În timpul pandemiei Covid-19, televiziunea publică, TVR, a avut o excelentă inițiativă, salutată și de site-ul nostru, de a reda pe micul ecran marile meciuri ale echipei naționale de fotbal a României, susținute la turneele finale ale Campionatului Mondial.
Astăzi, 26 aprilie, pe micile ecrane a rulat, cu începere de la ora 15.30, partida inaugurală din faza grupelor, România – Columbia 1-0, gol Adrian Ilie, de la Mondialul francez din 1998.
Printre titularii selecționatei pregătite de Anghel Iordănescu s-a numărat și progresistul Liviu Ciobotariu, care a jucat fără greșeală pe postul de fundaș central. Din lotul deplasat în Hexagon au mai făcut parte Radu Niculescu, care și el juca pentru Național București la ora debutului competiției. Radu Niculescu, în meciul cu Columbia, a fost introdus în teren în minutul 85, în locul lui Viorel Moldovan. După acel turneu final, în care România a ajuns până în optimile de finală, Ciobotariu a fost vândut la Dinamo, iar Radu Niculescu a fost cedat la Rapid. În garnitura de start din meciul contra sud-americanilor, mijlocaș la închidere a fost Constantin Gâlcă, plecat de la Progresul dar legitimat atunci la Espanyol Barcelona, dar și un alt mijlocaș, Gabriel Popescu care juca în Spania, la Salamanca. Peste ani, Gabi Popescu va ajunge în Cotroceni, îmbrăcând tricoul bleu-albastru la final de carieră. În lotul tricolor se afla și Marius Lăcătuș, care juca la Steaua dar și-a agățat ghetele în cui doi ani mai târziu, la Național București.
Week-end-ul viitor deja ne pregătim să urmărim la TVR, de la Campionatul Mondial din 1998, meciurile cu Anglia și Tunisia, contând, de asemenea, pentru faza grupelor.
Cu cinci etape inainte de final, Progresul Spartac merge la Cernavoda, pentru ceea ce parea cea mai grea partida a finalului de sezon – in judetul adversarilor directi si in fata singurei echipe care ne invinsese in acel campionat, Axiopolis. Urmeaza un nou meci nebun, in care Boiangiu deschide scorul la primul sut la poarta, apoi Fotescu trimite in bara din 11m iar Moise in Apostol, cu toata poarta goala in fata! Incheiem repriza cu o bara a lui Tudorache, iar dupa reluare golul lui Stanciu si eliminarea lui Moise par ca au decis soarta meciului. Dar o deviere nefericita a lui Boiangiu readuce gazdele in meci, asa ca nebunia continua pana la final: Fotescu e blocat incredibil de Raduta, Militaru trage de doua ori in bara iar la ultima faza a meciului Axiopolis rateaza milimetric egalarea! Victorie si promovarea pare tot mai aproape, chiar daca Farul se impune fara emotii in fata Metalului Buzau.
Rezumatul partidei dramatice de la Cernavoda poate fi urmarit aici:
Urmatorul meci e tot in deplasare, la Tulcea, si in ciuda a trei goluri primite – cele mai multe din retur!- ne impunem relativ lejer cu 5-3 dupa o „tripla” a lui Stanciu. Numaratoarea inversa continua, Modelu face figuratie pe teren propriu cu Farul, dar mai sunt de jucat numai trei etape…
Metalul Buzau vine in Vrabiei cu mare ambitie, chiar daca meciul nu are miza pentru ei. Marcam iar foarte devreme, prin Tudorache, dar tensiunile persista pana in repriza secunda, cand Militaru reuseste o bara gol pentru 2-0 si la sfarsit scorul de forfait inregistrat transmite un mesaj nu tocmai corect despre intensitatea disputei. Farul scapa ca prin urechile acului de o egalare de la 3-0 cu FCSB II, bucurestenii avand o bara in ultimul minut de joc, la scorul de 3-2! In disperare de cauza, cei de la Farul incearca sa obtina promovarea pe la comisiile FRF, depunand o contestatie (ulterior respinsa) privind echipele de juniori ale clubului Progresul Spartac…
A urmat apoi fatidica deplasare de la Modelu… practic ultimul obstacol serios inaintea promovarii. Am facut o prima repriza consistenta, ne-am creat ocazii, insa din pacate mingea nu a intrat in poarta, Lixandru si Stanciu lovind “transversala” in timp ce Tudorache nu a nimerit poarta din pozitie favorabila. Din pacate, imediat dupa pauza primim doua lovituri grele in acelasi minut, 50: Parfeon vede al doilea galben dupa un fault in faza de gol, iar apoi golgeterul Stanciu se accidenteaza! Chiar si asa, avem cateva sanse pe final, dupa ce un modelean este si el eliminat, dar Apostol, Nechita si Militaru nu gasesc, din pozitii bune, lovitura decisiva. Iar in ultimele secunde, cu toata echipa in careul advers, incasam si gol pe contraatac…
Incheiem apoi campionatul cu un 2-2 stupid in Vrabiei cu juniorii B ai FCSB, egal care pune capat unui an si jumatate de victorii in lant pe stadionul propriu.
Meciul de la Modelu si intrebarea “ce ar fi fost daca” ne bantuie si acum, cand rememoram acea zi. In fata unei echipe a Farului cu buget triplu si fosti jucatori de prima liga precum Carstocea, Calintaru, Al. Grigoras sau Patulea, “amatorii” progresisti (jumatate din lot avand “day jobs”) au condus in clasament un campionat intreg – poate si cu ceva noroc la inceput, care ne-a tradat insa cand aveam mai mare nevoie – ratand la ultimul hop o performanta istorica! Oricum baietii care au reusit acest sezon incredibil (foto) merita tot respectul nostru!
Sportivii ar putea fi testați de coronavirus înainte de revenirea la antrenamente sau competiții, a transmis Ionuț Stroe, ministrul Tineretului și Sportului, într-o videoconferință de presă. Aceasta ar fi o condiţie a reluării activităţii sportive pe care a discutat-o cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, scrie liga2.ro.
Echipa de fotbal virtual progresul Spartac Esports a susținut alte două etape, aseară, în Liga I Pro Clubs. Bleu-albaștrii de pe playstation au învins Voința cu 2-1, primul gol, marcat de Traian Drăghici, fiind unul foarte frumos, în urma unei scheme la lovitură liberă, exersată îndelung la antrenamente. Golul decisiv a fost marcat de Naikuu, din pasa lui Crysty.
În al doilea meci al serii, progresiștii au remizat pe terenul puternicei Oțelul Galați, scor 1-1. Gălățenii au licență de reprezentare din partea echipei reale de Liga a III-a. Golul egalizator a venit exact după aceeași rețetă, cu Crysty pasator și Naikuu la finalizare.
Progresul Spartac Esports ocupă locul 9 în clasament, cu 14 puncte. În Liga I evoluează 14 echipe, ultima retrogradând direct. Formațiile de pe locurile 12 și 13 susțin baraj de menținere, în compania unor formații de eșalon inferior.
Progresul Spartac Esports va participa și la Cupa României, competiție care va începe după încheierea sezonului de Liga I, din care s-au scurs 11 etape.
Victoria de la Borcea deschide o serie grea, de 6 meciuri in 3 zile pentru bleu-albastrii. Din fericire Voluntari II nu mai are vedetele din tur (Balan, Voicu, Tudorica) si, chiar daca victoria nu se contureaza usor, cele trei puncte ne mentin in „plasa” celor de la Farul. Notabila si revenirea cu gol a lui Ditu, care isi recastiga si postul de titular pe care il va pastra pana la sfarsitul returului.
Urmeaza un nou joc acasa, cu ultima clasata, Victoria Traian, si aceasta cu un nivel evident celui din tur. La pauza, tabela arata un surprinzator 1-1, prilej pentru Andrei Erimia sa faca trei schimbari inainte de reluare, iar doua goluri venite rapid ne-au adus o noua victorie. Vestea mare vine insa de la Ramnicu Sarat, unde Farul nu reuseste decat un 2-2 si ramane la egalitate de puncte cu noi inaintea partidei directe. („Legenda” spune ca echipa din Constanta isi „asigurase” lejer punctele pana la acest meci, dar antrenorul principal Petre Grigoras a cerut sa aiba si un meci „pe bune” inainte de confruntarea decisiva cu Progresul Spartac… desigur, noi nu credem in astfel de zvonuri…). In orice caz, sperantele progresiste renasc, un egal la Constanta readucand practic bleu-albastrii in fruntea clasamentului pe baza rezultatelor directe favorabile.
Si vine derby-ul de la malul marii, cu 5000 de oameni in tribuna (foto) – ramas pana azi recordul de asistenta la un meci al Progresului Spartac. Repetam startul de la Slobozia incasand gol in secunda 30… Revenim, ne cream ocazii prin Ditu, Boiangiu, Tudorache (bara!) sau Stanciu dar si gazdele au doua sanse uriase de 2-0, la una Bogdan Grigore respingand de pe linia portii iar la cealalta Raduta ajungand tot pe linie o minge cu care Dragu il lobase elegant. Vine insa egalarea, dupa un corner, reusita de golgeterul Stanciu, si apoi rezistam eroic timp de 30 de minute asaltului farist. 1-1 scor final si Progresul Spartac devine favorita la primul loc, cu conditia sa nu mai faca nici un pas gresit in cele 6 meciuri ramase pana la final!
Primul hop, cu echipa din Ramnicu Sarat este trecut fara prea multe emotii, scor final 3-1, intr-un meci cu in care toate cele patru goluri s-au marcat in primele 15 minute. Farul castiga lejer la Tulcea si mentine presiunea asupra noastra.
Rezumatul meciului de la Constanta este disponibil accesand link-ul urmator:
Cea de a 134-a Adunare Generală anuală a International Football Association Board a avut loc la Belfast, iar, în urma acesteia, au fost operate mai multe îmbunătățiri de regulament.
Toate modificările sunt obligatorii în competiţii şi meciurile începând cu 1 iunie 2020, deşi competiţiile începute înainte de această dată le pot implementa mai devreme sau pot amâna implementarea până cel târziu la data începerii următoarei ediţii. Citește în continuare „Modificări aduse Legilor Jocului de la 1 iunie 2020”→
Organizarea Jocurilor Olimpice de vară de la Tokyo, din 2021 ar putea fi condiționată de apariția, până la momentul respectiv, a unui vaccin eficient împotriva virusului Sars-Cov 2.
Comitetul de organizare al Jocurilor Olimpice a făcut acest anunț în condițiile în care, fără un vaccin eficient, desfășurarea Jocurilor Olimpice în vara lui 2021 ar însemna o imensă posibilitate de răspândire a coronavirusului, iar japonezii și oficialii olimpici nu doresc să își asume un astfel de risc.
Comitetul Olimpic Internațional a luat decizia de a muta Jocurile Olimpice de vară de la Tokyo, din 2020 în 2021.
Echipa națională de fotbal a României va participa la turneul olimpic de fotbal de la Tokyo.
Progresul incepe returul, dupa un cantonament in Grecia, cu putine noutati: sosesc mijlocasul Leo Boiangiu si atacantul Victor Militaru, si urca in lotul primei echipe juniorul Tudorache, folosit in toamna doar la liga a IV-a.
Capriciile vremii dau peste cap programul, zapada abundenta ducand la amanarea primei etape, Astfel ca primul meci care se disputa este cel din etapa a doua, cu Sportul Chiscani, echipa cu mult peste nivelul din tur, si se incheie cu o victorie scontata cu scorul de 2-0, dupa doua goluri superbe marcate de Apostol si Geana.
Urmatorul meci care se joaca e cel de la Slobozia (foto), unde echipa locala inca mai spera la primul loc, desi este la sase puncte in urma noastra. Iar startul partidei este unul horror, doua mingi pierdute in jumatatea proprie in primele 5 minute costandu-ne tot atatea goluri! Incet incet redresam jocul si, profitand si de nesiguranta portarului advers (tot un junior) egalam in repriza secunda prin golurile lui Donca si Boiangiu. Rezultatul ne mentine in extremis pe primul loc, la egalitate de puncte cu echipa din Constanta.
Urmeaza apoi, in mijloc de saptamana, etapa intai, cu deplasare la Oltenita, in timp ce Farul trebuia sa aiba un meci extrem de greu la Slobozia. Gazdele aleg insa sa faca figuratie, cedand cu 0-5 dupa un meci in care au jucat cu fundasii centrali in atac si atacantii fundasi centrali. Iar noi avem un meci de cosmar la Oltenita, unde ratam numeroase ocazii, inclusiv singurul penalty irosit vreodata de Stanciu (caruia ii nascuse sotia in ziua precedenta) intr-un meci oficial! Remiza alba inseamna pierderea primului loc dupa o lunga perioada in fruntea clasamentului…
O noua zapada aduce o noua bulversare a campionatului si in loc de etapa a patra cu FC Voluntari avem o a treia deplasare consecutiva, la Borcea. Incepem bine, conducem cu 1-0, dar o lovitura libera acordata usor permite gazdelor sa egaleze, iar o minge pierduta de Frangu la mijlocul terenului duce la golul de 2-1 pentru Agricola. Acelasi Frangu egaleaza insa cu … soldul dupa un corner, iar pe final profitam de „naivitatea” portarului advers (desigur… un junior) pentru a marca inca de trei ori, scorul final fiind de 5-3 pentru noi. In derby-ul judetean de la Cernavoda nu se intampla nici o minune si Farul isi mentine avantajul de doua puncte in clasament.
Rezumatul partidei de la Slobozia poate fi vizionat accesand link-ul de mai jos:
Intr-o lume care si-a pierdut brusc toate reperele, in care nu mai stim unde vom fi maine, daca si cand vom reveni la viata „normala”, in care presedinti de state incurajeaza sau participa la manifestatii contra izolarii obligatorii, fotbalul se zbate incercand sa isi regaseasca locul (in foto jucatorii clubului Diriagen din Nicaragua testand regulile “distantarii sociale” pe teren). Dar deciziile nu mai sunt in mana conducerilor de federatii, ci a factorilor guvernamentali, iar reactiile difera extrem de la o tara la alta. Astfel, nu mai departe de ieri am avut parte de doua vesti diametral opuse – Bundesliga a primit o aprobare de principiu din partea ministrului sanatatii pentru a se putea relua pe 8 mai, in vreme ce prim-ministrul Olandei a anuntat ca nici un eveniment sportiv nu va putea avea loc pana la 1 septembrie, campionatul de fotbal fiind implicit anulat. Citește în continuare „Inghețarea sezonului, o variantă tot mai probabilă”→
Aseară au avut loc alte două partide în Liga I la fotbal virtual. Progresul Spartac Esports s-a impus într-un derby de tradiție, contra celor de la Metalul București, cu scorul de 2-1, ambele goluri fiind marcate de atacantul central Crysty.
Apoi, în cel de-al doilea meci, bleu-albaștrii virtuali au cedat la mare luptă, cu 1-0, pe terenul celor de la CSM Reșița, această formație având acordul oficial de utilizare a emblemei și numelui echipei de ligă secundă. Unicul gol al meciului a fost încasat în minutul 89, iar partida a fost foarte echilibrată, progresiștii având și câteva mari ocazii de a înscrie, printre care și o bară.
De semnalat că după extinderea clubului nostru în mediul virtual, Alex Popa, care este antrenor la o grupă de juniori la Progresul Spartac, a debutat și la Progresul Spartac Esports.