Articole

Coltea Brasov – Progresul Spartac 2-4

Astazi dupa amiaza, progresistii au disputat un amical la Brasov, in compania formatiei locale Coltea, din Liga a IV-a.

Din lotul bleu-albastrilor nu au lipsit Parfeon, Leafu, Lolescu, Andrei Grigore, Lixandru, Stanciu, Geana sau Curt, dar au fost prezenti si juniori din echipele de republicani (Stroe, Carlig, Al. Grigore) sau jucatori aflati in probe.

Scorul final a fost de 4-2 pentru progresisti, care au condus la un moment dat chiar cu 4-0, printre marcatori numarandu-se Stanciu cu o dubla, dar si fundasul Lolescu.

Victorie în derby-ul de cartier pentru juniori

Echipa de juniori 2004 Progresul Spartac 2 a terminat campionatul municipal, câștigând cu scorul de 7-1 în fața formației similare AFC Comprest Gim.

Meciul în sine a avut caracteristicile unui derby. Aceasta a fost ultima etapă de campionat, cele două erau vecine de clasament, dar și de cartier, cei de la Comprest Gim jucând pe Stadionul Rocar. Oponenții au deschis scorul, dar pregătirea fizică și tehnică superioară a juniorilor bleu-albaștri a făcut ca până la pauză scorul să devină 3-1.

În repriza secundă, scorul a luat proporții, victoria fiind confirmată din toate punctele de vedere. După acest succes, cele două echipe au făcut rocada în clasament, Progresul Spartac încheind pe locul 5, în timp ce AFC Comprest Gim s-a clasat pe 6.

Golurile noastre au fost marcate de Eftimie, Terpezeanu, Alecu, Muti, Sîrbu, Tong și Oancea. Iată formula de echipă distribuită în teren: Dane, Oancea, Necula, Vlad, Alecu, Muti, Zamfir, Eftimie, Sîrbu, Molea și Terpezeanu. Au mai intrat, pe parcursul jocului: Tong, Lazăr, Constantin, Turică, Mustață, Pata și Duță.

Tinerii nostri fotbalisti au fost incurajati si de o parte a galeriei progresiste (foto).

Mihai Bravu, ultima calificata la baraj

Chiar daca pentru Progresul Spartac sezonul competitional s-a incheiat, nu putem sa nu „tragem cu ochiul” la competitiile inca in desfasurare, care vor stabili viitoarele partenere de intrecere ale echipei noastre in campionatul viitor.

Astfel, daca configuratia geografica actuala a seriei a doua ar fi mentinuta, pare ca vom avea o adevarata „aglomeratie” la anul. Din liga a doua au cazut CS Balotesti si Dacia Braila, cele trei retrogradate (Borcea, Chiscani si Oltenita) vor dori probabil sa se reinscrie, iar la acestea se adauga campioanele de la barajul de promovare ce se va disputa pe 15 si 22 iunie.

In zona noastra, ultimul judet care si-a desemnat campioana a fost Giurgiu, dupa un play-off dramatic. S-a impus AS Mihai Bravu (foto), antrenata de Marian Paraschiv, dupa ce a trecut in semifinala de FC Singureni iar in finala, la penalty-uri, de Argesul Mihailesti (echipa la care evolua fostul nostru jucator si actual antrenor la copii, Andrei Nemtescu).

Campioana giurgiuveana va avea ca adversar in baraj pe CS Blejoi, din judetul Prahova. Celelalte partide de interes din perspectiva noastra sunt: Mostistea Ulmu (CL) – Carmen, Recolta Gh. Doja (IL) – Viitorul Pantelimon (IF), Poseidon Limanu (CT) – Pescarusul Sarichioi (TL), Viitorul Ianca (BR) – Mausoleul Marasesti (VN).

In afara castigatoarelor de la baraj, mai putem vedea in serie echipe secunde ale cluburilor care au promovat (Clinceni si chiar Rapid) sau echipe care ar putea apela la clauza calificarii in Liga Elitelor (Steaua, Sport Team). „Afluenta” care se prefigureaza ar putea duce desigur si la modificarea configuratiei geografice a seriei, variante posibile fiind mutarea reprezentantelor judetului Braila in seria I, sau cea a ilfovenilor in seria a III-a.

Steaua se consoleaza cu Cupa Romaniei – faza pe Bucuresti

Dupa ce a ratat cu totul neasteptat castigarea campionatului Capitalei in ultimul meci al play-off-ului, Steaua s-a revansat azi in Cupa Romaniei – faza pe Bucuresti. In meciul disputat pe stadionul Juventus din Colentina, fara spectatori, Steaua s-a impus cu 3-1 (3-0), intr-un joc in care castigatoarea a fost clara inca dupa primul sfert de ora.

Echipa Armatei castiga astfel dreptul de a participa anul viitor in faza nationala a Cupei Romaniei, drept pe care Carmen nu il va avea nici macar in cazul ca se impune in barajul cu Mostistea Ulmu si promoveaza in Liga a III-a!

Bogdan Grigore: ”Cei trei ani la Progresul Spartac au fost cei mai frumoși din carieră”

Unul dintre oamenii de bază ai echipei Progresul Spartac, fundașul stânga Bogdan Grigore, a decis, la finele acestui sezon, să agățe ghetele în cui. El a pus capăt carierei de fotbalist, urmând să rămână alaturi de staff-ul bleu-albaștrilor. Momentul a trecut oarecum ignorat, pe nedrept, de site-ul nostru, deoarece ultima sa aparitie pe teren s-a petrecut in penultima etapa, in jocul de acasa cu CS Afumati (foto), dar Bogdan s-a aflat pe banca si la ultimul meci, cel cu Borcea, cand nu a mai intrat insa pe teren. Revenim insa acum asupra subiectului, mai ales ca Grigore („B”, acum ca avem si un „A”) este practic primul fotbalist care se retrage direct de la Progresul Spartac, in cei trei ani de la inceperea proiectului!

Trebuie menționat că, pe parcursul sezonului 2018-2019, Bogdan Grigore a fost atât fotbalist legitimat cât și administrator la baza sportivă Progresul Spartac. Chiar cu acest aspect debutează interviul nostru cu Bogdan Grigore, discuția având, evident, o valoare sentimentală: ”Am fost singurul care a continuat să muncească și să joace. Dacă în sezonul 2017-2018 eram mai mulți care munceam în paralel, apoi am rămas doar eu. Sigur, la mine a fost o situație specială, deoarece nu trebuia să mai pierd timpul cu transportul, cum locul de muncă și cel de antrenament coincideau. La început m-am temut de această dublă calitate și credeam că nu voi face față. Treptat, ajutat de toți din grupul progresist, mi-am găsit cadența și sper să nu mă fi făcut de râs în vreuna dintre ipostaze”.

Bogdan Grigore a jucat, în carieră, la Liga a III-a, la echipe precum CS Berceni, Gloria Bistrița sau CS Balotești: ”Peste tot am pus suflet și am iubit fotbalul cu patimă. Acum, când a venit timpul pentru fluierul final, sper să las în urmă doar amintiri frumoase. Desigur că aș fi vrut să joc mai sus, iar la un moment dat, la Bistrița, am cochetat cu lotul echipei mari, de primă ligă. Era antrenor Șumudică, dar până la urmă nu am prins prima garnitură”.

Bogdan Grigore a venit cu sufletul deschis la Progresul Spartac, iar perioada între bleu-albaștri i-a încununat cariera pe dreptunghiul magic: ”Nu m-aș fi gândit niciodată la o astfel de încheiere literalmente superbă. Au fost trei ani magnifici. Am promovat în Liga a III-a, apoi am luptat cu echipe de tradiție precum Farul Constanța sau Rapid București. A fost extraordinar. Nu am cum să descriu exact acest sentiment, în cuvinte. Este simplu – Progresul Spartac, un proiect unic, de inimă”. De altfel, fanii isi amintesc cu siguranta partidele memorabile facute de fundasul nostru (dreapta sau stanga, dupa cum a fost nevoie) in barajul epic de la Crevedia sau in meciul ce ne-ar fi putut aduce promovarea in Liga a II-a, cu Farul, de la Constanta.

Dinamovist din copilărie, Bogdan Grigore își amintește cum vedea echipa Progresului sau FC Național ulterior: ”Erau mereu o echipă incomodă. Ne băteau (n.r – pe Dinamo) atunci când aveam nevoie de puncte. În plus, știu că și suporterii aveau o altă stofă. Era o galerie de intelectuali în Parcul cu Platani”.

Bogdan Grigore este unul dintre oamenii care poate, cel mai ușor, să sintetizeze ascensiunea vertiginoasă a echipei Progresul Spartac din ultima vreme: ”Unitatea de grup, o filosofie comună, o pregatire permanentă și exactă, dorința de performanță, acestea sunt secretele”. Întrebat despre progresul echipei, Bogdan Grigore realizează succint o radiografie: ”Am pierdut nemeritat promovarea la duelul cu Farul. Dar acest eșec ne-a întărit. Echipa s-a întinerit și a început să joace și mai bine. Acum, cu Rapidul, șansele erau destul de mici. Dar să nu uităm că am ajuns în 16-imile Cupei României și am jucat cu Universitatea Cluj, o altă performanță. Apoi am câștigat returul și am urcat pe podium. În plus, suntem din ce în ce mai buni și echipa are încă potențial de creștere care va fi exploatat curând”.

Volens-nolens, gândurile se leagă din nou de două leitmotive ale discuției: retragerea sa din fotbal și promovarea echipei. Bogdan Grigore leagă iscusit frazele astfel încât să avem răspuns multiplu: ”Este un sentiment foarte greu de suportat. Limitele fizice, naturale, impun retragerea, chiar dacă sufletul mai vrea. Este un moment extrem de dificil pentru orice fotbalist. Mă consolez însă cu gândul că voi fi mai departe alături de băieți, că voi fi și de aici încolo parte integrantă a grupului Progresul Spartac. Astfel, voi continua să fiu la meciuri, la antrenamente, în tricou bleu-albastru. Voi face mai departe ceea ce îmi place și voi continua acești trei ani minunați. Sunt ferm convins că vom promova în Liga a II-a. La cum progresează echipa, doar un cumul neverosimil de factori ai ghinionului ne poate împiedica în sezonul care urmează să nu fim la promovare. Sper ca la anul pe această vreme să mă contactați din nou pentru un interviu progresist, pentru a confirma pronosticul promovării. Vă aduceți aminte că și la precedenta noastră discuție am fost optimist și așa voi rămâne”.

Bogdan Grigore, aflat în pragul despărțirii oficiale de ghetele cu crampoane, are, la final de interviu, un mesaj: ”Aș vrea, din tot sufletul, să mulțumesc tuturor de la Progresul Spartac, care m-au ajutat, mi-au oferit momente minunate și, iată, până și retragerea mi-au făcut-o foarte lină. Antrenorilor, conducătorilor, colegilor de echipă, dar mai ales suporterilor, le mulțumesc din suflet și cu suflet. Tuturor celor menționați le dau asigurări că voi face tot ce îmi stă în putință ca, în calitate de șef al bazei, să nu le lipsească nimic. Rămân al vostru, cel pe care l-ați cunoscut și semnez cu lacrimi în ochi pentru voi: Bogdan Grigore!”

Interimat pe banca Stelei

În vederea finalei Cupei României faza municipală București, care va avea loc pe 8 iunie, ora 17.00, pe Stadionul Daco-Getica București, între Steaua și Carmen, echipa roș-albastră va fi condusă de pe banca tehnică, sub formă de interimat, de către Ștefan Iovan.

Conducerea CSA Steaua București a anunțat, printr-un comunicat de presă postat pe site-ul său oficial, că antrenorul Marius Lăcătuș și-a dat demisia după ratarea obiectivului principal, promovarea în Liga a III-a.

Câștigarea Cupei României, faza județeană/municipală, dă dreptul echipei în cauză să joace, în ediția 2019-2020, în faza națională a Cupei României.

Finala Cupei bucureștene, dintre Steaua și Carmen, se va desfășura fără spectatori, decizia aparținând AMFB, după incidentele de la meciul direct din play-off.

Progresistii continua antrenamentele

Chiar daca privit din afara pare o perioada de acalmie, progresistii nu sunt inca in vacanta, ci isi continua antrenamentele. Echipa va mai disputa si un ultim amical la Brasov, pe 12 iunie, cu formatia locala de Liga a IV-a Coltea. De pe 15 iunie se va intra in sfarsit oficial in vacanta, pentru o perioada de trei saptamani.

In acelasi timp, la nivel organizatoric, managerul Andrei Erimia are o agenda incarcata, pregatind deja startul pentru noul sezon. Evident, asa cum ne-am obisnuit, un nucleu de baza de aproximativ 15 fotbalisti va ramane neschimbat, iar in acest sens au fost deja prelungite (sau urmeaza sa fie…) contractele unor fotbalisti care expirau in aceasta vara. Pe langa acestia insa, se poarta tratative pentru aducerea a inca 2-3 jucatori valorosi, pentru a intari pozitiile insuficient acoperite, dar si a catorva tineri talentati care sa suplimenteze numeric zona de juniori eligibili nascuti dupa 2000, din care sezonul viitor vor trebui folositi obligatoriu minim doi titulari.

Dupa definitivarea lotului si reluarea pregatirilor se are in vedere si perfectarea unui nou cantonament in Turcia, la inceputul lunii august.

“Revansa” Steaua – Carmen, fara spectatori

Dupa partida dramatica din finalul play-off-ului, prin care Carmen a „suflat” Stelei, cu totul surprinzator, locul la baraj, cele doua echipe se intalnesc din nou dupa numai sase zile! Meciul se va disputa sambata aceasta, de la ora 17, pe stadionul Juventus Colentina, in finala Cupei Romaniei – faza pe Bucuresti, iar in urma incidentelor de la finalul intalnirii de duminica AMFB a decis sa se desfasoare fara spectatori.

Dupa esecul din meciul de campionat, antrenorul stelist Marius Lacatus si-a anuntat demisia, asa ca ramane sa aflam cine ii va conduce de pe banca pe ros-albastrii la acest ultim joc al sezonului.

Ce sanse mai are Steaua de a prinde loc la Liga a III-a

Dupa ratarea calificarii in barajul de promovare la Liga a III -a, Steaua mai poate spera sa fie totusi prezenta in aceasta categorie competitionala pe baza clauzei regulamentare privitoare la calificarea unei echipe de juniori (U19, in speta), in Liga Elitelor.

ROAF ne informeaza, la articolul 18: „locurile ramase vacante inainte de inceperea campionatului vor fi ocupate de echipele retrogradate cele mai bine clasate. (…) Daca numarul acestora este insuficient, locurile se pot completa in conditiile de la articolul 19, aliniatul 9”. Acest paragraf este cel care ne spune: „Cluburile participante in Liga I, Liga II si Liga Elitelor pot cere inscrierea unei echipe in liga a treia, in limita locurilor disponibile. Daca locurile disponibile nu sunt suficiente, ordinea va fi data de ierarhia ligilor in care participa, iar in cazul aceleiasi ligi, de pozitia in clasament”.

Rezulta de aici ca in ierarhia prioritatii la inscriere, Steaua ocupa practic ultimul loc. Concret, din cele 80 de formatii ale Ligii, au retrogradat 21, al caror loc ar trebui ocupat de cele 21 de castigatoare de la baraj. Experienta anilor trecuti ne spune ca un numar de 5-6 castigatoare nu se vor inscrie insa din motive financiare. La acestea se vor mai adauga probabil si cateva retrageri dintre echipele care nu au retrogradat, deci putem estima un numar de 8-10 locuri libere. Pe ele se bat echipele retrogradate (din seria noastra anticipam ca cel putin doua, Agricola Borcea si Sportul Chiscani, vor solicita reinscrierea), precum si posibile echipe secunde noi ale cluburilor in ascensiune (ar putea fi cazul pentru: Chindia, Clinceni, U Cluj, si chiar Petrolul sau Rapid din liga secunda). Daca acestea nu ocupa toate locurile, urmeaza la rand si echipa clubului armatei.

Asadar, estimam ca sansele ca Steaua sa prinda loc disponibil sunt probabil undeva la 50-50 (anul trecut a fost primul dupa ceva timp in care toate cele 80 de locuri s-au ocupat…). Chiar si asa, activarea prevederilor articolului 19 aliniatul 9 vine cu niste restrictii – folosirea obligatorie timp de doua sezoane a 3 jucatori U19 si inca 5 U21 in primul unsprezece, care fac angrenarea in lupta pentru primele locuri dificila, daca nu imposibila (desi regulamentar ESTE permisa). Asa ca ramane sa vedem daca clubul stelist va solicita sau nu admiterea in Liga a treia in baza acestei clauze sau va prefera o promovare pe cale sportiva anul viitor.