, intrat in locul lui Radu, a redus diferenta inainte de pauza, dupa care progresistii au trecut in mai multe ocazii pe langa egalare, avand si o bara. Remiza a fost obtinuta insa meritat in prelungiri, la sutul din afara careului al lui Purice (foto jos), deviat din spatele unui fundas advers.
Progresul: Winney – Leafu, Parfeon, Menn, Sandru (88 M. Dumitru) – Petcu (79 M. Andrei), S. Matei, Costea (46 Purice), Tong (46 Ohaci) – E. Radu (30 Tudorache), Stanciu.
Progresul Spartac este gata pentru reluarea meciurilor oficiale din cadrul ligii secunde, care vor incepe sambata cu partida de la Miercurea Ciuc.
Bleu-albastrii spera sa faca o figura frumoasa in cele doar 9 (sau 11 in cazul calificarii in baraj) partide ale primaverii si sa reuseasca mentinerea in esalonul al doilea cu cel mai redus buget dintre toate echipele participante.
S-au reusit si cateva transferuri importante, pe posturile care au parut deficitare in prima parte a competitiei – Winney, Menn, Ziepop, Despa, Stanciu. In special venirea lui Ciprian Stanciu, care a preluat deja pozitia de capitan – si lider – al echipei, speram sa aduca un mare plus pe teren la nivelul increderii, dar si al eficientei – fiind vorba de golgeterul all-time al clubului progresist.
Plecarile sunt si ele numeroase si importante: Margarit, Florica, Ditu, Boiangiu, Visic, Faragau, Lupescu, Vlad, Nedelcu si Ustinescu.
Pentru a creste moralul baietilor, managerul Andrei Erimia a organizat la inceputul saptamanii si o iesire a echipei la un restaurant chinezesc, care a fost foarte apreciata de intregul lot (foto).
Progresul a disputat sambata ultimul amical al perioadei de pregatire, pe stadionul Dinamo, in compania echipei de liga a III-a CS Dinamo.
Partida s-a incheiat cu o victorie la limita, 1-0 (0-0), pentru bleu-albastri, prin golul marcat de proaspat “repatriatul” Ciprian Stanciu, cu o lovitura de cap dupa un corner. Adversarii nostri, cu Ditu in primul unsprezece, dar si Apostol, intrat pe parcurs, au facut o partida foarte buna, aratand un nivel de joc neasteptat de bun.
Progresul: Winney – Leafu, Parfeon, Menn, Sandru – Petcu, S. Matei, Ohaci, Tong – Stanciu, E. Radu. Au mai jucat Ciontos, Alexandrescu, Dumitru, Costea, Despa, M.Andrei, Lixandru, Marica.
După câteva zile tensionate, în care am fost nevoiți să așteptăm decizia Comisiei Naționale de Soluționare a Litigiilor, clubul nostru a oficializat acum câteva ore transferul atacantului de 32 de ani Ciprian Georgian Stanciu! Golgheter all-time al proiectului Progresul Spartac, și lider incontestabil al vestiarului, acesta revine înapoi acasă, în Intrarea Vrabiei, după doi ani și jumătate!
Istoria bleu-albastră a lui Ciprian Stanciu începe în anul 2000, când și-a început la 10 ani cariera fotbalistică din Cotroceni, la FC Național. Șase ani mai târziu, la doar 16 ani, acesta avea să debuteze pentru echipa mare a bancarilor, chiar în Liga 1, unde a intrat de trei ori de pe bancă împotriva celor de la Politehnica Timișoara, Argeș Pitești și FC Vaslui, pentru un total de 37 de minute. Ciprian a continuat să joace în Cotroceni până la desființarea Progresului original, din primăvara lui 2009.
În vara următoare, acesta s-a transferat la un alt club care avea să influențeze fotbalul românesc, ajungând în Ovidiu, unde a jucat în Liga a 3-a pentru Viitorul Constanța, chiar în primul an al proiectului demarat de către Gheorghe Hagi. La vârsta de 19 ani, el a jucat 20 de meciuri în acel sezon, marcând de trei ori pentru constănțeni, și ridicând trofeul promovării, alături de colegii săi, la finalul anului.
Ciprian a rămas și sezonul următor în al treilea eșalon, fiind împrumutat de către Viitorul la Spicul RomPan București. În vara lui 2011, acesta avea să debuteze în al doilea eșalon, după ce s-a transferat la Viitorul Brănești, pentru care a marcat de două ori, în 11 meciuri jucate. După retragerea din campionat a ilfovenilor, el și-a încheiat sezonul tot în Liga a 2-a, în tricoul celor de la FC Botoșani, pentru care a marcat un gol în șapte partide.
După jumătate de an în Liga a 3-a, la CS Afumați, Ciprian și-a început aventura din străinătate, semnând pentru formația din al doilea eșalon al Ungariei, Putnok VSE, unde a jucat în șapte partide. În vara lui 2013, s-a transferat în zona Toscana a Italiei, la formația Pro Piacenza, din Serie D. Alături de italieni, a ridicat trofeul campionatului, reușind astfel promovarea în cel de-al treilea eșalon, după un sezon în care acesta e experimentat destul de mult cu roluri de mijlocaș, lucru pe care îl vedem și în jocul său din ziua de azi.
După încă un sezon în Piacenza, în care a reușit, alături de colegii săi, să evite retrogradarea, Ciprian s-a decis că este momentul să revină înapoi în România, semnând pentru Metaloglobus, care se aflau la vremea aceea în Liga a 3-a. Pentru formația din Pantelimon, el a jucat în a doua jumătate de an a sezonului 2015-2016, și în prima jumătate a sezonului 2016-2017, punând umărul la eventuala lor promovare cu două goluri.
La finalul lui 2016, după mai bine de șapte ani de la plecarea lui din Cotroceni, Ciprian a arătat că are încredere în viitorul proiectului Progresul Spartac, alegând să coboare în Liga a 4-a. Chiar și așa, un lucru uitat despre debutul lui oficial în Intrarea Vrabiei este faptul că acesta a avut loc pentru formația noastră secundă, în sferturile Cupei României – Faza București, chiar împotriva primei echipe a Progresului!
Acesta avea să debuteze și pentru echipa mare a lui Andrei Erimia în primăvară, cu poftă de goluri, reușind să înscrie de 21 de ori în cele 11 meciuri rămase în sezonul regulat al campionatului, și ridicând la final, alături de restul progresiștilor, trofeul promovării în Liga a 3-a, după faimosul „Miracol de la Crevedia”.
În primul an din al treilea eșalon al clubului nostru, Ciprian avea să-și înregistreze cel mai bun sezon de până acum din fața porții, reușind un număr neverosimil de 23 de reușite, în 25 de meciuri, în lupta noastră pentru promovare împotriva Farului Constanța. Deși, la finalul acelui sezon, nu am reușit să urcăm în al doilea eșalon, atacantul nostru s-a putut mândri cu titlul de golgheter al echipei, al seriei, și al doilea al întregului eșalon, reușind, în același timp, să fie al treilea cel mai utilizat jucător al nostru (2074 minute, după George Apostol și Iulian Răduță), și să poarte pentru prima dată banderola de căpitan, în Etapa a 19-a.
În sezonul 2018-2019, mentalitatea clubului nostru, precum și o parte din lot, au fost schimbate, lucru care ne-a afectat poziția în clasament din prima parte a sezonului. Chiar și așa, un lucru pe care ne-am putut baza a fost abilitatea ofensivă a lui Ciprian Stanciu, care pe lângă titlul inevitabil de golgheter al Progresului, cu 20 de goluri în 29 de meciuri, a devenit și un jucător care se implica la creația fazelor, precum și căpitanul „full-time” al echipei.
În sezonul următor, Ciprian a preluat și rolul inedit de antrenor, ghidând cea mai mică grupă progresistă în începutul carierei lor fotbalistice. Campania din Liga a 3-a părea să meargă bine, cu 12 goluri în 15 etape pentru Ciprian, care a continuat să fie liderul vestiarului, și cea mai bună șansă a clubului nostru de a promova în al doilea eșalon de până atunci, aflându-ne într-o luptă cu CSM Slatina. Din păcate, după cum știm, acel sezon avea să fie întrerupt de către pandemia de Covid-19, iar după aproape cinci luni în care lotul progresist nu a avut permisiunea de a se antrena împreună, Progresul avea să cedeze în fața slătinenilor, în urma unui baraj controversat.
Datorită tăierii masive de costuri la care a fost nevoit clubul nostru, cincisprezece din unii dintre cei mai importanți jucători bleu-albaștrii au părăsit Intrarea Vrabiei în vara lui 2020, inclusiv căpitanul Ciprian Stanciu. Acesta a semnat pentru Minaur Baia Mare, având, din păcate, un prim sezon destul de dificil, în care accidentările l-au ținut departe de teren, pe care a călcat de doar trei ori în acel sezon, în startul campaniei.
Sezonul următor avea să marcheze întoarcerea senzațională a lui Ciprian, reușind să marcheze de 16 ori în doar 20 de meciuri pentru băimăreni, care l-au făcut golgheterul clubului, și al doilea al Seriei a 10-a (în spatele lui Stefan Visic), dar și să devină unul dintre căpitanii băimărenilor. La finalul sezonului, cu banderola de lider pe braț, Ciprian avea să reușească a patra promovare din cariera sa, urcând în cel de-al doilea eșalon cu Minaur.
În primul său sezon în Liga a 2-a a României din ultimii zece ani, acesta a jucat de 17 ori, marcând trei goluri pentru băimăreni, și purtând de cinci ori banderola de căpitan. Acum doar câteva ore, Ciprian Stanciu și-a reziliat contractul cu cei de la Minaur, completând o revenire de senzație, înapoi în tricoul progresist!
Sezonul 2019-2020: 1468 minute / 17 meciuri / 12 goluri
Liga a 3-a: 1288 minute / 15 meciuri / 12 goluri
Cupa României: 90 minute / 1 meci
Baraj Liga a 2-a: 90 minute / 1 meci
Acum că a ajuns înapoi în Intrarea Vrabiei, unde deja a început să poarte banderola de căpitan în ultimele amicale ale iernii, Ciprian Stanciu pare să fie exact piesa care lipsea din puzzle-ul bleu-albastru, în încercarea noastră de a ne salva de la retrogradare. El e un atacant înzestrat, care a arătat că se poate instala perfect în sistemele tactice ale clubului nostru și ale antrenorului Andrei Erimia, și poate cel mai important, un lider cu experiență, pregătit să scoată tot ce e mai bun din lotul nostru tânăr!