Articole

Locul 3 pentru progresiste la Cupa Mărțișor

La Slobozia a avut loc, în data de 8 martie, Cupa Mărțișor la fotbal feminin. La categoria de vârstă U15 a fost invitată să participe și Progresul Spartac, condusă de antrenorul Gheorghe Marinescu. Fetele noastre au ocupat un onorant loc 3 în competiție, după FA Fair-Play București și Activ Slobozia, dar înaintea celor de la Prosport București.

Meciurile au avut loc la Stadionul Municipal din Slobozia. Au fost turnee la trei categorii de vârstă U17, U15 și U13.

Felicitări!

Competitiile de copii si juniori, suspendate de FRF

FRF anunta ca, in urma inchiderii activitatii scolilor anuntata recent de Comitetul National pentru situatii de urgenta, competitiile pentru copii si juniori pe care le organizeaza sunt la randul lor suspendate.

Suspendarea este valabila pana la redeschiderea institutiilor de invatamant. Momentan, inchiderea acestora este anuntata pana la data de 22 martie, dar este de asteptat ca acest termen sa se prelungeasca.

Andreas Iani – omul care a ”împiedicat” promovarea Progresului

Seria ”Interviuri progresiste” revine în forță după reluarea returului. Partida cu AS SR Municipal Brașov, scor 4-0, i-a prilejuit debutul în tricou bleu-albastru lui Andreas Iani, fotbalist aflat încă trei ani sub contract cu Viitorul Constanța, dar împrumutat până la finele campionatului la Progresul Spartac.

Andreas Iani a acceptat cu amabilitate să dialogăm și ne-a relevat unele aspecte foarte interesante. Iani a început fotbalul la Viitorul, după care s-a transferat la Farul Constanța. Acum doi ani a fost integralist în returul de campionat care a adus promovarea marinarilor în liga secundă. În meciul cu Progresul Spartac, scor 1-1, Iani a avut o intervenție decisivă. Diplomat, la întrebarea legată de acel subiect, a preferat să spună că ”nu își aduce aminte foarte bine. Totuși, a continuat Iani, la final colegii l-au felicitat pentru joc și pentru intervenție, spunându-se că dacă nu era el ne bătea Progresul și, mai mult ca sigur, ar fi promovat”.

Iani a jucat în Liga a II-a la Farul Constanța, după care a evoluat și pentru Daco-Getica București, până când această formație s-a desființat. Are, în total, 25 de meciuri în eșalonul secund, iar la Progresul Spartac a ajuns grație fostului său coleg de la juniori, Mihai Șandru, care i-a povestit despre atmosfera din Intrarea Vrabiei.

”Aveam nevoie de jocuri, de echipă bună care să îmi asigure creșterea valorică. Așa am ales Progresul Spartac și nu cred că am greșit”, spune fotbalistul care a început să evolueze ca fundaș dreapta, dar actualmente este mijlocaș defensiv. ”Sistemul de joc foarte mobil al Progresului, 4-3-1-2, mă avantajează, deoarece propune mijlocașilor o libertate mare de mișcare și de gândire. Este o concurență acerbă pe fiecare post de titular, ceea ce îmi place foarte mult”, ne lasă Iani să întrevedem dincolo de ușa vestiarului. Interesați de subiect, îl lăsăm să vorbească mai departe, mai ales că are o frumoasă cursivitate și un vocabular bogat: ”Am venit la Progresul Spartac să promovăm. Orice jucător se gândește la asta, iar la antrenamente tragem toți cu gândul la promovare. M-am adaptat foarte repede deoarece am fost primit excelent. Deja mi-am făcut prieteni în echipă. Acest lucru a fost vital și pentru randamentul meu în teren”, completează noul mijlocaș progresist.

Întrebat despre meciul cu brașovenii, pe care l-a început pe banca de rezerve, Iani răspunde fără să ezite: ”Mă bucur mult că am câștigat. Cred că am intrat mai greu în joc, deoarece tonusul în amicale a fost altul. Dar meciurile oficiale, pe puncte, înseamnă cu totul altceva. După aceea lucrurile au intrat în normal, după penalty-ul lui Stanciu, iar diferența de valoare a fost clară. Oricum cred că sunt mult mai grele meciurile contra echipelor fără obiectiv, cum a fost Brașovul, comparativ cu cele în care sunt implicate contracandidate. Te motivezi altfel. De aceea fiecare meci este foarte greu și trebuie jucat ca o veritabilă finală”.

Andreas Iani afirmă și că l-au impresionat suporterii progresiști: ”Îi știam de la meciul Farul – Progresul. Este impresionant că au venit și la amicale și ne-au susținut. Chiar la meciul de la Ruse, din Bulgaria, au venit peste 10 suporteri care au trecut granița. Orice echipă are nevoie de suporteri și trăiește prin suporteri”.

Andreas Iani este absolvent al Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității Ovidius din Constanța, tot la aceeași instituție de învățământ superior fiind și masterand actualmente.

Bun venit printre progresiști!

Acuze ale presei teleormănene pentru arbitrul Valentin Porumbel

Partida dintre Sporting Roșiori și CSM Slatina, câștigată de olteni cu 1-0 în prima etapă a returului, l-a avut la centru pe arbitrul Valentin Porumbel din Oltenița. Fluierașul a fost acuzat de presa locală că ar fi favorizat jocul echipei oaspete prin acordarea a numeroase lovituri libere celor de la CSM Slatina și prin fragmentarea excesivă a jocului, în defavoarea celor de la Sporting Roșiori. Citește în continuare „Acuze ale presei teleormănene pentru arbitrul Valentin Porumbel”

Rapid și Farul perdante în liga secundă

Etapa a 24-a din liga secundă la fotbal a fost defavorabilă ultimelor două formații care au promovat în dauna Progresului Spartac. Farul Constanța a cedat ieri cu 1-0 pe teren propriu în meciul cu Turris Turnu Măgurele, unicul gol al meciului fiind marcat de fundașul central ex-farist, Ispas. Acesta a înscris cu capul, în repriza secundă, iar în minutul 2 a avut șansa unui gol antologic, dar șutul său de la mijlocul terenului a lovit bara transversală. Citește în continuare „Rapid și Farul perdante în liga secundă”

Respect pentru suporterii brașoveni!

Atmosfera de ieri din Vrabiei a fost, asa cum a remarcat si comentatorul transmisiunii live in mai multe randuri, una superba, datorita duelului celor doua pasionate galerii.

Suporterii stegari si-au insotit in numar mare favoritii la Bucuresti, in jur de 70 de fani cantand pe toata durata meciului, in ciuda scorului nefavorabil. De partea cealalta, bucurestenii au umplut tribuna I si multi dintre ei au cantat alaturi de cei cateva zeci de membrii ai nucleului galeriei, demonstrand ca si Progresul Spartac e o echipa sustinuta cu pasiune. Pe scurt, o zi superba pentru fotbal, cum nu am mai trait de la meciul nebun cu Rapid. Iar dupa joc, o parte din fanii celor doua echipe au mers impreuna la bere la una din terasele din apropierea stadionului.

De altfel, si banner-ul afisat de galeria progresista (foto jos), “Fara bete-n roate / Pentru proiecte curate” continea o referire evidenta la ambele cluburi prezente ieri pe teren.

Din partea clubului progresist, vrem sa transmitem din aceasta pagina respectul nostru pentru pasionatii suporterii stegari si eforturile, inclusiv financiare, depuse de ei pentru aceasta supravietuirea acestei frumoase echipe!

Augustin Calin i-a spionat pe progresisti

Antrenorul viitoarei adversare a Progresului Spartac, Augustin Calin, nu a scapat ocazia de a “intoarce” vizita de vineri a lui Andrei Erimia, urmarind pe viu partida de ieri cu SR Brasov. Ambii antrenori se cunosc foarte bine, iar meciul de vineri de la Balotesti se anunta unul al marilor orgolii, la echipa gazda urmand sa evolueze trei jucatori care au trecut si pe la Progresul: Apostol, Ghidurea si Flisc (ultimul doar in pregatiri, fara a fi transferat oficial).

Ultima disputa directa intre echipele antrenorilor Erimia si Calin a avut loc in primavara trecuta in Vrabiei, cand bleu-albastrii au invins in extremis CSM Oltenita cu 1-0 dupa un gol marcat de Cazaciuc in minutul 89. Aflata pe locul 14, retrogradabil, CS Balotesti va incerca sa puna piedica Progresului, asa ca partida de vineri se anunta una foarte dificila.

Inca doua pentru Stanciu

Golgeterul Ciprian Stanciu a fost cel care a reusit sa sparga gheata in retur pentru Progresul Spartac, dupa 21 de minute de la start, cu un gol din penalty – specialitatea casei – dupa un fault asupra lui Parfeon. Tot el a dublat avantajul cu o patrundere reusita pana in 6 metri (foto), dupa o pasa a lui Milea. Cele doua goluri ii ridica totalul sezonului la 12, cu care urca pe treapta a doua in clasamentul golgeterilor seriei, dupa Vasile Mihai (Voluntari 2) cu 14 si la egalitate cu Sebastian Ivan (Bascov), ambii fara gol in etapa a 16-a.

Si al doilea golgeter al echipei noastre, Ionut Tudorache, si-a trecut in cont o frumoasa executie, sut puternic in transversala de la 16 m, de unde mingea a ricosat in poarta. Si acesta a fost aproape de o dubla, avand o cursa foarte frumoasa incheiata cu un lob elegant peste portar dar si putin peste poarta.Cu un total de 8 goluri, el urca pe locul 5 in clasamentul marcatorilor seriei noastre.

Ultima reusita i-a apartinut lui Cazaciuc, care confirma forma buna din amicalele iernii si reinnoada sirul golurilor dupa o toamna mai putin inspirata. Pasa de gol a venit chiar de la Stanciu, care s-a aflat de altfel si la originea fazei de la golul trei!