Autor: Progresul Spartac

Continuam seria retrospectivei progresiste cu interviuri cu protagonistii primei parti a sezonului al treilea. Venit inca din a doua jumatate a anului la Liga a IV-a (“furat” direct de la rivalii AFC Progresul – foto), Mircea Donca a evoluat sub ochii nostri dintr-un pusti timid venit de la Satu Mare intr-un fotbalist cu valoare si personalitate, unul din starurile de necontestat ale echipei.

In meciul de debut al sezonului de pe Giulesti, transmis in direct la Digi Sport, el a reusit un gol senzational de la 40 m, surprinzandu-l pe portarul Ciuculescu.

Golul cu Rapid este un gol special pentru mine. Am mai povestit asta, a fost ceva minunat deoarece a fost si tatal meu la meci, el fiind un mare rapidist, a fost primul lui meci pe Giulesti si ma bucur ca i-am facut o bucurie enorma. Din pacate, am pierdut acel meci pe final, din doua devieri la ambele goluri. Eram epuizati in ultimele minute, jucasem mai bine de doua treimi din meci in inferioritate, iar sansa a fost de partea lor. Apoi am trecut de Afumati, un adversar greu in Cupa si am crezut ca am depasit “momentul” Rapid… A venit meciul de acasa cu Tunari unde nu am facut un meci grozav, dar pe final puteam sa castigam. Am irosit acel penalty, am batut prost, imi amintesc bine, debusolat fiind si de discutia lui Daniel Stoian cu portarul lor (inainte sa plece, exersam mult cu el si cu Cip penalty-urile). Nu este o scuza, mi-am asumat, colegii m-au incurajat foarte mult atunci si am trecut peste.

A urmat un alt meci cu o miza speciala pentru “ardeleanul” nostru:

Meciul cu U Cluj a fost asteptat de toate suflarea progresista. Dupa un inceput dezastros de campionat, singura bucurie pe care am putut sa le-o oferim era sa avansam in Cupa Romaniei si am intalnit un adversar puternic. Stiam cativa jucatori de la U Cluj, cu Ursu (cel care a scos penalty) am fost coleg la Satu Mare, cu Rares Takacs la fel, cu altii m-am infruntat de multe ori la copii si juniori. I-am spus ce stiam despre ei domnului antrenor, dar din pacate ne-am lasat complesiti o buna perioada din meci de miza acestuia, poate de prea mult respect pentru adversar, pe final ne-am trezit, dar a fost prea tarziu… Poate ca meciul avea alt destin daca Cip marca la acel corner…

Retrospectiva noastra i-a reamintit si de “patania” de la Medgidia.

Meciul cu Medgidia, alt meci horror, l-am controlat de la un capat la altul, cu ocazii, posesie superioara, dar mingea nu intra in poarta.. aveam doi oameni in plus si tot nu reuseam sa ne desprindem pe tabela, apoi a venit minutul 94 si toata lumea cred ca stie ce s-a intamplat. Un fost antrenor de-al meu de la juniori spunea mereu: “daca iti bati joc de fotbal, fotbalul te pedepseste” si atunci chiar am simtit asta!

Pentru ca a venit vorba de golul senzational cu Rapid, ne-am reamintit ca golurile spectaculoase inscrise din afara careului sunt “specialitatea casei” si i-am cerut sa faca un “top 5” al reusitelor sale in tricoul bleu – albastru.

Imi e greu sa fac un top, eu nu marchez foarte des, dar de obicei o fac spectaculos. Daca ar fi sa iau meciurile oficiale doar (pentru ca in amicale am mai marcat doua goluri de la jumatatea terenului, despre care lumea stie ca sunt preferatele mele) cred ca acesta ar fi topul: 1. Golul cu Rapid. 2 Golul de la Modelu, la 4-1. 3 Golul cu Afumati, la 2-0. 4 Golul cu Slobozia, la 2-0 5 Golul de la Moreni.

La 23 de ani, Mircea a strans deja trei ani si ceva de evolutii sub culorile progresiste, fiind unul din veteranii grupului.

Sincer, cand am venit la echipa, nu m-am asteptat sa ma impun asa repede si clar nu mi-a trecut prin cap sa devin un veteran si un lider la 23 de ani. Imi place aceasta postura, deoarece sunt un om caruia ii place sa comunice, sa dea sfaturi, iar lucrurile acestea ma ajuta si in vestiar, dar si in teren. Stanciu, Geana, Raduta si cu mine am ramas “veteranii” de la liga 4 si incercam sa dam totul din noi si sa ramanem tot in formula asta si la liga 2.

In incheiere, i-am cerut jucatorului nostru parerea despre situatia actuala din fotbal:

Nu cred ca cineva se astepta la o asemenea pandemie si lucrul acesta s-a vazut si la nivel mondial. Nu sunt in masura sa imi dau cu parerea despre cum ar trebui sa fie mai bine, ce sa se intample, eu incerc doar sa imi fac meseria si sunt sigur ca oamenii care au aceasta sarcina o sa ia cele mai bune si corecte decizii. Sper ca toata lumea de altfel ca aceasta perioada sa treaca cat mai repede si astept ca progresistii sa umple din nou stadionul si sa ne sustina peste tot. Hai Progresul!

La Chiscani, intram pe teren fara capitanul Ciprian Stanciu (care insa continue sa isi incurajeze coechipierii cu aceeasi ardoare si din mijlocul galeriei progresiste) si cu Sandescu portar titular in lipsa de alternative la nivelul jucatorilor U19. Fara a face un meci mare, conducem cu 2-0 prin reusitele lui Ditu si Apostol, dar un gol marcat din lovitura libera pe final da sperante gazdelor si, cu un om in minus dupa eliminarea lui Edi Radu, incheiem „in corzi”, dar legam a cincea victorie consecutiva la limita!

Meciul urmator il aduce in Vrabiei pe Banel Nicolita (foto, in duel cu Militaru). Chiar daca nu mai arata ca pe vremuri, acesta este animat de aceeasi ambitie si dorinta de victorie ca la 25 de ani, si se straduie din rasputeri sa le-o insufle si colegilor. Dar azi e o zi in care progresistii sunt inspirati si eficienti, iar scorul final este (in sfarsit) unul categoric: 5-1!

Urmatoarea deplasare, la Medgidia – pe uriasul stadion din localitate, care poate prim cam toata populatia orasului – e un meci pe care ni-l vom aminti (sau mai corect, care ne va bantui…) multa vreme, chiar daca miza nu e nici pe departe vreuna majora. Deschidem scorul prin Boiangiu, mai ratam cateva bune ocazii, apoi Ditu face 2-0 si totul pare simplu, Gazdele raman si cu un om in minus dar reusesc totusi sa reduca din diferenta dupa o minge respinsa in fata de Sandescu. Ultimele zece minute sunt insa incredibile… Suntem in 11 contra 9, pentru ca adversarii, dupa ce au epuizat schimbarile, pierd si un jucator accidentat la o ciocnire cu Pardeon (si acesta necesitand inlocuire). Asa ca ne cream ocazii aproape la fiecare faza, ratand 7 (sapte) sanse uriase de 3-1 prin Boiangiu, Apostol, Tudorache, dar mai ales Militaru, care se blocheaza total si pur si simplu evita sa mai traga la poarta din 4 m cautand pase imposibile! Si, in prelungiri, o balbaiala a lui Sandescu duce la acordarea unui penalty pentru gazde in minutul 94 (se acordasera doar 3 minute de prelungire dar nu am reusit sa scoatem mingea din careu…) si la un scor final, absolut ireal dupa aspectul partidei, de 2-2…. Repriza secunda a partidei poate fi urmarita mai jos, dar, pentru masochistii „puri si duri” recomandam derularea direct la ultimele zece minute de joc (Progresul joaca, pentru prima si ultima data, in tricouri bleumarin)!

Abia dupa doua saptamani mai intram din nou pe teren (prilej pentru un interesant amical cu FCSB) pentru ca CSO Bragadiru s-a retras demult din campionat. Iar pauza se simte la Afumati, adversar puternic si dornic de revansa. Facem o partida buna dar fazele noastre se opresc mereu in marginea careului advers. Nici adversari nu au prea multe ocazii, dar o lovitura libera excelent executata in minutul 87 le aduce totusi victoria, si revansa dupa eliminarea din Cupa Romaniei. Rezumatul acestei partidei poate fi urmarit aici:

Ultima etapa se desfasoara acasa, in fata Agricolei Borcea, echipa care incepuse bine campionatul dar se „dezumflase” pe parcurs. Se descatuseaza in sfarsit Tudorache, fara gol pana atunci (!), care reuseste un hat-trick, si castigam lejer cu 7-3, urcand in premiera pe un loc 5 care pare o performanta excelenta dupa cum incepuseram competitia…

Nici in etapa a cincea, la Cernavoda, unde Axiopolis, ramas fara tridentul ofensiv din editia trecuta, nu mai e o echipa de temut, bleu-albastrii nu reusesc sa iasa din vrie. Gazdele deschid scorul din penalty, Progresul domina repriza secunda si egaleaza prin Donca dar tot gazdele dau lovitura in ultimul sfert de ora pe un contraatac.

In saisprezecimi, sortii nu ne aduc in fata o echipa de prima liga, asa cum ne-am fi dorit, ci una din fruntasele diviziei secunde, U Cluj. Ne consolam cu faptul ca putem juca din nou in Vrabiei si ca putem trage sperante la calificarea in faza urmatoarea. Dar, dupa seria de esecuri din campionat, increderea e la cote scazute, iar la asta se adauga superioritatea fizica a ardelenilor, care domina duelurile la mijlocul terenului. Avem totusi o uriasa ocazie de a deschide scorul prin Ciprian Stanciu, apoi o neatentie a lui Bogdan Grigore aduce oaspetilor un penalty contestat din care preiau conducerea. Desi meciul e relativ echilibrat, nu prea reusim sa ne cream sanse clare de gol, doar Lixandru, cu capul, pe final, dand emotii portarului advers. O infrangere dureroasa, intr-un meci care ar fi aratat cu siguranta altfel daca nu ne prindea in cel mai de jos punct al echipei noastre din perspectiva sirului de meciuri consecutive cu rezultate nefavorabile. Rezumatul meciului poate fi urmarit aici:

Eliminarea din Cupa ne lasa sa ne axam pe campionat, acolo unde dupa cinci etape avem un singur punct si suntem pe pozitie retrogradabila! Urmatoarea etapa, la Oltenita, avem un meci foarte dur, Donca fiind vanat sistematic pana la scoaterea din joc, fara ca arbitrul sa aiba vreo reactie. Reusim insa o victorie pretioasa cu 2-1, dupa ce Edi Radu si Cadolar au marcat primele lor goluri ca progresisti.

Meciul urmator ne aduce in Vrabiei echipa din Popesti Leordeni, singura care reusise sa incurce Rapidul in startul de campionat. Profitam din nou de faptul ca ilfovenii merg pe varianta „portar junior” (fie el si de lot national) si deschidem scorul dupa o minge balbaita de acesta iar apoi, dupa inca o eroare, Curt nu reuseste sa prinda cadrul portii goale de la 20 m. Din nou, avem parte de un meci de lupta, in care rezistam eroic pana la final, si ne trecem in cont a doua victorie a sezonului, de data asta in fata uneia din echipele solide ale seriei.

Desi in deplasare, jocul din etapa a opta pare menit sa ne aduca alte trei puncte, adversarii, Delta Tulcea, neavand nici un punct si nici un gol marcat in sapte etape! Dar nu-i nimic, ca le dam noi ocazia acestui prim gol, la 1-0 pentru noi, si doar un sut inspirat al lui Geana, pe final, ne aduce o victorie de care am fost (prea) siguri.

Vine apoi FCSB II, care, desi nu il mai are ca vedeta decat pe Daniel Benzar, ne da din nou emotii serioase. Noroc cu ziua de inspiratie (din pacate, una din putinele…) prinsa de atacantul Militaru, care egaleaza la doar cateva zeci de secunde dupa ce oaspetii deschisesera scorul prin Benzar si aduce apoi victoria in ultimul sfert de ora.

Ratarea dramatica a promovarii nu avea cum sa nu lase urme in cadrul lotului progresist. Antrenorul Andrei Erimia a decis sa continue doar cu jucatorii care puteau veni la cinci antrenamente pe saptamana, fara a avea alte obligatii, asa ca o buna parte din jucatorii care dusesera greul in cadrul clubului in primii doi ani (Stoian, Frangu, Nechita, Zaharia, Dedu) nu au mai fost pastrati alaturi de bleu-albastrii. Au sosit in schimb trei fosti juniori ai lui Andrei Erimia – Edi Radu, Curt Cadolar si Andrei Grigore (ultimul s-a accidentat grav la primul amical si a aparut pe teren abia la jumatatea returului), plus Alin Ghidurea de la Chiajna II si Daniel Vlad, care jucase ultima data la FCSB II, dar venea dupa un sezon de pauza fotbalistica.

Iar sezonul debuteaza in cel mai abrupt mod posibil pentru noi, cu un meci la principala favorita la primul loc, Rapid, echipa care are in componenta jucatori cu salarii de ordinul miilor de euro, printre care si fostul golgeter al primei ligi, lituanianul Matulevicius. De parca dezechilibrul la nivelul loturilor nu ar fi fost suficient, ramanem si in 10 contra 11 dupa un gest imprudent al lui Edi Radu, care a lovit mingea dupa fluierul arbitrului. Donca insa reuseste o interceptie urmata de un gol senzational de la 40 de metri, iar dupa pauza, desi ne aparam cu tot efectivul, avem pe contraatac cea mai clara ocazie de gol, cu Stanciu tragand putin pe langa din situatie de singur cu portarul! Vine insa minutul 80, cand Apostol (care, alaturi de Ghidurea, facuse un meci senzational in centrul apararii) sufera o ruptura musculara dar, sub imperiul adrenalinei, nu cere schimbare. Iar un minut mai tarziu, se repliaza cu o fractiune de secunda de intarziere in fata lui Matulevicius, din cauza accidentarii, iar acesta profita si inscrie, nu fara o noua doza de noroc, sutul deviind dintr-un fundas progresist. Iar in al doilea minut de prelungiri, incredibil, alte doua devieri norocoase aduc golul de 2-1 pentru Rapid! Un rezultat incredibil de nedrept, care diminueaza drastic inca dupa prima etapa sansele Progresului Spartac de a se lupta pentru primul loc in fata unui adversar care, este evident, nu va pierde prea multe puncte pana la sfarsitul campionatului.

Rezumatul meciului de pe Giulesti, transmis in direct de Digi Sport (o premiera pentru noi, pe care nu am reeditat-o de atunci) este aici:

In premiera, Progresul evolueaza in acest an si in faza nationala a Cupei Romaniei. Apreciind ca sansele de a depasi Rapidul in campionat sunt minime, progresistii isi propun sa isi axeze eforturile pe aceasta competitie, avand ca obiectiv ajungerea cel putin in saisprezecimi, unde ar putea avea ca adversar un nume mare din prima liga. Primul adversar, la trei zile dupa esecul de pe Giulesti, este CS Afumati, club care teminase pe un excelent loc 5 in liga secunda in anul anterior dar decisese sa se inscrie in acest campionat in liga a treia din ratiuni financiare, pastrand insa formula aproape intacta.

Inceputul meciului, disputat in Intrarea Vrabiei, este unul in care oaspetii par cu adevarat o echipa de liga superioara, deschizand scorul rapid si creindu-si alte bune ocazii. Dar progresistii nu cedeaza, egaland prin Boiangiu dupa un corner si preluand chiar conducerea, inainte de pauza, prin golul lui Geana! In repriza secunda nu se mai inscrie, Raduta avand in ultimele minute o interventie cruciala, astfel ca ne calificam in faza urmatoare. Rezumatul acestei victorii meritorii poate fi vazut mai jos:

https://www.youtube.com/watch?v=PXUm-fNEA5s

Dupa inca patru zile, intram din nou pe teren contra celor de la FC Tunari, echipa care il avea in lot pe Daniel Stoian, fostul capitan progresist. Dupa un meci de lupta, cu ocazii la ambele porti, Progresul are sansa sa dea lovitura in minutul 89, dupa ce Tudorache scoate un penalty. Dar „specialistul” Stanciu nu mai e pe teren, iar Donca, care executa, este derutat de o conversatie intre Stoian si portarul de la Tunari, asa ca trage slab si scorul ramane 0-0.

Meciurile dese si grele avute in startul de campionat incep sa lase urme. Fara Parfeon, A. si B.Grigore sau Curt inca de la start, Progresul il pierde si pe Apostol, iar juniorii Radu si Tudorache au si ei probleme. Andrei Erimia gaseste cu greu o formula pentru deplasarea de la Slobozia (de obsevat programul criminal, in primele trei etape intalnind trei din cele mai bune patru adversare din serie – a patra fiind … CS Afumati, cu care am jucat in Cupa!!) iar la pauza gazdele ne conduc cu 2-0 dupa o prima repriza pe care au controlat-o. Revenim din nou, reducem diferenta din penalty iar arbitrul ne refuza un al doilea penalty cat se poate de clar care ne-ar fi adus sanse mari de victorie, avand in vedere ca aveam si un om in plus. In loc, gazdele fac 3-1 iar noi nu reusim decat sa le dam emotii pana la final, dar se termina 3-2.

Urmeaza un nou meci de Cupa in Vrabiei, cu divizionara secunda Metaloglobus. Avem acelasi arbitru ca la Slobozia (!) care de data asta ne da un penalty la Lixandru, contestat indelung de oaspeti. Facem un meci solid in continuare, mai marcam odata prin Leafu si ne calificam fara emotii in faza urmatoare, sperand sa aducem in Vrabiei un adversar de calibru.

Trei zile mai tarziu, pe stadionul nostru vine Inainte Modelu. Revansa pentru anul trecut pare o misiune facila, mai ales dupa succesul spectaculos din Cupa. Dar incasam un gol stupid in primul sfert de ora iar apoi 15 ocazii mari nu aduc nici un gol in poarta inspiratului Placinta, asa ca ne trecem in palmares prima infrangere suferita vreodata pe sinteticul din Vrabiei… ramasa singura pana azi intr-un meci de campionat!

Ca si dupa retrospectiva primului sezon, il lasam pe managerul progresist Andrei Erimia (in fotografie, alaturi de “mana sa dreapta”, secundul Robert Oancea) sa traga concluziile anului in care Progresul s-a duelat pentru primul loc, pana in ultima etapa, cu Farul Constanta. Iata mai jos amintirile acestuia:

Primul nostru sezon in L3… Am fost atat de aproape sa scriem o pagina in istoria fotbalului romanesc. In schimb cred ca am deschis un capitol important in istoria fotbalului progresist. Unul care a definit multe valori progresiste – curaj, ambitie, capacitatea de regenerare in cele mai dificile momente, rezilienta, unitate intre suporteri, jucatorii si staff, bucuria de a fi pe stadion si in teren, promovarea jucatorilor tineri, jucatorilor progresisti si practicarea unui fotbal predominant ofensiv, spectaculos, indraznet. Acestea au fost atuurile noastre in acel sezon fabulos in care am fost atat de aproape de a realiza o surpriza imensa si a promova doi ani la rand pana in L2.

Nu am fi fost prima sau singura echipa care ar fi realizat acest lucru, insa eram un club nou, echipa avea in componenta jucatori experimentati, dar care renuntasera la fotbalul „profesionist” si veneau la trei antrenamente pe saptamana, juniorii mei de 1998-1999 care jucau pentru prima data la nivelul L3 cat si cativa jucatori valorosi dar care inainte sa vina la Progresul erau intr-o perioada dificila a carierei lor . Mai mult, noi cei din staff-ul tehnic eram la prima experienta cu o echipa de seniori, iar putinii oameni din staff-ul administrativ erau si ei novici.

Am inceput sezonul avand ca obiectiv clar salvarea de la retrogradare (chiar daca unii din echipa stiau ca putem mai mult), insa dupa victoriile cu Slobozia si Farul in care am inscris 11 goluri si am primit unul singur eram convinsi ca vom reusi un sezon bun. Totusi ne gandeam doar pana la urmatorul meci si cam atat, fara a ne face calcule prematur. Am reusit sa terminam turul lideri, insa stiam ca returul va fi foarte dificil cu atat mai mult cu cat am pierdut ambii fundasi centrali titulari din tur. Dupa meciul retur de la Slobozia a trebuit sa improvizez formand un nou cuplu de fundasi centrali din doi jucatori reprofilati de pe alte posturi, jucatori mici de inaltime insa rapizi, tehnici si inteligenti – Apostol si Parfeon. Imi mai amintesc ca la meciul cu Oltenita din retur nu am putut introduce un jucator in teren deorece delegatul nu trecuse numarul corect pe foaie.

In acel sezon echipa a aratat o capacitate remarcabila de a reveni (in special dupa pauza). In meciul de la Voluntari am fost condusi cu un autogol stupid, dar am reusit sa revenim si meciul s-a terminat 2-2. La Slobozia era 2-0 in min 4 si puteam sa mai primim inca doua goluri cel putin pana in minutul 10 si totusi dupa pauza am egalat. La Farul am fost condusi din secunda 30 si am revenit iarasi egaland, iar la FCSB 2 dupa ce Golofca a deschis scorul am marcat trei goluri dupa pauza.

Trecand peste toate obstacolele am ajuns la meciul de la Modelu pe care daca l-am fi castigat am fi promovat. Imi aduc aminte ca in mod ciudat pe la vestiare cei mai multi oameni nu erau nici de la Modelu nici de la Progresul ci de la …Farul. Imi amintesc cele doua bare si alte ocazii mari si imi amintesc ca la pauza multi jucatori erau vizibil marcati de ratari si de presiunea rezultatului; am incercat sa le transmit ca e foarte important sa ne mentinem concentrarea si lucididatea pentru ca vom avea sanse si putem marca chiar spre final, insa e decisiv sa nu ne pierdem cumpatul. Din pacate nu am reusit si in acel meci am ratat o promovare istorica, insa in acel sezon cred ca am castigat o echipa, o supergalerie, o identitate si respectul tuturor.

Urmatorul progresist abordat in cadrul retrospectivei noastre este Danila Parfeon (in fotografie, cu nr 5, in duel cu golgeterul la zi al seriei noastre, Vasile Mihai) . Tanarul fotbalist, nascut in 1998, este de la 8 ani elevul lui Andrei Erimia, incepand fotbalul la vechiul Progresul in Cotroceni.

“Imi amintesc ca si cum ar fi fost ieri primul meu sezon la liga a 3- a, eram foarte entuziasmat si pregatit sa incep, dar inca nu-mi venea sa cred ca am promovat dupa barajul cu Crevedia! La inceput chiar nu ne dadeam prea multe sanse in liga a treia, stiam, venind din liga a patra, ca va fi mult mai greu, si nu am avut ganduri prea mari ca vom ajunge la lupta pentru promovare. Pentru mine a fost anul in care am progresat cel mai mult fotbalistic, mental, fizic, am devenim mai matur, mai constient de cum e sa joci cu suporteri care vin sa te sustina mereu, am avut mai multa incredere in mine, in echipa. Am avut meciuri foarte grele, si incepusem sa fim increzatori in promovare desi eram o echipa mica, necunoscuta iar nimeni nu ne dadea vreo sansa! Stiu ca in primul sezon am jucat toate pozitile de fundas! A fost un an frumos, singurul regret fiind ca nu am reusit promovarea!”

Din retur, lui Parfeon i-a fost incredintata si banderola de capitan, dupa ce Daniel Stoian isi pierduse pozitia de titular. In vara, el a cedat-o lui Ciprian Stanciu, care a devenit intre timp liderul de necontestat al vestiarului progresist. “Sa fii capitan e chiar o responsabilitate mare la o echipa de seniori, eu fiind si junior. Cand am primit banderola a fost uimit, eu ca junior, primul an la liga a treia, prima data capitan, nu aveam prea mult habar cum sa sa fii in postura asta, dar cred ca a fost destul de ok. Dupa care a urmat o accidentare, am stat destul de mult pe bara, si atunci Ciprian a luat banderola, fiind cel mai experimentat jucator din echipa, stia mult mai bine cum sa traga o echipa dupa el si ne a fost un capitan exemplu!”
La Modelu, Danila Parfeon a vazut primul cartonas rosu din cariera de senior, iar ramanerea in inferioritate ne-a afectat vizibil prestatia din repriza secunda. Fundasul nostru isi reaminteste acele momente triste: “Stiam cu totii ca este un meci important, era penultima etapa si trebuia sa plecam neaparat cu victoria de la Modelu. Cand am luat primul galben in prima repriza am fost destul de calm, stiind ca sunt un jucator care nu am luat prea multe cartonase, dar cand l-am luat si pe al doilea nu mi-a venit sa cred, eram suparat, nervos si uimit in acelas timp, stiam ca trebuia sa fim toti unsprezece pentru a avea mai multe sanse sa marcam…. Am urmarit tot meciul de la geamul vestiarului sperand sa dea gol cat mai repede echipa noastra. A fost un moment greu pentru mine si pentru toata echipa, stiind ca dupa acel meci eram ca si promovati.”

“Speram ca in aceasta toamna, dupa ce toata aceasta nebunie se va mai linisti, sa avem ocazia sa evoluam in sfarsit in liga secunda, chiar daca cu doi ani de intarziere!” incheie optimist acest scurt interviu tanarul fotbalist progresist.